Anca Țurcașiu

„Cred foarte mult în Dumnezeu și în tot ce e iubire”

Articol de Ioana Barsan

Anca Țurcașiu este o femeie admirată pentru modul în care arată, pentru eleganța ei, pentru felul în care vorbește, pentru cum se poartă și pentru tot ce transmite ea ca artist și ca om.

Fiecare apariție publică a ei demonstrează cât de frumos trăiește artista, cu modestie și simplitate, calități pe care ea le consideră esența vieții și pe care le recunoaște și la marii artiști din țară sau la cei pe care i-a întâlnit în turneele sale internaționale.

Întrebată în nenumărate rânduri care e secretul frumuseții și menținerii tinereții sale într-un mod uimitor, ea a răspuns de fiecare dată că nu face eforturi incredibile pentru a-și menține silueta, dar că are în permanență grijă de modul în care arată și că este adepta stilului de viață sănătos, echilibrat, fără excese și fără compromisuri. Ba mai mult, Anca Țurcașiu a ținut mereu să sublinieze că pe ea nu o sperie trecerea anilor, că important este ce lași în urmă și că nu înțelege de ce există o asemenea preocupare, isterie și zbateri fără rost a unor femei care trag cu disperare să arate la 60 de ani ca la 30. E nefiresc, declara ea.  

Pentru revista noastră, Anca Țurcașiu a vorbit despre menirea sa de profesor, despre ce înseamnă pentru ea să fie alături de copii, despre nevoile acestora și despre câteva dintre principiile sale de viață și lucrurile care o fac pe ea fericită.

Câteva dintre reperele artistice care au consacrat-o și care au rămas în memoria publicului: emisiunea „Ba da Ba nu”, filmul „Miss litoral”, sitcomul „La bloc”, muzicalul „Chicago” sau spectacolul de divertisment „Majestic”.

Anca Țurcașiu s-a născut pe 8 mai 1970, în București. Îi plac foarte mult copiii și este profesoară de canto și actorie.

Sunteți un profesor iubit de copii și se vede, prin rezultatele pe care le aveți cu ei, că îi iubiți la fel de mult. Ce înseamnă pentru dvs. experiența de a lucra cu cei mici? Și ce putem învăța noi, adulții, de la copii?

În momentul în care lucrez cu ei este o încărcare cu energie extraordinară. Putem învăța de la ei sinceritatea, ei nu sunt falși, dimpotrivă copiii spun lucrurilor pe nume.

Care sunt cele mai mari nevoi ale lor astăzi?

Cazul cu părinții, petrecerea timpului cu părinții.

Ar fi necesară o școală a părinților? Se spune că atunci când copilul greșește cauza poate fi de cele mai multe ori la părinți.

Clar, este foarte adevărat și poate ar fi necesară și o astfel de școală pentru părinți. Trăiesc într-o lume cu foarte mulți părinți care de multe ori forțează lucrurile și atunci copiii devin bulversați, nefericiți. Meseria de mamă este una dintre cele mai grele misiuni ale unei femei pe acest pământ, ar putea să afirme fiecare mamă, cred eu. 

Artista ne-a mărturisit că în privința alegerilor, preferințelor băiatului ei, nu îi place să forțeze lucrurile. Radu a studiat la un moment dat pianul, au cântat împreună pe scenă, însă pasiunea lui la momentul actual este filmul, mai exact editarea video.

„Vreau să-l văd pe copilul meu fericit și îi voi fi alături atât cât voi putea, cu tot sufletul meu și îl voi sprijini”, spunea artista. 

Cum vă definiți în rolul de mamă, cum este Radu la vârsta adolescenței?

Mai fac o facultate de răbdare. E o perioadă mai dificilă acum.

Se simte conflictul dintre generații?

Clar...(râde), dar trecem și peste asta. Pe Radu, Anca îl învață să spună lucrurilor pe nume, când îl deranjează ceva, când îl doare ceva sau când îi place foarte mult ceva, așa cum face și la clasă, copiilor cărora le predă.

Nu putem să nu observăm un interes tot mai scăzut al elevilor pentru învățătură, pentru valorile care contează cu adevărat, cum s-ar putea îndrepta aceste lucruri?

Școala din România ar trebui să îmbrace alte forme, să-i atragă mai mult pe copii la învățătură, să-i responsabilizeze, să-i provoace să descopere în ei valorile adevărate, să îi determine să fie liberi, să iubească viața și să facă cele mai bune alegeri.

Cum să ne descurcăm în anumite situații ar putea să sune una dintre materiile care ar trebui să se studieze în școală, situații de viață. Nu educație tehnologică, nu văd nicio relevanță pentru viitor să știe copilul din ce e făcută nu știu ce țeavă care trece pe nu știu unde - eu văd în manualele copilului meu - mai degrabă îl înveți pe copil cum să facă față unor situații.

Orele de muzică sunt destul de defectuoase, după părerea mea. Copiii habar nu au ce înseamnă un compozitor de muzică clasică, habar n-au ce înseamnă un Mircea Baniciu sau Mircea Vintilă. Ar trebui făcută o educație a valorilor cu adevărat, ar trebui facute audiții la ora de muzică și atât. Nu să intoneze și să solfegieze, că nu cred eu că interesează pe cineva să solfegieze. Muzica este o matematică pentru cei care doresc să facă muzică, da, dar pentru cei care nu doresc, măcar să li se facă o cultură muzicală, cine a fost Wagner, cine a fost Beethoven, ce au scris, să asculte, să poată să facă o diferență când ascultă un Clayderman de un Beethoven.

Cum vedeți orele de religie în școli?

Eu aș face orele de religie nu în clasă cu cartea, aș face vizitând locuri sfinte care să-i atragă, să înțeleagă anumite lucruri, pentru că așa din carte e destul de plictisitor.

Mai există modele de dascăli ca cei de odinioară sau considerați că este o lipsă acută în această zonă ca și în altele unde o serie de valori culturale nu mai sunt apreciate?

Să știți că mai sunt, eu chiar cunosc câțiva care se dedică trup și suflet meseriei și care sunt și apreciați de copii, pentru că un profesor dacă este dedicat și știe cum să își țină ora ca să-l prindă pe copil, reușește; prin interacțiunea cu elevul, prin poveștile pe care i le poate spune îl cucerește, nu numai lucrări și dat în cap cu note proaste toată ziua, nu asta e important pentru viitorul copilului.

Fiecare dintre noi avem motive să fim recunoscători, oricât de întunecat ar părea orizontul, la un moment dat, în viața noastră. Ce le-ați spune celor care au ajuns într-un punct al vieții lor în care cred că nu mai au motive să zâmbească?

Nimeni nu poate să-i ajute, doar ei se pot ajuta. Privind cerul, să înțeleagă că sunt printr-o simplă trecere prin viață și că ar trebui să și-o facă frumoasă în fiecare zi, chiar dacă, știu eu, alte persoane sunt agresive, urâte și strâmbe, la modul figurativ, bineînțeles.

Pentru ce îi sunteți recunoscătoare lui Dumnezeu?

Pentru că trăiesc, pentru că m-a trimis pe pământ să fac ceva bun pentru oameni (râde)… M-a trimis și ca să cred că sunt un om bun care fac ceva și las ceva în urma mea în viața asta, pe pământ.

Când vorbește despre părinții și bunicii ei, artista are lacrimi în ochi și le mulțumește pentru tot binele pe care l-au făcut pentru ea și chiar dacă nu mai sunt lângă ea, fizic, pe această lume, Anca îi simte aproape „sunt convinsă că noi suntem spirite într-o formă pe care ne-o dă Dumnezeu și suntem tot timpul, n-avem cum să dispărem vreodată”.

Încercăm să promovăm valori, suntem ce-i drept la început de drum, așa că nu e deloc simplu să ne împlinim misiunea. De asemenea, încercăm să ne implicăm în cât mai multe acțiuni umanitare și să atragem către zona acțiunilor de voluntariat o comunitate cât mai mare. Credeți în astfel de inițiative și considerați că sunt necesare?

Da, absolut. Sunt oameni care au mare nevoie de ajutorul celor care au posibilități financiare. Nu fac decât să-i felicit pe cei care se implică și să-i ajut și eu cum pot cu participarea mea la tot felul de evenimente.

Anca Țurcașiu mai spunea, la un moment dat, că cel mai greu lucru i se pare să păstrezi relația de cuplu, după ce apare un copil, iar secretul căsniciei sale reușite este buna comunicare cu soțul ei și capacitatea lor de a face concesii, atunci când situația o cere.

Sunteți o persoană religioasă sau cum ați defini relația pe care o aveți cu Dumnezeu?

Religioasă nu, în sensul în care nu merg la biserică la slujbe. Merg însă la biserică, atunci când simt că locul acela îmi face bine, aprind o lumânare și stau câteva minute. Cred foarte mult în Dumnezeu și în tot ce e iubire. 

Mai suntem noi românii suficient de solidari, mai avem sentimente de mândrie națională?

Nu prea văd... (râde), nu prea văd asta. Suntem foarte egoiști și dacă am realiza că este cel mai urât lucru de pe pământ s-ar schimba multe lucruri. Dacă nu ne-am gândit numai la noi, poate ar fi mult mai bine. Cât despre sentimentul de patriotism... e zero, e demult plecat, din cauza a ceea ce se întâmplă, e ceva firesc.

Optimistă, plină de viață și mereu cu zâmbetul pe buze, Anca Țurcașiu emană o emoție aparte, care te face să visezi numai la lucruri bune și frumoase și care face din ea un model pentru multe femei.