Maretia spiritului omenesc

Când se deşteaptă în trupul său de lut şi vede realităţile spirituale, omul simte că realităţile materiale sunt reale în măsura în care spiritul lui le înţelege ca atare şi de aceea ajunge numaidecât la o constatare paradoxală: ca o specie anume de vieţuitoare, oamenii, cunosc realităţile din lumea materială prin intermediul spiritului care nu are însuşirile realităţilor materiale, ci este ceva ce nu se poate obiectiva material, nici demonstra că realitatea supra-obiectivă, nici deveni sesizabil prin simţuri.

Dar cu toate că este insesizabil pentru formele realităţii materiale, totuşi, prin fiinţa lui nevăzută spiritul constituie măsura tuturor realităţilor văzute în lumea materială. 

Şi omul simte şi întelege din ce în ce mai bine că, deşi este impalpabilă, invizibilă şi imaterială, gândirea spiritului este totuşi mai reală dacât orice altă realitate supra-subiectivă din sfera materiei.

Mai mult: toate realităţile îşi întemeiază realitatea lor pe gândurile spiritului, care în sine este imaterial. Tocmai în aceasta constă superioritatea, taina şi măreţia spiritului omenesc.

Şi omul treaz, purtat de spiritul sau imaterial prin tainele lumii materiale fizice, înţelege din ce în ce mai mult ca spiritul lui este realitatea cea mai mare şi mai imediată şi, în acelaşi timp, valoarea lui supremă.

Redacţia Jurnal Spiritual