A vedea inseamna a crede

Mântuitorul lumii Domnul nostru Iisus Hristos le-a cerut ucenicilor Săi să privească lumea dimprejurul lor şi să vadă lucrarea lui Dumnezeu. Şi noi putem vedea astăzi, în izbucnirea furtunilor, în păsările cerului şi în florile câmpului, semne ce descoperă prezenţa şi scopurile lui Dumnezeu.

În acelaşi duh, Părinţii Bisericii afirma că scopul ultim al citirii Scripturii este dobândirea teoriei , o "imagine" inspirată despre Dumnezeu şi despre Adevarul Său. Citim Cuvântul lui Dumnezeu şi-l auzim vestit în predici şi în imnuri liturgice. Dar, totuşi, trebuie să-l cuprindem, să-l înţelegem şi să ni-l impropriem, pentru ca să-l "vedem" - atunci când cuvintele devin într-o oarecare măsură, icoană, imagini sfinte ce dau puterea cuvintelor scrise să devină Cuvânt viu.

Pentru ca textele biblice să poată fi auzite, ele trebuie şi să fie văzute. Trebuie să ne provoace impresii vizuale care să se întipărească în memoria noastră. Asemeni lui Toma, odată ce L-am văzut pe Hristos, prin Scriptura şi prin propria noastră experienţă, abia atunci putem crede cu adevărat.

Zilele trecute, un prieten se plângea de dificultatea pe care a întâmpinat-o în a întâlni prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul rutinei sale zilnice.

Toate grijile lumeşti ce se revarsă zilnic asupra sa se pun în faţa rugăciunii şi-l fac obtuz la orice urmă de dumnezeire şi frumuseţe din preajma sa. Era mai degraba descurajat şi îngrijorat decât deprimat. Adică problema sa este mai degrabă duhovnicească decât psihologică. Ce m-a impresionat totuşi este faptul că descrierea acestei stări este foarte apropiată de orbire. Nu mai pot vedea lucrurile despre care ştiu că sunt adevarate. Adică, dacă nu le mai pot percepe, dacă nu le pot simţi realitatea şi adevărul cu ochii inimii, atunci s-ar putea la fel de bine, să nu existe.

Trebuie să încercăm să privim dincolo de prezentele imediate şi să vedem adânca realitate în toată profunzimea ei. Abia atunci putem să intrăm în ea şi să ne-o impropriem.

Este diferenţa dintre a privi la un acvariu şi a înota printre recifele de corali, între a cosi iarba şi a culege flori de stâncă, între a trece pe lângă un loc de joacă şi a-ţi ţine copilul în braţe.

Putem privi la lucrurile bune şi frumoase, să putem să le vedem. Iar când le vedem , atunci vedem dincolo de ele, în adâncurile realităţii.

Dacă avem ochi de văzut, aceştia vor percepe în jurul nostru miracole. Păsările din văzduh şi florile de pe câmpii vor deveni semne ale Raiului, iar oamenii rugători vor oferi mărturii de netăgăduit despre prezenţa, puterea, mărirea şi slava lui Dumnezeu.

Redacţia Jurnal Spiritual