“Cu
durere şi cu dragoste pentru omul contemporan”
Editura
Evanghelismos, 2003
Prezentare
carte de Mihaela Zugravu
Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă,
firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât
se îndepărtează mai... mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri
odihnă. De aceea umbla neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua
maşinii împrejurul rotii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape
multă lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese
stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni
(chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu
spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în
Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este
cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de
nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în
Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul
prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată
neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi
mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit
bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în
Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.
Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii
yoga şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi
care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din
ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta
zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung
să socoată destindere aceasta chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei
înşişi, de ajung să socoata aceasta chinuială drept odihnă!
Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi
supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i
lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie,
pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit.
Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se
plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În
regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un
Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la
un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?", îmi răspunde. “Şi de
ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă
mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămadă de case,
să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni
există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmba mintea? Înfricoşător! Şi dacă
nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei
mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu