Jurnal Spiritual: aprilie 2013

marți, 30 aprilie 2013

Biruinţa Paştelui - nimicirea morţii

Presiunile larg răspândite din societăţile apusene în sprijinul eutanasiei şi a sinuciderii asistate medical, reflectă o cultură obsedată de moartea fizică. Obsedată de ea şi de frica de ea, deoarece moartea semnifică sfârşitul ambiţiilor individuale şi nimicirea realizărilor personale.

În această perspectivă privită fiind moartea demonstrează că viaţa este lipsită de sens. De aici preocuparea dureroasă de "a muri cu demnitate", adică de a muri fără suferinţă, fără grijă, fără a observa.

Citeste tot articolul

luni, 29 aprilie 2013

Meditaţii în Săptămâna Mare

Participarea divină la existenţa umană deschide calea participării omului la viaţa lui Dumnezeu. Dacă telos-ul sau punctul final al existenţei noastre nu ar fi o totală împărtăşire din viaţa trinitară - dacă am fi chemaţi, de pildă, la simpla "caramaderie" cu Dumnezeu prin justificare sau chiar la bucuria veşnică a "vederii fericite" - atunci ar fi fost teoretic posibil ca Dumnezeu să ne mântuiască fără să apeleze la o întrupare reală care presupunea că Logosul Dumnezeiesc şi veşnic să accepte moartea în umanitatea Sa asumată. Participarea ontologică deplină a lui Dumnezeu la viaţa omenească este necesară dacă persoanele umane vor participa în acelaşi grad la viaţa Dumnezeiască.

Crucea lui Hristos înseamnă, în cele din urmă, eliberare: de frică, de păcat, de moarte şi de stricăciune. Dar, aşa cum arată experienţa noastră, fiecare din acestea rămâne o realitate a vieţii cotidiene, pentru creştini ca şi pentru necredincioşi. Puterea eliberatoare a Răstignirii stă în izbânda sa "finală" asupra acestor experienţe atât de sugestiv descrise în tabloul eshatologic al ultimului capitol din Apocalipsa. Potrivit acestei viziuni, odihnindu-Se în mijlocul poporului Său, Dumnezeu " va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi..."

Citeste tot articolul

duminică, 28 aprilie 2013

Darul vieţii veşnice

Domnul nu a venit în lume doar pentru o simplă ameliorare a condiţiilor noastre de viaţă. Nici n-a venit ca să impună un sistem politic ori economic, sau să ne inveţe o metodă de dobândire a unui echilibru psiho-somatic.

El a venit să biruie moartea şi să ne aducă viaţa veşnică." Aât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul Născut Fiul Său L-a dat, că toţi cei ce cred în El să nu piară , ci să aibă viaţa veşnică" ( Ioan 3, 16).

Şi această viaţă veşnică nu este o făgăduinţă a unei fericiri dincolo de spaţiu şi de timp, nici o simplă supravieţuire după moarte sau o prelungire a vieţii noastre actuale. Viaţa veşnică este darul lui Dumnezeu care ne luminează aici şi acum, şi dă sens lucrurilor prezente şi celor viitoare, atât trupului cât şi sufletului, persoanei umane în întregimea ei.

Arătările lui Hristos Cel Înviat ucenicilor Săi au avut drept scop de a-i umple cu certitudinea faptului că moartea a fost depăşită. Domnul a înviat." Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui" ( Romani 6, 9). El este Dumnezeu desăvârşit intrând şi ieşind prin uşile încuiate. ( Nu întâmplător Liturghia credincioşilor începe cu măreţele cuvinte Uşile, Uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! - ştiut fiind faptul că în Biserica Primară se închideau la propriu uşile Domnul cel Înviat intrând prin uşile încuiate ca odinioară şi se oferă ca hrană şi băutură pentru viaţa veşnică în marea taină a Euharistiei).

Articol editat de Jurnal Spiritual

Trupul veşnic al Bisericii

"Nu mai este elin sşi iudeu, tăiere-imprejur şi netăiere-imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi în toţi Hristos. ( Col.3,11).

"Toate şi în toţi Hristos". Contrariul acesteia? - Vidul, nimicul ! El este atoatefiinţa. În afara Lui : nefiinţa. Dacă Hristos nu este în tine, nu eşti nimic, eşti un zero, eşti un cadavru, eşti ceea ce nu este. Fără Hristos, însuşi universul, este un cadavru, un zero, ceva lipsit de fiinţă. Hristos le umple pe toate şi le cuprinde pe toate în Sine; fără El toate sunt goale, pustii haotice.

Citeste tot articolul

Singurătate şi smerenie

Numai "cel blând cu inima" linişteşte inimile revoltate şi sălbatice; numai cel smerit cu inima smereşte sufletele cele mândre şi îngâmfate. A "arăta blândeţe faţă de toţi oamenii" este o datorie a fiecărui creştin adevărat (Tit 3,2). Dar creştinul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când caută să facă loc în inima lui Blândului şi Smeritul Domn Iisus, căci El este Singurul cu adevărat, " blând şi smerit cu inima" (Matei 11,29).

Fiecare om trebuie să înveţe să se roage.

Citeste tot articolul

Dorul Omului

Într-adevăr, toată viaţa văzută a omului, viaţa sa în timp şi spaţiu, este întemeiata pe lucruri nevăzute, adică pe suflet, pe gândurile lui, pe conştiinţa lui.

În lumea realităţilor şi a faptelor văzute, omul se orientează prin gândirea lui şi cu ajutorul ei măsoară şi evaluează toate, măcar ca şi pentru el, ea este nevăzută. Încă şi mai natural şi mai logic este ca el să se orienteze prin ea în lumea realităţilor şi a valorilor spirituale. Prin gândire omul este legat nu numai de lumea celor văzute, a realităţilor materiale, ci şi de lumea realităţilor spirituale.

Citeste tot articolul

Numarul viitor al Revistei Jurnal Spiritual

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Nr.2 al Revistei Jurnal Spiritual

Rasfoiti revista in format tipografic

vineri, 26 aprilie 2013

Izolarea

Trăind în păcat , omul se izolează, se cunoaste numai pe sine însuşi şi face din sine însuşi centrul întregii existenţe. Cu cât se cufundă mai mult în izolare, cu atât prăpastia între timp şi veşnicie devine mai mare în conştiinţa şi în inima lui.

Citeste mai mult

Păcatul şi Învierea Domnului

Prin păcat omul a devenit muritor şi mărginit; prin Învierea Domnului, el, (cel ce crede în Hristos Cel Înviat) devine nemuritor şi veşnic.

Tocmai în aceasta constă puterea, forţa şi atotputernicia Învierii lui Hristos. Şi de aceea, fără Învierea lui Hristos nu ar fi existat creştinism. Printre minuni, Învierea lui Hristos este cea mai mare. Toate celelalte minuni izvorăsc din ea şi se rezumă în ea. Din ea decurg şi credinţa şi dragostea şi nădejdea şi rugăciunea şi evlavia. Ucenicii care au fugit departe de Iisus atunci când a murit, se întorc la El, atunci când înviază.

În acelaşi fel toţi cei dintâi creştini au devenit creştini, pentru că a înviat Hristos, pentru că a fost învinsă moartea.

Acest lucru nu se găseşte în nici o religie şi el îl ridică pe Domnul deasupra tuturor oamenilor şi zeilor.El arată şi dovedeşte în chip unic şi de necontestat că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat şi Domn în toate lumile cele văzute şi nevăzute.

Datorită Învierii lui Hristos, datorită biruinţei asupra morţii au fost, sunt şi vor fi întotdeauna creştini.

Toată istoria creştinismului nu este altceva decât istoria unei singure şi unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creştinilor, zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire.

Articol editat de Jurnal Spiritual

Cuviosul Paisie Aghioritul

“Cu durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”

Editura Evanghelismos, 2003

Prezentare carte de Mihaela Zugravu

Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai... mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihnă. De aceea umbla neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul rotii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multă lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.

Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere aceasta chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoata aceasta chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?", îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmba mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

marți, 23 aprilie 2013

România în perioada interbelică

O serie fascinantă de fotografii cu România începutului de secol XX, (port popular, portrete de ţărani, localităţi din toate judeţele ţarii, monumente, etc) redactat dupa o carte album apărută în 1933 la Leipzig, cu o prefaţă de Octavian Goga. Fotografiile sunt făcute în majoritate de etnograful Romulus Vuia.

Click for Slideshow