Viorel Ploeşteanu

„Un act de cultură devine nemuritor numai dacă are în compoziția lui o parte din ființa creatorului”

Simona Paşcu, Dublin

În inima Dublinului, unde comunitatea românilor aflaţi aici este destul de numeroasă, oameni cu iubire de cultură şi spiritualitate au bus bazele unui centru cultural cunoscut sub numele Centrul de Excelenţă în Promovarea Creativităţii Româneşti“. Dragostea pentru cultură şi pentru creativitate, dar şi spiritul românesc i-au ajutat, şi încet au reuşit să devină cunoscuţi printre artiştii români din Dublin, dar şi printre iubitorii de frumos.

Am stat de vorbă cu Viorel Ploeşteanu, care împreună cu Dorina Şişu Ploieşteanu şi Emanuel Pope au pus bazele acestui proiect.

Din păcate, cultura nu este promovată deloc în momentul de faţă. De unde idea acestui proiect şi mai ales de ce?

Nu cred că este o „idee” care să-ți vină din senin. Este un fel de a fi, pe care nu ai încotro și trebuie să-l împărtășești celorlalți. De altfel, cultura nu este egoistă. Ea trăiește numai prin oameni și pentru oameni. După cum știți, noi am pus bazele Centrului Cultural Român din Dublin încă de anul trecut, însă nu am făcut cea mai bună alegere prin asocierea cu o societate comercială, astfel că a trebuit să renunțăm la acel proiect și să înființăm unul nou, absolut independent, în care singurul lucru care nu ne interesează este câștigul material. Considerăm că adevărata cultură este aceea care se face nu pentru bani, ci pentru că altminteri nu se poate. Nu poți crea cu gândul la câștigul pe care îl vei avea vânzând o parte din suflet, pentru că un act de cultură devine nemuritor numai dacă are în compoziția lui o parte din ființa creatorului. Este firesc să-i fie răsplătită munca, însă nu ca o condiție sine qua non, pentru că actul creativ este mai mult decât o muncă. Am realizat, așadar, acest proiect pentru oamenii care vor mai mult decât să-și creeze o lume a lor izolată, ca o enclavă împotriva vieții lipsite de substanță. Un surogat de viață în care te depersonalizezi. Tocmai de aceea l-am denumit „Centru”, pentru că încercăm să devenim vizibili prin lucrurile bune pe care le facem, dar nu singuri, ci împreună cu acei oameni, creatori sau iubitori de cultură care vor să arate lumii o altă față și să le spună, nu agresiv, așa cum se practică acum, că se poate trăi și altfel. Că alte lucruri sunt importante în viață, și anume hrana sufletului sau bucuria susținerii unui artist în a se exprima.

Pentru a pune bazele unui asemenea proiect este nevoie de hotărâre, putere şi mai ales încredere. Cine sunt fondatorii acestui proiect?

Încredere, da. În oameni. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să ne pierdem încrederea în oameni. Acest lucru te izolează și te face să te pierzi. Sigur că fiecare dintre noi a fost lovit la un moment dat de semenii săi. Fiecare dintre noi s-a lovit de indiferența altor oameni, însă nu pe aceste reacții trebuie să ne clădim efemera existență. Balanța vieții este ținută în echilibru de către oameni. Noi suntem cei care ținem în mâini binele și răul. Problema este că alimentăm partea răului cel mai adesea prin indiferență, mai mult decât prin fapte care contravin efectiv moralei. Fondatorii acestui proiect sunt Dorina Șișu, Emanuel Pope și Viorel Ploeșteanu, însă acest lucru este ultimul care contează. Scopul nostru este să strângem atât de mulți oameni în jurul Centrului de Excelență în promovarea creativității românești – Dublin, încât numele noastre să se piardă printre ei și activitățile pe care le desfășoară. Emanuel Pope este unul dintre fondatorii proiectului Cititor de proză – Republica artelor, sub aripa și idealul căruia ne desfășurăm și noi activitatea. Știu că nu-i place să i se aducă elogii, deși este unul dintre puținii oameni pe care i-am cunoscut cu o atât de mare putere de renunțare la sine în folosul altor oameni. Lucrul cel mai important este faptul că scrie, în măsura în care mai are timp și iubește cultura prin creatorii săi și prin realizările acestora. Dorina Șișu este, de asemenea, scriitor, prozator și poet în egală măsură. Viorel Ploeșteanu sunt eu și ceea ce fac. Noi suntem, dincolo de ceea ce spunem, numai ceea ce facem.

Unul din scopurile acestui Centru de Excelenţă este promovarea artiştilor, scriitorilor, iubitorilor de cultură de naţionalitate română aflaţi în Irlanda. Cum îi descoperiţi? Cine sunt ei?

Acesta este lucrul cel mai dificil, pentru că, vă spuneam mai devreme, suntem obișnuiți să ne închidem în bârlogul nostru mai mult chiar decât ne impune hibernarea. Suntem la început de drum, iar cel mai greu este să câștigăm încrederea oamenilor. Ca ei să știe că nimeni nu le solicită un singur cent pentru orice activitate o realizăm în folosul lor, și cel mai important de știut, împreună cu ei, pentru că acesta este scopul, de a lucra împreună, pentru că acesta este și logo-ul nostru de pe pagina site-ului: „împreună nu ne vom înstrăina”. Până acum am reușit să promovăm artiști din Irlanda, pe care, bineînțeles, i-am cunoscut personal, la diferite evenimente culturale organizate de comunitatea românilor de aici. Am prezentat un actor/producător din cinematografie, o interpretă de muzică populară și fondatoare a unui grup vocal de copii, o actriță și o adolescentă care studiază drama și pianul. Avem în pregătire articolele altor trei artiști pe care le veți putea vedea, ca și pe cele anterioare, pe site-ul nostru. Am solicitat și solicităm în continuare sprijinul Ambasadei României din Irlanda și Comunității românilor din Irlanda pentru a ne pune în legătură cu creatorii români stabiliți în această țară. Vom extinde în curând proiectul și în alte țări unde sunt comunități însemnate de români.

Care sunt proiectele pe care le aveţi acum în desfăşurare?

Poate cel mai însemnat proiect al nostru este realizarea revistei de cultură Itaca, a cărei lansare este programată la începutul lunii aprilie. Este o revistă care apare gratuit, ca de altfel orice proiect al nostru, atât pe suport de hârtie cât și on-line. În aceeași zi cu lansarea revistei inaugurăm și canalul tv al Centrului de Excelență, care debutează cu o transmisie live. Planuri sunt și sperăm să vină și alți creatori cu propriile proiecte. Noi vom demara ediția a doua a concursului de literatură „Peregrinări”, de această dată fiind unul de poezie, la care se acordă premii, nu în bani, ci la fel ca și la precedentul, care a fost de proză scurtă, în cărți cu autograf din partea membrilor juriului, picturi, monede vechi irlandeze, diplome și… promovare. Vor urma și emisiuni culturale moderate de către Dorina Șișu, la care vor fi invitați oameni de cultură din Irlanda. Deocamdată proiectul nostru se limitează la creatorii români, însă ideea este ca, pe viitor, să realizăm o colaborare cât mai strânsă cu oameni de cultură din această țară în care destinul ne-a împins.

La 6 aprilie va avea loc un eveniment în cadrul Centrului de Excelenţă şi Promovarea Creativităţii. Despre ce este vorba?

Această întrebare se pare că am anticipat-o și am răspuns la ea mai devreme. O singură mențiune mai am de făcut, și anume că revista Itaca se adresează tuturor oamenilor iubitori de cultură, însă include în paginile ei numai scriitori români stabiliți în afara României, cu excepția criticului literar, care este doamna Virginia Paraschiv și trăiește în Maramureș. Este legătura noastră permanentă cu pământul, dar și cu realitatea. Eu consider că poporul român este continuatorul tradițiilor și a spiritualității civilizației dacice, desigur cu influențele inevitabile căpătate de-alungul istoriei din partea altor popoare cu care a intrat în contact, așadar este parte a civilizației europene. Cred că noi cei dintâi ar trebui să ne considerăm unul dintre cele mai de seamă popoare ale bătrânului continent, pentru că, slavă Domnului, avem cu ce ne mândri, însă noi avem păcatul ăsta de a ne pune pe tarabă tocmai metehnele, lucru pe care Occidentul nu îl face. Niciodată pentru ceea ce ni se întâmplă nu este de vină altcineva, ci noi înșine. Ar trebui să ne lamentăm mai puțin și să nu mai căutăm pe cine să dăm vina. Nu sunt de vină politicienii că merge țara prost, ci toți românii, pentru că acceptă această stare de lucruri. Nu sunt de vină politicienii pentru că noi, cei de prin străinătăți, am părăsit România, ci noi înșine, că nu am știut să schimbăm ceea ce ne-a făcut să plecăm. Dacă vorbim despre Europa nu o putem face ca și când am fi în afara ei. Tot ce se întâmplă aici, se întâmplă și cu noi românii, altminteri nu se poate. Trebuie numai să ieșim din colț și să ne facem vizibili cu lucrurile bune, pentru că sunt destule.

Aveţi cunoştinţă despre vreun parteneriat dintre Irlanda şi centrele culturale din România?

Știu că au fost activități culturale atât în Irlanda, cât și în România organizate în comun, însă nu mă pot pronunța dacă acestea s-au realizat independent sau cu sprijinul statelor respective.

Dragostea pentru ţara mamă şi pământul românesc este vie în sufletele tuturor românilor care au ales drumul străinătăţii. Ce înseamnă România şi pământul românesc pentru dumneavoastră?

Un lucru este cert. Chiar dacă voi trăi în Irlanda pentru tot restul vieții și va fi să-mi sfârșesc zilele aici, voi considera că nu am murit acasă, pentru că acasă este numai acolo unde s-au născut părinții tăi, unde te-ai născut și ai crescut tu. Pentru suflet, deci, România este acasă. Pentru proiectul nostru, România este miracolul pe care noi îl cunoaștem și ne-am făcut o datorie din a-i ține flacăra vie și a-i face și pe alții părtași la acest miracol.

Vremurile sunt incerte, oamenii se simt asemeni unui vas în plină furtună. De ce credeţi că nu-şi găsesc locul, nimic nu-i mai mulţumeşte sau nu-i mai linişteşte?

Unii oameni se nasc cu iubirea în suflet, însă cei mai mulți trebuie să învețe acest lucru. Dacă înveți să iubești viața care ți s-a dăruit și natura care îți oferă cele mai multe bucurii de care ai parte, atunci poți să spui că știi să iubești și oamenii. Ce altceva este toleranța dacă nu iubire? Înțelepciunea nu este un atribut al omului de știință, ci al omului simplu. Din nefericire, tot mai mulți dintre noi încercăm să fim mai mult decât oameni simpli și ne imaginăm că acest lucru se realizează prin desconsiderarea altora asemenea nouă. Mai putem vorbi în acest caz de toleranță? De aici frica de oameni. De interferențe și proiecte realizate în comun. Bârlogul a devenit fortăreața noastră cea mai comodă. Asta încercăm să facem noi la Centrul de Excelență, să desființăm bârlogurile și să reînvățăm oamenii să trăiască alături de oameni. Nu ne putem abandona viețile pentru că alții au făcut timpurile incerte. Trebuie să folosim fiecare clipă, fiecare strop de energie creatoare și apoi să murim.

Cu mulțumiri pentru timpul acordat și speranța că, deși este prima discuție, nu va fi și ultima, un gând care se îndreaptă spre România și românii care ne citesc?

Orice drum începe cu un prim pas, însă nu devine drum dacă nu este urmat de alții. Gânduri către România sunt multe și tot timpul. Pentru românii care ne citesc mesajul este simplu. Românii care nu mai trăiesc în România, oricât de departe ar fi și oricât de demult ar fi plecați, sunt tot români, iar sufletul lor tot acasă trage. Norocul României, că poate fi sprijinită și din interior și din afară.