duminică, 30 iunie 2013

Seria “Simfoniilor de vară” a început în Parcul Colţea din Capitală

062910211639268236
Cea de-a treia ediţie a stagiunii de muzică clasică “Simfonii de vară” s-a deschis sâmbătă în Parcul Colţea, urmând să se desfăşoare până pe 6 octombrie.

Stagiunea de spectacole a început cu un concert al orchestrei Sinfonia Bucureşti, dirijor Florin Totan, iar duminică concertează Klassikvm Ensemble şi soprana Ioana Irina Baiant.

Orchestra Sinfonia Bucureşti a fost înfiinţată de dirijorul Florin Totan în 1990, fiind prima orchestră privată din România. În cei 19 ani de existenţă orchestra a susţinut peste 200 de concerte în cele mai importante săli din Bucureşti, cu invitaţi de prestigiu.
Citeste tot articolul

Efectul Enescu asupra societăţii, în viziunea lui Neagu Djuvara

063014231740185048
Istoricul Neagu Djuvara şi editorialistul Sever Voinescu au vorbit, cu prilejul unei dezbateri desfăşurate în cadrul “Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu”, despre rolul pe care George Enescu l-a avut şi îl are asupra societăţii româneşti şi despre modul în care marele compozitor român a reuşit să facă o Românie mai frumoasă prin opera sa, informează Agerpres.

Despre primele contacte cu muzica lui Enescu, Djuvara a afirmat că prima dată când l-a ascultat pe marele compozitor, nu a înţeles nimic.

“N-am înţeles opera lui. Ascultând pentru prima oară ‘Oedip’ al lui Enescu – bineînţeles că m-am repezit din patriotism, cu toate că nu aveam foarte mulţi bani, m-am împrumutat numai să nu mă duc la etajul al şaselea, la cucurigu, unde nu văd nimic, mi-am cumpărat un bilet la parter şi deci, am văzut această premieră a lui ‘Oedip’. Din punct de vedere muzical, nu am înţeles nimic. Era pentru mine ceva cu totul nou. (…) Eu, învăţat cu muzica veche şi cu Chopin de la mama, pentru mine era impresionantă scena. Deci, la partea vizuală m-a impresionat, dar muzica nu am înţeles-o absolut deloc”, a povestit istoricul, la dezbaterea desfăşurată, duminică, la Librăria Humanitas Cişmigiu.
Citeste tot articolul

Nou concert din seria “Royal Sound”, cu Camerata Regală

063013521738303142
Concertul extraordinar “Royal Modern”, ultimul din seria propusă de Camerata Regală, va avea loc duminică, la Ateneul Român.

Ansamblul, dirijat de Nicolae Moldoveanu, propune trei dintre cele mai îndrăgite lucrări ale romantismului târziu şi respectiv modernismului muzical – Adagietto-ul din Simfonia a V-a de Gustav Mahler, Concertul pentru pian şi trompetă de Dmitri Şostakovici şi poemul “O noapte transfigurată” de Arnold Schönberg – alături de doi solişti de renume – pianistul Andrei Licareţ şi trompetistul Flavius Petrescu.
Citeste tot articolul

Un tovarăş nevăzut

parintele arsenie boca vindecari miraculoase
Înaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri şi de aceea mulţi sunt cei ce merg pe dânsa; iar altă suitoare şi îngustă şi puţini se afla care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării.Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeţi: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncaţi pe pământ şi toată “lumea”pe care o înşeală el. Şi-i înşeală aşa că-i înţeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorţeşte sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi, deşi lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc, dar sunt morţi, neştiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad pe calea pierzării. Aşa au călătorit toţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii.

Citeste tot articolul

Serbările Bistriţei Medievale: Lupte între cavaleri şi dansuri ale domniţelor | GALERIE FOTO

images (1)
Mii de persoane participă în acest sfârşit de săptămână la Serbările Bistriţei Medievale, eveniment ajuns la ediţia a şaptea, ocazie cu care în oraş au loc diverse evenimente, de la întreceri cavalereşti, târguri, parade şi concerte de muzică medievală.Ediţia 2013 a Serbărilor Bistriţei Medievale s-a deschis, vineri seară, la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud cu vernisajul unei expoziţii de rochii specifice perioadei victoriene, informează Mediafax.

Expoziţia “Rochia de bal. Jurnal de modă veche”, care poate fi vizitată până în 15 august, inclusiv, cuprinde rochii, accesorii, obiecte şi fotografii menite să reconstituie atmosfera vieţii urbane europene, cu balurile şi fastul modei vestimentare din perioada victoriană (1840-1890).
Vernisajul expoziţiei a fost urmat de un concert al trupei de “new medieval music” Ad Hoc, de lecţii de dans şi demonstraţii de lupte ale străjerilor Bistriţei şi Eroilor Vremurilor Apuse.
Citeste tot articolul

Poveste cu tâlc – Limonariul mirenilor

taina nuntii
Nu trecuse nici un an de când Dumnezeu îi unise prin taina căsătoriei.
Erau într-adevăr, o pereche potrivită. El, funcţionar la bancă. Ea, absolventa de liceu, politicoasă şi plină de însuşiri. Cunoştea limba franceză şi pianul.Şi era o gospodină deosebită. Toţi îi lăudau…
Însă uneori încercările vieţii vin atunci când nimeni nu le aşteaptă…
Fără ca cineva să ştie ce se întâmplă, Kostas s-a trezit într-o dimineaţă cu tulburări de vedere. Până la amiază orbise de tot.
Jale şi durere în casă. Tânăra soţie, Avgi, s-a îndurerat.Au fost chemaţi medici. I-au făcut examinări repetate. I-au dat medicamente. Însă nimic. Kostas nu vedea.
Au trecut aşa şase luni. Nici o ameliorare.Şi într-o după-amiază Kostas a chemat-o pe Avgi lângă el.

Citeste tot articolul
inmormantare” Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna adormitului robului Tău, Hristoase Dumnezeul nostru…” (slujba înmormântării)


Porunceşte dar, Stăpâne, să se dezlege în pace sufletul robului Tău şi să se odihnească în locaşurile cele veşnice…” (Rugăciune pentru sufletul cel osândit)
Se discută mult astăzi în Biserica Ortodoxă despre reînoirea diaconiei ca vocatie, a diaconiei filantropice. S-au făcut sugestii pentru crearea sau, mai bine zis, redescoperirea şi reactivarea treptelor de “diaconiţa”. Ce cale mai bună s-ar putea găsi pentru utilizarea extraordinarelor dar neglijatelor daruri şi capacităţi ale femeilor ortodoxe, decât să l-i se ofere şansă, oficial recunoscută şi binecuvântată, de a-i sluji direct pe cei ce sunt mai aproape de moarte? Dacă, de exemplu, un “ordin al Surorilor Milei” ar suna străin în urechile fraţilor ortodocşi, distincţia făcută cu grijă faţă de vocaţia monastică tradiţională şi stabilirea ei ca o slujire pastorală cu drepturi depline, ar putea oferi cele mai vrednice servicii, în timp ce va da posibilitatea celor intraţi în această slujire, să întreprindă o lucrare creştină nemaipomenită ‘ în lume”.
Citeste tot articolul

Predica Parintelui Cleopa la Duminica Tuturor Sfintilor


Duminica-Tuturor-Sfintilor
Iubiţi credincioşi
Aţi auzit în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip minunat voile Sale cu dînşii. Trebuie de la început să vă spun că Biserica Ortodoxă face deosebire între adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, şi venerare sau cinstire, pe care o dăm sfinţilor şi îngerilor Lui, care slujesc la mîntuirea sufletelor noastre. La aceasta ne învaţă şi Sfîntul Apostol Pavel zicînd: Îngerii nu sînt oare toţi duhuri slujitoare, trimişi ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mîntuirii? (Evrei 1, 14). Iar scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după mărturia Sfintei Scripturi care ne îndeamnă la aceasta zicînd: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui (Psalmi 159, 1).


Citeste tot articolul

La doi ani are un IQ mai mare decât liderii lumii

article-2348759-1A835AEF000005DC-109_634x418_9d301af7b4
Mensa este o organizație internațională care adună oameni cu un IQ peste mediu. Adam Kirby, în vârstă de doar doi ani și patru luni, a devenit cel mai tânăr membru al Mensa UK, scrie The Daily Mail.

Născut în Michan, Surrey, Marea Britanie, Adam și-a uimit părinții încă înainte de împlinească un an. La numai 10 luni, el știa deja să citească în limba engleză, iar acum învata să vorbească în spaniolă, franceză si japoneză.
Citeste tot articolul

O nouă teorie științifică ar putea schimba tot ceea ce știm despre VIAȚĂ și MOARTE

stiinta_02_70a2d3240dO nouă teorie, biocentrismul, bazată pe o interpretare mai mult decât originală a mecanicii cuantice, susţine că moartea nu există. Corpul dispare, însă energia se păstrează într-un Univers în care spaţiul şi timpul în realitate nu există.
Robert Lanza, laureat în medicină, este autorul unei noi teorii, numită biocentrism, la care lucrează deja de câţiva ani, în cadrul căreia se susţine că moartea, văzută că dispariţia totală a indivizilor, nu există. Corpul fizic dispare, însă energia acumulată, cea care defineşte personalitatea fiecăruia dintre noi rămâne.
Pe ce se bazează Dr. Lanza? Pe….mecanică cuantică.

În cadrul mecanicii cuantice, teorie care explică fenomenele din lumea particulelor, atomilor sau a moleculelor, există încă numeroase „mistere”, adică fapte care aşteaptă o explicaţie. Printre acestea se numără aşa-numitul „colaps al funcţiei de undă”: chiar dacă mecanică cuantică prezice în anumite fenomele un rezultat care este o suprapunere, cu diverse probabilităţi, de rezultate finale, în realitate doar unul dintre acestea are loc.
Citeste tot articolul

Artiştii Filarmonicii „Oltenia”, invitaţi din nou la „Bucharest Music Film Festival”

Orchestra-Simfonica-a-Filarmonicii-Oltenia-A
 După ce, la începutul lui iulie 2011, au evoluat cu succes pe scena „Bucharest Music Film Festival” – eveniment de tradiție dedicat iubitorilor muzicii clasice şi desfăşurat în Piaţa „George Enescu” –, artiștii Filarmonicii „Oltenia” revin în capitală, la invitația organizatorilor festivalului. Astăzi, 29 iulie, Orchestra Simfonică a instituției, condusă de dirijorul Constantin Grigore, căreia i se alătură reputatul violonist Alexander Balanescu, concertează de la ora 19.30, oferind spre audiție lucrări de Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms, Antonin Dvorak ș.a. Concertul simfonic extraordinar al artiștilor craioveni este prezentat în parteneriat cu ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale Bucureşti și integrat unui program divers, cu invitați de marcă, surprize muzicale și premii încântătoare.
Citeste tot articolul

Evenimente culturale organizate de Arhiepiscopia Craiovei

Manastirea-Tismana-300x225
Fundaţia „Cuvântul care zideşte” a Arhiepiscopiei Craiovei şi Asociaţia „Buna Vestire“ – Grădinari, judeţul Vâlcea, vor organiza în perioada 1 iulie – 3 septembrie, la Tismana, judeţul Gorj, mai multe activităţi culturale, parte din ele dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Prima va avea loc între 1 și 4 iulie, la Hotelul Tismana, din vecinătatea Mănăstirii Tismana: „Cultura Olteniei în ipostaze pastelate”. Sub acest generic vor fi organizate, prin Fundaţia „Cuvântul care zideşte”, mai multe ateliere de creaţie, expoziţii, precum şi un simpozion pe tema stabilită.

Citeste tot articolul

sâmbătă, 29 iunie 2013

Artistul Iulian Segărceanu deschide o nouă expoziţie de pictură şi grafică

Iulian-Segarceanu-spre-Piata-Elca-
La Galeria „ARTA” a Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova va avea loc marți, 2 iulie, ora 19.00, vernisajul expoziţiei personale de pictură şi grafică a cunoscutului artist plastic Iulian Segarceanu. S-a născut la 31 august 1955, în comuna doljeană Podari, sat Branişte, și este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Din 1986 până în prezent a deschis numeroase expoziții personale la Muzeul de Artă Craiova, Muzeul de Artă Calafat, Muzeul Judeţean Olt – Galeria „Artis” din Slatina etc. și a participat cu lucrări la saloane ale artiștilor. Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Serbia, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Elveţia, Danemarca, Australia, Liban, Coreea de Sud, S.U.A., Canada, Grecia, Israel, Africa de Sud etc.

Citeste tot articolul

Şcoala de vară „Bios Art în vacanţă” se deschide pe 1 iulie

Bios-Art-300x211
«Îţi doreşti să cunoşti mai bine plantele şi animalele? Vrei să modelezi în lut animalele preferate? Sau să realizezi imagini decorative din mozaic, linoleum, quilling? Ei bine, ai găsit locul potrivit – „Bios Art în vacanţă”!». Este propunerea specialiştilor Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei pentru craiovenii de toate vârstele care, în perioada 2 iulie – 12 septembrie, pot participa la cinci ateliere, în cadrul cărora să își dezvolte creativitatea și să învețe lucruri noi. Deschiderea oficială a Şcolii de vară „Bios Art în vacanță” va avea loc luni, 1 iulie, ora 14.30, în Sala de conferinţe a Secţiei de Ştiințele Naturii (strada „Popa Șapcă” nr. 8). Cu această ocazie se va desfășura un workshop de prezentare a tehnicilor care se vor parcurge în cadrul modulelo

Citeste tot articolul

Vanity Fair şi-a lansat ediţia în limba franceză

vanityfair2
Ediţia în limba franceză a revistei americane Vanity Fair a fost lansată miercuri şi are ambiţia “de a informa, de a releva şi de a-şi distra” cititorii, într-un context pesimist pentru presa scrisă.Această revistă lunară a adoptat linia de conduită a ediţiei americane, combinând anchete, reportaje şi articole glamour, propunând cititorilor săi “texte lungi şi poveşti personale cu o dimensiune universală”, refuzând să cedeze în faţa “dictaturii imediatului”, a explicat Xavier Romatet, CEO-ul Condé Nast France, grupul care editează noua publicaţie.

“Toate subiectele sunt pretexte pentru a spune poveşti prin cuvinte sau imagini”, a declarat, la rândul ei, redactorul-şef Anne Boulay, care consideră că “Vanity Fair nu mai este o revistă feminină, ci o revistă care se adresează femeilor”.
Citeste tot articolul

George Mihăiţă: Cred că am fost lăsat pe lume ca să aduc binele celor din jur

_Comedie fantastica
George Mihăiţă s-a născut cu iubirea de teatru, pentru că nu poţi numi altfel înclinația sa spre această profesie atât de aparte. Încă din clasele primare, nu stătea locului. Avea un alt fel de a se mișca, de a vorbi, de a privi. Au sesizat-o profesorii și ei au fost primii care l-au îndrumat să dea la Teatru.A făcut școala primară la Moreni, apoi a continuat cu Liceul de Muzică de la Ploiești. Cânta la acordeon, iar părinții lui au simțit că dintr-un sâmbure de lumină încolţeşte un artist, aşa că l-au sprijinit. Multă vreme n-a îndrăznit să viseze la teatru. Era un țel nebunesc, de neatins. Fără cunoștințe, relații… nu i-a fost prea uşor. A picat de două ori. A intrat abia a treia oară. Printre ultimii. El și Mircea Diaconu. Nici nu le venea să creadă. Dar a avut noroc. A fost serios. A fost țărănușul serios, speriat de București, dar pe care a trebuit să-l înfrunte.

Citeste tot articolul

Cum a pustnicit şi a aflat părintele Cleopa ziua de Duminică

101 ani de la naşterea marelui duhovnic de la Sihăstria

Parintele-Ilie-Cleopa
Nu pot să spun că l-am cunoscut pe părintele Cleopa. Doar l-am zărit o singură dată, când, bolnav şi ostenit, se grăbea cu o rară dârzenie să iasă în faţa chiliei unde o mulţime de cre­din­cioşi aşteptau cu sufletul la gură să-l asculte vor­bind. Cine crede şi se laudă că l-a văzut pe părintele Cleopa nu ştie ce spune. Pe părintele îl puteai vedea numai acolo unde voia el să se arate, în uşa bordeiului de sub Piciorul Crucii sau la chilia din livada Sihăstriei, aşa cum apărea el după slujba vecerniei – impunător, ca un împărat al simplităţii. Încins cu brâu lat de lână şi cu pieptar moldovenesc pe umeri, umplea zările cu pre­zen­ţa sa, în timp ce vocea lui de tunet transforma într-o singură clipă asprimea într-o mângâiere, atunci când le spunea oamenilor, cu un regret de moldovean hâtru şi blajin: “Dacă aş putea, v-aş lua pe toţi în traistă şi v-aş duce în Rai”.Adevărul este că pe părintele Cleopa nu tre­buia să-l cauţi nicicum. Te găsea el. Te alegea din mulţime şi îţi turna în suflet un dor nelă­mu­rit să iei calea Sihăs­triei. Acolo, în livada mâ­năs­tirii, puteai să-l aştepţi o oră, trei zile sau mai mult. Niciodată însă nu plecai fără să-ţi primeşti răsplata. Mai devreme sau mai târziu, părintele apărea în pragul chiliei – simplu, ne­clintit, me­morabil, revărsând asupra mulţimii cuvintele lui neaşteptate, năucitoare: “Ia să-mi spuneţi mie unde eraţi voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spu­neţi acum, repede! Să vedem… Dar unde o să fiţi peste 100 de ani? Vedeţi că nu stiţi nici unde eraţi, nici unde mergeţi?… Să cugetăm deci la cele sfinte şi să nu uităm nicio­dată pe cei trei mari duhovnici care ne pot mân­tui: Dreapta Credinţă, Smerita Smerenie şi Sfân­ta Simplitate”.

Citeste tot articolul

Sensul creştin al căsătoriei – „Când spun cuiva «Te iubesc» spun: «Vei trăi veşnic…»“

cununii
Cununia consfinţeşte viaţa de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang. Căsătoria şi familia sunt fundamentul unei societăţi sănătoase. Cei care nu înţeleg sensul căsătoriei îşi riscă propria fericire şi viitorul naţiunii lor.

Potrivit învăţăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria şi dragostea din căsătorie. În această iubire îşi au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă şi maternă, cea pentru copii, precum şi cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie.
Citeste tot articolul

UNESCO a înscris 19 situri pe lista patrimoniului mondial

Tserkvas en bois de la région des Carpates en Pologne et en Ukraine
Un număr de 19 situri au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, cu ocazia celei de-a 37-a sesiuni a Comitetului acestei organizaţii, întrunită în perioada 16-27 iunie, în capitala Cambodgiei, Phnom Penh.Ca urmare, numărul siturilor protejate de UNESCO, considerate bunuri care trebuie să fie salvate şi protejate în integralitate pentru excepţionala valoare universală a lor, potrivit criteriilor acestei organizaţii create de ONU, a ajuns la 981, informează lemonde.fr.

Aceste situri sunt repartizate în 759 de bunuri culturale, 193 de bunuri naturale şi 29 de bunuri mixte şi se află în 196 de state, semnatare ale Convenţiei din 1972.
Citeste tot articolul

Independence Day, sărbătorită în avans la Baza de la Mihail Kogălniceanu

Ziua-Americii-mihail-Kogalniceanu10
Militarii americani au sărbătorit ziua de 4 iulie alături de copii de la centre de plasament
„O lume minunată în care vei găsi… numai copiii!”- aceste versuri, dintr-un foarte cunoscut cântec, au fost transpuse ieri în scenă în Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu, acolo unde militarii americani au dorit să serbeze Ziua Statelor Unite ale Americii într-un cadru festiv, alături de copii abandonaţi ori din familii foarte sărace. Pentru a fi sigură că micuţii oaspeţi se vor simţi bine, puşcaşii americani le-au pus la dispoziţie fel de fel de jocuri. Astfel, de la tobogane gonflabile, la face-painting şi până la expoziţii de tehnică militară, copiii au avut cu ce se juca. Mai mult, unii dintre militarii americani au intrat în jocul celor mici, învăţându-i să arunce cu frisbee, mingi de fotbal sau de rugby. Distracţia copiilor a fost garantată, foarte mulţi dintre ei fiind extrem de încântaţi de toate cele puse la dispoziţie de militarii americani.
Citeste tot articolul

29 iunie, Ziua Internaţională a Dunării

azanele-dunarii-de-sus
Iniţiativa ţărilor dunărene de a rezerva ziua de 29 iunie, în fiecare an, sărbătoririi Dunării se concretizează şi în 2013 pentru cei peste 83 de milioane de locuitori din Bazinul fluviului.
Astfel, în fiecare an, la finele lunii iunie, la propunerea ţărilor dunărene şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea /ICPDR/, se aniversează Ziua Internaţională a Dunării, eveniment care marchează semnarea, la Sofia, în anul 1994, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.
Dunărea deţine o parte importantă din comorile naturale ale Europei, fiind considerată un adevărat adăpost pentru numeroase ecosisteme valoroase, în timp ce partea sectorului inferior al fluviului este considerată cea mai bogată în biodiversitate şi, totodată, cea mai vulnerabilă.
Citeste tot articolul

Biblie, cu dedicație semnată de Albert Einstein, vândută cu aproape 70.000 de dolari

Albert Einstein nu era un om bisericos, însă găsea în Biblie “o inepuizabilă sursă de înţelepciune şi consolare”. O biblie cu această dedicație semnată de fizicianul Albert Einstein a fost vândută contra sumei de 68.500 de dolari, în cadrul unei licitații organizată la New York.
stire-21-feb-einsteinDeși organizatorii au estimat exemplarul la cel mult 2.500 de dolari, pasionații au oferit o sumă exorbitantă pentru a intra în posesia bibliei.
Aceasta este cu atât mai importantă cu cât Albert Einstein nu se identifica cu religia sub forma sa instituţională.
“Prin urmare dedicaţia este un exemplu extraordinar a ceea ce simţea el la începutul anilor 30″, potrivit unui comunicat al casei de licitaţii Bonhams.

Creştinii îi sărbătoresc sâmbătă pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Sânpetru în tradiţia populară

371px-ancient-icon-of-sts-peter-paul
Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici) sunt sărbătoriţi sâmbătă, pe 29 iunie, zi denumită popular Sânpetru, ce marchează mijlocul verii agrare şi sfârşitul celei de-a doua perioade importante de post dintre cele patru de peste an.

Sfântul Luca împarte cartea “Faptele Apostolilor” în funcţie de personalităţile şi de contribuţia marilor apostoli Petru şi Pavel, cei doi stâlpi ai Bisericii creştine, care au propovăduit, prin lucrarea lor misionară, învăţătura lui Hristos în lume.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos în timpul împăratului Nero, la 29 iunie, anul 67. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Bazilica San Pietro din Vatican.
Citeste tot articolul

Arheologii reiau săpăturile la Tărtăria unde au fost descoperite tăbliţele cu scriere din anul 5.000 î.Hr

tartaria
Săpăturile în situl Tărtăria din judeţul Alba, unde au fost descoperite trei tăbliţe cu pictograme considerate a fi din anul 5.000 î.Hr., vor fi reluate, după doi ani, de arheologi din Sibiu şi Alba, într-o cercetare sistematică, pe o suprafaţă de peste 2,5 hectare de teren.

Managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, şi directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, au anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că săpăturile în situl Tărtăria din judeţul Alba vor fi reluate după o pauză de doi ani.

Potrivit acestora, situl este recunoscut pentru descoperirea, în anul 1961, de către Nicolae Vlassa, a trei tăbliţe de lut inscripţionate, despre care se crede că datează din anul 5.000 î.Hr.
Citeste tot articolul

vineri, 28 iunie 2013

Cât de sănătoasă este apă minerală sau plată pe care o bem zilnic?

11754911
Un studiu realizat de trei cercetători ştiinţifici de la Facultatea de Ştiinţă Mediului din cadrul Universităţii Babeş-bolyai din Cluj Napoca, realizat în anul 2008, ne da indicii despre calitatea apelor potabile şi minerale din România.

Studiul a fost realizat de Cristina Roşu, Andrei Vlaicu şi Simona Boita şi şi-a propus să răspundă la întrebarea: Care apa este mai sănătoasă şi propice consumului zilnic – apă minerală, apă plată sau apă de izvor?
Pe plan mondial sunt preocupări similare în evaluarea conţinutului de minerale din apele îmbuteliate în Suedia, Canada, India, Turcia, România, SUA, dar cele mai mari cantităţi de ape minerale vândute în lume provin din Italia şi Franţa, tari care în care legislaţia privind calitatea apelor este mai strictă decât în România. Scopul acestui studiu a fost de a evalua calitatea chimică a. apelor îmbuteliate existente pe piaţa de retail din România şi compararea lor eu apă potabilă de la reţea şi apele de izvor. Studiul cercetătorilor clujeni ne da indicii asupra calităţii apelor româneşti şi a posibilităţilor de export pentru apele minerale, plate şi carbogazoase româneşti.
Citeste tot articolul

Cuvânt bun

bestfriendjesushug
Căută să trăieşti în aşa fel, încât în fiecare zi să fii mulţumit de viaţa ta, iar dacă sfârşitul ei, va fi… fie şi mâine, să te găsească împăcat cu tine însuţi.
Citeste tot articolul

Haideţi

cielo-sole
Postul Mare
Haideţi să facem din trupul nostru un altar pentru sacrificii.
Haideţi să punem pe el toate dorinţele noastre
Şi să-L rugăm pe Domnul
Să trimită din cer
Focul invizibil şi atotputernic
Care să consume altarul şi tot ce se afla pe el.
Citeste tot articolul

Durerile Naşterii, durerile Patimilor, Crucii şi Morţii spre bucuria Învierii


mantuirea
Ce să înţelegem prin tainele Mântuirii, decât ca fiind cele ce ne cheamă să ne pătrundem de ele şi, explorându-ne, să le explorăm.Din perspectiva mântuirii, o taină este, şi simţământul matern al Maicii Domnului, iubirea, duioşia fără de margini pe care o nutreşte faţă de Fiul ei, Fiu al Omului şi, totodată Fiu al lui Dumnezeu.n chip minunat, s-a constatat că simţământul matern faţă de Mântuitorul transcende genurile umane, astfel că nu este împărtăşit exclusiv de către femei. Mărturii din Vechiul Testament şi Noul Testament stau ca dovadă că sfinţii şi marii rugători, marii bărbaţi ai Bisericii l-au trăit şi ei înşişi: ” Că femeia însărcinată şi gata să nască prunc, care se zvârcoleşte şi strigă în durerea ei, aşa am fost noi Doamne, cu toţii înaintea Ta.” (Isaia 26, 17); ” Copilaşii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi” (Gălăteni 4,19).


Citeste tot articolul

Taine

DSC_5802
Taina răului nu e mai mică decât taina binelui.
Cea dintâi este adesea mai atrăgătoarea decât cea de-a doua. Iar omul iubeşte ceea ce este tainic în orice versiune s-ar înfăţişa aceasta.
Nu există lucru în lume pe care omul să-l poată explica în întregime şi să spună: Iată un lucru în care şi în jurul căruia nu există mister şi nimic tainic.
În orice fenomen în lume, în orice lucru din univers rămâne întotdeauna ceva ce omul nu poate cuprinde în cuşca de cleştar a minţii lui.
Nu există laborator chimic sau alchimic în care lumea să se poată distila în aşa fel, încât să se evaporeze din ea toate tainele.
Citeste tot articolul

FOTO: Dublu eveniment la Cafeneaua Culturală din Alba Iulia – lansarea cărţii Marinei Almăşan şi aniversarea artiştilor din Alba

Aniversarea-artiştilor-din-Alba10
Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, a organizat joi, 27 iunie 2013, ora 18.00, la Galeria Municipală de Artă din Alba Iulia, Cafeneaua culturală: „Ca floarea-soarelui – Cuvântul”.
În cadrul evenimentului a avut loc lansarea volumului „Insomniile Marinei”, semnat de prezentatoarea TV Marina Almăşan, urmată de o sesiune de autografe acordate de autoare. Volumul a fost prezentatat de Daniela Floroian.
Citeste tot articolul

La Iaşi a fost lansată prima Biblie catolică în limba romană


Biblia_catolica_tradusa_in_romanaAstăzi, la Iasi a fost lansată prima traducere integrală a Bibliei catolice în limba romană. Evenimentul, desfăşurat la primele ore ale dimineţii, la Institutul Teologic din Copou, a reunit traducători, profesori şi specialişti din ţară şi din străinătate. În cursul serii, la Catedrala Catolică va fi oficiata o Liturghie de mulţumire.

La eveniment au participat PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, preot Benone Lucaci, rectorul Institutului Romano-Catolic şi preoţii Alois Bulai şi Eduard Patrascu, traducătorii, respectiv invitaţi din Italia, precum Luca Mazzinghi, preşedintele Asociaţiei Biblice Italiene şi profesor la Institutul Biblic Pontifical de la Roma, respectiv Marco Sestemembrini, profesor la Facultatea Teologică din Emilia – Romagna din Bologna.
Citeste tot articolul

Premieră teatrală cu “Skepsis” – “Mare Nostrum”, în Grădina Romană din Şanţurile Cetăţii Alba Carolina

skepsis-casatorie-cu-de-a-sila31
Duminică, 30 iunie, în cadrul primei ediţii a Festivalului Roman Apulum, Grupul Skepsis va prezenta spectacolul original “Mare Nostrum”. Piesa va fi pusă în scenă, începând cu ora 12.30, în premieră,  în Grădina Romană de pe latura nordică a Şanţurilor Cetăţii Alba Carolina. Sunt invitaţi să ia parte toţi iubitorii de teatru şi nu numai.
Bazat pe dramatizarea nuvelei “Moartea lui Arhimede” aparţinând lui Karel Capek, spectacolul prezintă o concepţie originală cu caracter satiric asupra conjuncturilor care au condus la moartea marelui om de ştiinţă după cucerirea Siracusei de către romani.
Citeste tot articolul

Festivalul Roman Apulum: Duminică, demonstraţie de arte marţiale, Pankration Pontikon la Poarta a III-a a Cetăţii

Pankration-PontikonÂ
Prima ediţie a Festivalului Roman Apulum începe astăzi la Alba Iulia şi se desfăşoară timp de trei zile, în Cetatea Alba Carolina timp în care vor avea loc concursuri antrenante cu trupe istorice, lupte de gladiatori, parade, teatru, expoziţii istorice, dar şi  competiții de pankration la care vor participa șase campioni olimpici greci invitați la Apulum, duminică la ora 16.00, la Poarta a III-a a Cetăţii în Alba Iulia.

Pankration (pangration) reprezintă lupta cu “toate forțele”, fiind cea mai veche artă marțială mixtă care a aruncat în luptă corpul uman cu întreaga lui putere ofensivă și defensivă. În anul 648 î.Chr., și-a facut debutul în cadrul jocurilor olimpice grecești ca o combinație eficientă de box (gr. pygmachia) și lupte (gr. pále), având doar două interdicții: aceea de a nu iți mușca oponentul  și de a nu ii scoate ochii. În Sparta nu exista nici o regulă în pankration.
Citeste tot articolul
omul
Înhămat la jugul timpului şi al spaţiului, omul trage după el universul. Încotro anume? Spre ce stânci prăpăstioase îl va conduce, spre ce înălţimi de gheaţă de dincolo de timp şi de spaţiu?

Toţi oamenii, toate seminţiile, toate popoarele, toate generaţiile sunt deopotrivă înhămate la acest îndoit jug pe care îl trag cu anevoie, zi şi noapte, împinşi de o putere invincibilă. Îl trag şi se împiedică, iarăşi îl trag şi iarăşi se împiedică, cad şi se pierd. La ce bun? Cine îi înjuga ca apoi să nu îi mai desjuge niciodată? O, timpul! Spuneţi-mi taina timpului!… Timpul: amarnica povara. Şi spaţiul? – Frate geamăn şi de suferinţă al timpului!
Citeste tot articolul

Fostul dictator chilian Augusto Pinochet avea o bibliotecă secretă cu peste 50.000 de volume

pinochet__2071357b
Fostul dictator chilian Augusto Pinochet, din ale cărui ordine au fost arse cărţi în stradă şi au fost trimişi scriitori în exil, avea o bibliotecă secretă impresionantă, care adăpostea aproximativ 50.000 de volume, potrivit unei anchete realizate de un jurnalist chilian, informează AFP.

Cartea-anchetă “Viaţa literară secretă a lui Augusto Pinochet”, scrisă de jurnalistul Juan Cristobal Peña, a devenit deja un bestseller, la puţin timp de la apariţia pe piaţă. În volum, Peña povesteşte că generalul colecţiona cărţi într-un mod compulsiv şi astfel a ajuns să aibă în propria bibliotecă peste 50.000 de volume, relatează Mediafax.

Fostul dictator nu prefera nici poezia, nici proza de ficţiune, ci era mai degrabă un pasionat al cărţilor de istorie, geografie şi marxism, ideologie pe care încerca să o stârpească prin una dintre cele mai brutale represiuni, în anii cât a fost la conducerea ţării, între 1973 şi 1990.
Citeste tot articolul
watermark
După mai multe luni de dispute legislative, Senatul american a adoptat, ieri, cu o largă majoritate prima reformă a imigraţiei din Statele Unite în ultimul sfert de secol, care va duce la reglarea situaţiei a milioane de persoane fără acte de identitate, majoritatea mexicani.

„Yes, we can!”, au strigat din tribunele pline până la refuz tineri militanţi pro-imigranţi, după anunţul adoptării, cu 68 de voturi pentru şi 32 împotrivă, a legii istorice care, în următoarele luni, va trebui armonizată cu versiunea concurentă, la care lucrează în prezent Camera Reprezentanţilor.
Citeste tot articolul

A găsit diamante de 32 de milioane de dolari şi le-a returnat: “Sunt creştină”

794-Diamante1
O turistă din China a găsit o pungă în care erau diamante în valoare de 32 de milioane de dolari, uitată de organizatorii unui târg de pietre preţioase din Hong Kong, şi a decis să o returneze.

“Am fost la o cafenea să mă odihnesc şi am văzut doi străini care stăteau de vorbă. După o vreme au plecat, uitând o geantă neagră lângă masă”, a spus Fu Zhuli. Femeia a încercat să îi găsească pe cei doi străini – cetăţeni israelieni – care erau proprietarii genţii, însă fără scces.

Fu a aşteptat o vreme în cafenea, iar după o vreme un bărbat s-a întors alergând
Citeste tot articolul
orig-12526721
Omul care caută sincer sensul şi lumina vieţii găseşte întotdeauna o bucurie spirituală inexprimabila, ca şi imbolduri spirituale şi orizonturi cât se poate de largi în tainică şi sfânta Biserică Ortodoxă.
Nu există în mine şi în tine deznădejde şi tristeţe, îndoială şi întuneric, păcat şi moarte, pe care să nu le putem alunga cu minunatele rugăciuni ortodoxe. Dacă sufletul tău a fost cuprins de întuneric şi, paralizat, iată o rugăciune care te va ajuta: ” Luminarea celor ce stau în întuneric, izbăvirea celor deznădăjduiţi, Iisuse mântuitorul Meu, către Tine caut, Împărate al lumii, luminează-mă cu strălucirea Ta! “
Citeste tot articolul

Cel mai vechi ghețar din Alpi, acoperit cu huse gigant pentru împiedicarea topirii

Ghetar1
Oamenii de știință elvețieni iau măsuri extreme pentru a proteja unul dintre cei mai vechi ghețari din Munții Alpi. Gheața afost acoperită cu huse uriaşe pentru a împiedica topirea cauzată de temperaturile în continuă creștere.

Ghețarul Rhone, sursa care alimentează râul cu același nume din Alpii Elvețieni s-a micșorat în mod constant în ultimii 150 de ani.
Metoda inovativă de a proteja gheața a fost concepută în așa fel încât vizitatorii să aibă încă acces la galeriile înghețate din masivul alpin.
Citeste tot articolul

Nasterea


nastere
Omul se naşte cu adevărat nu atunci când îl aduce pe lume mama lui, ci atunci când crede în Mântuitorul Hristos Cel Înviat, pentru că atunci el se naşte la viaţa cea nemuritoare şi veşnică, în timp ce mama îl naşte pe copil spre moarte pentru mormânt.
 Învierea lui Hristos este mama noastră a tuturor, a tuturor creştinilor, mama celor nemuritori. Prin credinţa în Învierea Domnului, omul se naşte din nou, se naşte pentru veşnicie. – E cu neputinţă! Observă scepticul. Iar Domnul Cel Înviat răspunde: ” Toate sunt cu putinţă celui ce crede ” (Marcu 9, 28)
Citeste tot articolul

Eveniment. La umbra nucului bătrân

afisul-umbra-nucului-
Evenimentul cultural-literar va avea loc sâmbătă la Casa Memorială Romulus Cioflec
Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni în colaborare cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, Radio România Târgu Mureş şi revista „Vatra veche” Târgu Mureş organizează sâmbătă, la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, evenimentul cultural-literar tradiţional „La umbra nucului bătrân”.
Programul se încadrează în amplul eveniment „Zilele Andrei Şaguna”, ediţia a XXI-a ce se desfăşoară în perioada 24-30 iunie.
Citeste tot articolul