miercuri, 31 iulie 2013

Pildă – „Ascultarea”

avva-petroniu-george-crasnean
Pe când se afla în Sketis, într-o zi, avva Arsenie i-a zis avvei Alexandru: “După ce termini de tăiat smicelele, să vii să mănânci cu mine! Dar dacă ai oaspeţi străini, să mănânci cu ei!”. Avva Alexandru lucra aşezat şi tacticos, iar când a venit ora mesei încă mai avea ramuri de tăiat. Cum voia să asculte sfatul bătrânului a stat să le termine pe toate.

Avva Arsenie, văzând că zăboveşte, a mâncat singur, socotind că fratele are oaspeţi străini. Avva Alexandru a terminat lucrul târziu şi a plecat. Bătrânul îi zice: “Ai avut oaspeţi străini?”. El răspunde: “Nu”. Bătrânul: “Atunci de ce n-ai venit la masă?”. El: “Fiindcă mi-ai spus să vin după ce termin de tăiat smicelele. Ca să-ţi păzesc cuvântul n-am venit, pentru că abia acum am isprăvit”. Şi, minunându-se bătrânul de atenţia lui, îi zice: “Dezleagă postul mai repede, ca să-ţi faci pravila şi să bei un pic de apă, altfel iute se va îmbolnăvi trupul tău”.
Citeşte tot articolul

Sărbătoarea zilei – Aducerea moaştelor Sfântului Foca

foca
Sfantul Mucenic Foca a trait in Sinope, in timpul imparatului Traian. Auzind dregatorul cetatii Sinope ca Foca se inchina lui Hristos, a trimis ostasii sa-l ucida. Vazandu-i, din gradina, trecand pe ulita, Foca i-a strigat: Pe cine cautati? Ostasii au raspuns: Cautam pe Foca! Mucenicul intelegand ca i s-a apropiat sfarsitul pamantesc, le-a zis: Veniti la mine si eu va voi spune unde il gasiti, il cunosc foarte bine. I-a primit in casa lui si i-a ospatat din belsug. La masa, dialogul a continuat: Si pentru ce pricina cautati pe omul acela? Ne-a trimis mai marele sa-l ucidem pentru ca este crestin! Rogu-va, stapanii mei, ramaneti pana maine in casa mea, veselindu-va, mancand si band, iar dimineata eu il voi da voua, ca nimeni nu-l cunoaste ca mine, singur il voi aduce si-l voi da in mainile voastre.

Rugăciunea de Marţi

ruga
Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.

Citeşte tot articolul

Opt sportivi sătmăreni cuprinși în Marea Selecție

fete-lupte-350x233
Trei băieți merg la Piatra Neamț iar fetele la București

Demarat în urmă cu câteva luni, “Marea Selecţie” proiect unic în România privind anvergura lui, inițiat de sătmăreanul Gheorghe Ardelean și care are în vedere depistarea tinerilor talentați, cu aplecare spre sportul luptelor, a intrat într-o nouă fază.
După acțiuni de selecție derulate prin mai multe localități ale județului, concursuri organizate cu diverse prilejuri în principalele orașe ale Sătmarului, s-a ajuns la faza în care câțiva dintre cei mai talentați tineri la lupte vor pleca, sau chiar au plecat, în tabere de pregătire specializate.

Spectacol umanitar pentru Szoby Cseh, la Arenele Romane

web-szoby-cseh
Alexandru Arşinel, Gheorghe Turda, Elena Soare, Nico, Marcel Pavel, trupa Solaris, G&G for Jesus, John Diamond şi Bruno Roman vor participa vineri, de la ora 19,00, la Arenele Romane din Bucureşti, la spectacolul-umanitar “Oameni pentru Oameni” organizat în vederea strângerii de fonduri pentru unul dintre cei mai buni şi mai cunoscuţi cascadori ai României, Szoby Cseh. Din spectacol nu vor lipsi cascadorii, care vor oferi momente de cascadorie cu cai, cu motociclete şi cu torţe, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Cascadorilor Profesionişti din România.

Szoby Cseh, “părintele cascadorilor din România”, duce o “dublă şi lungă luptă de încordări şi aşteptări psihologice” şi nu doreşte să renunţe la proiectele lui de suflet – recuperarea copiilor delicvenţi şi integrarea lor socială, prin programul iniţiat în şcoala “Gladiator” şi, respectiv, recuperarea câinilor abandonaţi. Proiectele sunt prioritatea numărul 1 pentru artist şi se preocupă mai puţin de propria lui sănătate în favoarea acestor proiecte, se arată în comunicat
Citeşte tot articolul

TINERE TALENTE. Brânduşa Bălan: Fiecare reuşită este un model şi fiecare nereuşită este o lecţie de luat în calcul

1045238_1374684479415403_1402815478_n
Sunt în lumea aceasta mare oameni atât de săraci că nu au nici măcar un prieten. Am întâlnit deunăzi această veche zicală şi, fără să vreau, mi-am amintit de Brânduşa Bălan, studentă la Regie, în Bucureşti. A avea un prieten este responsabilitate imensă şi o bucurie fără margini în acelaşi timp.
Nu cunosc mulţi oameni pentru care să se adune prietenii într-o seară, să cânte şi banii strânşi astfel să achite cursurile facultăţii la care învaţă. Mărturisesc, am fost impresionată până la lacrimi de gestul unor oameni frumoşi din folk precum Maria Gheorghiu, Ovidiu Mihăilescu, Zoia Alecu, Ştefan Tivodar, Tic Petroşel, Alex Nichita, care au hotărât că a fi prieten înseamnă mai mult decât să zâmbeşti şi să dai mâna cu cineva, înseamnă să ajuţi acel om atunci când el are nevoie.
Citeşte tot articolul

Expoziţia “Militza Sion. Între arte vizuale şi arhitectură”, la Muzeul Ţăranului Român

Invitatie expozitie copy
Expoziţia “Militza Sion. Între arte vizuale şi arhitectură” va fi vernisată, marţi, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (MNŢR), informează un comunicat. Potrivit sursei citate, lucrările Militzei Sion sunt “un argument pentru a spera că între arhitectură şi plastică, modernitatea nu a trasat o prăpastie, că oraşul viitorului nu ţine doar de performanţa tehnologică fără a păstra nimic din gândul celui care-l desenează, din individualitatea gestului”.

Dan Lungu: Festivalul de Literatură Iaşi înseamnă conectarea la un spirit european

Dan Lungu
Dan Lungu, managerul Festivalului International de Literatura si Traducere Iasi, a declarat intr-un interviu acordat mediafax ca evenimentul, aflat la prima editie, rasplateste o suma de eforturi individuale ale scriitorilor din regiune, dar reprezinta si conectarea la un spirit european.

Festivalul International de Literatura si Traducere Iasi (FILIT) se va desfasura intre 23 si 27 octombrie.
Scriitorul Dan Lungu prezinta, in interviul acordat MEDIAFAX, motivele pentru care detinatoarea premiului Nobel pentru literatura Herta Muller a spus “Da” invitatiei de a participa la festival, exprimandu-si certitudinea ca autoarea “va electriza audienta”.
Citeşte tot articolul

Constantin Niţu, un nume cât un tezaur

mester popular
Munca şi pasiunea cunoscutului meşter popular oltean Constantin Niţu pentru păstrarea tradiţiilor româneşti vor fi adunate într-o carte. Apreciat peste tot în lume, artistul din satul Cornăţelu va fi răsplătit astfel şi de forurile de cultură din ţară. Volumul dedicat celui care o viaţă întreagă a adunat şi păstrat cu sfinţenie zestrea acestor locuri, va fi lansat în luna august.

Deşi a absolvit Şcoala de Arte din Piteşti, Constantin Niţu şi-a găsit împlinirea pe meleagurile natale, în comuna Poboru. Fascinat de tradiţiile olteneşti, artistul şi-a transformat pasiunea pentru cultura populară într-un adevărat muzeu, ce se află chiar în curtea casei sale. Pentru realizările sale, Centrul Naţional pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale îl va răsplăti cu o carte, ce îi este dedicată în totalitate.
Citeşte tot articolul

De la Domnul sã cerem

prietenii-slabanogului
“Pe cand intra in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit. Si i-a zis Iisus: Venind, il voi vindeca. Dar sutasul raspunzand, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea. Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si-i spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si vine; si slugii mele: Fa aceasta, si face. Auzind, Iisus S-a minunat si a zis celor ce veneau dupa El: Adevarat graiesc voua: la nimeni in Israel n-am gasit atata credinta! Si zic voua ca multi de la rasarit si de la apus vor veni si vor sta la masa cu Avraam, cu Isaac si cu Iacov in Imparatia Cerurilor. Iar fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara; acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Si a zis Iisus sutasului: Du-te, fie tie dupa cum ai crezut. Si s-a insanatosit sluga lui in ceasul acela…”(Matei 8, 5-13)
Acest dialog ma impresioneaza de cate ori il citesc, si ma gandesc oftand: “cum as putea sa Il impresionez si eu?… Cum as putea sa-L bucur cu credinta mea?”

Citeşte tot articolul

“Mănunchiul de spice”

grau
În vremea aceea mergea Iisus sâmbăta printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis către Dânsul: iată ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cade să facă sâmbăta. Iar El le-a răspuns: au n-aţi citit ce-a făcut David, când a flămânzit el şi cei care erau cu dânsul? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor care erau cu dânsul, ci numai preoţilor?

Citeşte tot articolul

Ducesa de Cambridge a născut un băieţel. Fiul prinţului William este al treilea în ordinea succesiunii la tron

PRINCE-WILLIAM-KATE-MIDDLETON_e53f44e9a2
Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut un băieţel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează BBC. Bebeluşul s-a născut la ora locală 16.24 (18.24, ora României) şi a avut la naştere greutatea de 3,79 kilograme. Prinţul William a asistat la naştere. “Alteţa Sa regală Ducesa de Cambridge a născut cu bine un fiu la ora 16.24 (18.24, ora României). Bebeluşul cântăreşte 3,79 kilograme. Ducele de Cambridge a asistat la naştere. Regina, ducele de Edinburgh, prinţul de Wales, ducesa de Cornwal, prinţul Harry şi membrii celor două familii au fost înştiinţaţi şi sunt foarte fericiţi de această veste. Alteţa Sa regală şi copilul se simt bine şi vor rămâne la spital pe durata nopţii”, a comunicat Palatul Buckingham în urmă cu scurt timp.

Citeşte tot articolul

Părintele Arsenie Papacioc – Aţi auzit de iad, dar nu-l cunoaşteţi

parintele-arsenie-papacioc_w180
Parintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic roman in viata. A facut parte din “generatia de aur” a teologilor romani, a fost prigonit si inchis de comunisti. A stat in pustie cu parintele Cleopa. Din anul 1976 este duhovnicul Manastirii “Sfanta Maria” – Techirghiol.

Desi are 91 de ani, desi chinuit de boli trupesti, parintele inca mai slujeste. Cand am poposit la Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc era treaz inca de la ora 4.00 dimineata, iar la ora 5.00 era deja in altar. Parintele Arsenie Papacioc a slujit Sfanta Liturghie si apoi pomenirea mortilor. Pe la ora 11.30 a mers la chilie sprijinit de bratul unei maici, caci nu se mai poate deplasa singur. Pentru a-si imparti putinul timp celor care se inghesuie la usa sa, a renuntat sa mai manance. A primit in chilia sa doua femei, venite sa-i ceara sfatul. Una dintre ele ne-a marturisit ca fiul ei de 29 de ani are un chist undeva la plamani si ca medicii nu i-au dat mari sanse de supravietuire. Parintele i-a spus insa ca va scapa cu zile. Oamenii spun ca duhovnicul este vazator cu duhul.
Citeşte tot articolul

Lumina filtrata prin vitralii

vitralii
Simtul estetic al omului se manifesta in diferite conjuncturi si reprezinta o combinatie de foarte multe elemente. La modul cel mai general frumosul este combinatia ideala a elementelor care ne sunt furnizate de natura si a celor pe care la construim cu ajutorul materialelor oferite de aceasta.

Nu putini dintre noi sunt aceia care au poposit intr-o biserica in stil gotic si au fost invaluiti de acea stare de inaltare spirituala data de maratia constructiei si de lumina care patrunde prin ferestrele specifice acestui stil. Aceasta combinatie, aparent simpla face ca totul intr-o asemenea locatie sa aiba ceva special care confera liniste si un sentiment de siguranta.
Citeşte tot articolul

O femeie dedicată meseriei: nu părăseşte câmpul muncii nici la 92 de ani

92
La 92 de ani, Sara Dappen ar trebui să fie de multă vreme la pensie înconjurată de nepoţi şi strănepoţi, dar femeia nu se dă dusă de la locul de muncă. Plină de energie, ea încă mai lucrează la un restaurant din Story City, Iowa, Statele Unite. Sara are toate şansele să devină cea mai longevivă angajată din lume.

La începutul lunii, The Sun publica o ştire despre un bărbat din Marea Britanie care mai este angajat la 88 de ani. La acea vreme doamna Dappen nu fusese încă descoperită. La cei 92 de ani este cu siguranţă cea mai în vârstă angajată din lume.
Citeşte tot articolul

Patrimoniu. Cetatea medievală de la Mălăieşti

cetate
Cetatea Mălăieşti va fi restaurată şi pusă în valoare, aşa încât să devină un obiectiv interesant pentru turişti. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operaţional Regional, pe axa „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”.

Deja, administraţia publică din Sălaşu de Sus, acolo unde se află importantul monument medieval, a lansat pe SEAP licitaţia pentru asigurarea de servicii de promovare a proiectului „Restaurarea şi reabilitarea funcţională a Cetăţii Mălăieşti din Sălaşu de Sus, în vederea introducerii în circuitul turistic. Un proiect în valoare de 84,336.94 lei, pentru care ofertele pot fi depuse până la sfârşitul acestei luni.
Citeşte tot articolul

Tunele secrete sub Muntii Bucegi

trasee1
Trasee secrete si drumuri pe sub munti, folosite inca de pe vremea dacilor? O simpla legenda sau …

In fiecare zi, indiferent ca e vara, toamna, pramavara sau iarna, sute de persoane vin sa traverseze zona Bucegilor. Unii vin pur si simplu pentru munte, altii vin atrasi de legendele ce cuprind intreg tinutul Bucegilor. Iar altii vin in cautarea comorilor ramase prin pesteri, din cele mai vechi timpuri, asa cum spun legendele locale.

Proiect teatral pentru Slatina

magura
După succesul înregistrat cu piesa „Măgura”, actorii slătineni pregătesc o nouă surpriză pentru iubitorii teatrului. Din această toamnă, publicul va avea ocazia să îi vadă din nou pe scenă, de această dată, într-o dramă. Spectacolul va fi regizat de Eugen Titu, renumit actor al Teatrului Naţional din Craiova.

Trupa de teatru a municipiului Slatina a avut o primă întâlnire cu cel care va regiza următorul proiect artistic finanţat de Primărie. Eugen Titu, actor al Teatrului Naţional din Craiova, a stat de vorbă cu viitorii colegi, despre spectacolul pe care îl vor pregăti pentru slătineni. Împreună vor lucra pentru a pune în scenă piesa „Colivia cu iluzii”, scrisă de Cornel Udrea, unul din cei mai cunoscuţi dramaturgi contemporani.
Citeşte tot articolul

Zilele Culturale din cadrul evenimentului ADfel

ADfel
Zilele Culturale vor deschide saptamana de activari neconventionale din cadrul ADfel, evenimentul de branded entertainment ajuns anul acesta la cea de-a opta editie. Zilele Culturale se vor desfasura pe terasa Fabrica, care va gazdui timp de trei zile, in perioada 12-14 august, activitati de promovare neconventionala derulate de organizatii din zonele culturale, sociale, ecologice sau educationale.
Organizatiile care isi doresc sa participe la cea de-a opta editie ADfel isi pot exprima intentia la adresa ADfel@IQads.ro, pana pe 25 iulie. E-mailul trebuie sa contina o descriere a organizatiei si a proiectelor desfasurate, precum si doua propuneri de activari neconventionale in cadrul evenimentului, urmand ca cele mai interesante dintre ele sa fie selectate si incluse gratuit in programul Zilelor Culturale.

Citeşte tot articolul

Presa străină ne încurajează să folosim brandul Dracula

dracula
Mai multe publicatii din strainatate, dar si site-uri cunoscute de turism, si-au declarat recent uimirea ca nu folosim brandul Dracula pentru promovarea turismului romanesc si au incurajat aceasta directie ca fiind cea mai potrivita actiune de marketing.

Publicatiile si site-urile respective, care acopera o gama vasta de titluri, de la International Business Times, la News Discovery, Asian News International, Business Standard, Doubtful News, India Vision, Times of India, Greek Herald, Euro Sun, Colorado Star, Hong Kong Herald, New Orleans Sun, Yahoo News India, Kenya Star, Malaisya Sun, Taiwan Sun, Global Travel Industry News, ca sa amintim doar cateva, desfasoara o apologie argumentata a folosirii brandului Dracula si sesizeaza timpul pierdut in aceasta directie.
Citeşte tot articolul

Cele mai “inteligente” alimente

Vegetable and fruits food still-life
Se apropie deadline-ul si esti in urma? Vine ziua examenului si n-ai invatat nimic? Ai nevoie de ceva care sa te ajute si iti vin in minte cafeaua si energizantul. Mai gandeste-te. Aliatii tai cei mai importanti ar trebui sa fie alimentele. Dar nu oricare.

Creierul are nevoie sa fie hranit. Dar ii place combustibilul “puternic”, adica grasimi bune, antioxidanti, cantitati mici si constante din cei mai buni carbohidrati. Deci, daca vrei sa functioneze la capacitate maxima, fugi de sucuri, snacks-uri, pateuri si alege alimentele cu adevarat hranitoare penru creier. Acestea nu trebuie sa lipseasca din dieta zilnica. Care sunt ele ?
Citeşte tot articolul

Classic meets Contemporary

classic meets
Classic meets Contemporary readuce muzica clasică în actualitate

Pe data de 23 iulie 2013, ora 20.00, in Bucuresti va avea loc evenimentul intitulat Classic meets Contemporary care isi propune sa prezinte publicului o noua fata a muzicii clasice intr-un context actual inedit.
Spectacolul va fi gazduit de Hotel RIN Grand Hotel (Șoseaua Vitan-Barzesti, nr. 7D), in sala Bucuresti, si aduce in atentia participantilor un program efervescent sub semnatura Classic Beat Orchestra. De asemenea, in cadrul spectacolului va fi prezentat si un moment artistic in care manechinul Eva prinde viata alaturi de Momo care va oferi celor prezenti un dans contemporan, sub umbrela Uninvented Theatre. Artistii sunt fosti concurenti de succes ai emisiunii “Romanii au talent”.
Citeşte tot articolul

Arta răbdării. Creează chipuri de îngeri din mosaic

arta rabdarii
Contrar aşteptărilor, după terminarea Liceului de Arte „Sigismund Toduţă” o deveancă cu o înclinaţie deosebită pentru grafică şi pictură, a ales să urmeze cursurile unei alte facultăţi, decât o instituţie de învăţământ superior exact pe profilul de arte plastice. Deşi nimeni nu se aştepta la asta, tânăra Andrada Bara a fost foarte hotărâtă să meargă la Facultatea de Teologie Bucureşti, secţia de Artă Sacră, pictură monumentală şi icoane, pe care a şi absolvit-o în 2008.

O alegere influenţată de pasiunea pentru icoane
Talentul prelucrat şi şlefuit de-a lungul multor ore de atelier, la şcoală, dar şi acasă i-a creat un stil personal, cum de fapt îşi creează fiecare artist.
Citeşte tot articolul

Salonul Calului e pregătit pentru ediţia a II-a

echitatie_maxi1
A doua ediţie a Salonului Calului, eveniment integrat dedicat tuturor activităţilor sportive, de divertisment şi de business ecvestru din România, se va desfășura în perioada 27 – 30 septembrie 2013, într-o formulă mai dinamică şi mai creativă. Ediţia inaugurală din 2012, a evenimentului organizat de Clubul de echitaţie Equestria din Tâncăbeşti (DN1), a înregistrat ecouri deosebite în rândul publicului larg, mass-mediei şi al publicului specializat deopotrivă.

Citeşte tot articolul

Rezervaţie de zimbri în Braşov

zimbri
La Vama Buzaului va fi facuta o rezervatie de zimbri pe un teren de 100 de hectare. Consiliul Judetean Brasov  contribuie pentru noua rezervatie. Romania detine in prezent 3 rezervatii de zimbri, in Neagra-Bucsani, Vinatori-Neamt si la Hateg .

Nu suntem prima tara in care se intampla un astfel de fenomen.
Zimbrii, care au disparut in majoritatea zonelor de pe glob , au fost reintrodusi in salbaticie in tari precum Polonia, Belarus, Lituania, Ucraina, Rusia.
La inceput vor ajunge 4 astfel de animale, urmand ca mai tarziu sa mai fie aduse 10 zimbri din Germania si Elvetia.
Citeşte tot articolul

S-a descoperit minunea care se găseşte într-un ou

oua
Cercetătorii nu au descoperit răspunsul la întrebarea “Cine a fost primul: oul, sau găina?”, ci au descoperit mai multe substanţe care pot duce la vindecarea mai multor boli, considerate incurabile până în prezent.

Polonezii de la Wroclaw au găsit mai mult lipide complexe, dar care se găsesc în cantităţi foarte mici în ouăle de găină.
Aceste substanţe ajută revitalizarea organismului şi, cred oamenii de ştiinţă, în viitor vor putea vindeca boli precum Alzheimer, cancer sau osteoporoză.

Povestire cu tâlc – “Cât costă o oră din timpul tău?”

Cat costa o ora din timpul tau 1
O scurtă poveste care te va pune sigur pe gânduri… da, totul se rezumă la timp şi la cum hotărâm noi să-l dăruim persoanelor importante din viaţa noastră.

Geoff se întorcea de la serviciu seara târziu şi o găsi pe fiica sa de 8 ani, Tifanny, aşteptându-l nerăbdătoare în pragul uşii. Se îndreptă spre bucătărie, iar copila îl urmă.
“Cât câştigi pe oră, tati?”.
Foarte obosit şi stresat, Geoff se enervă când auzi întrebarea. “Nu este treaba ta!”, îi răspunse răstit copilei.
Tifanny însă a insistat: “Te rog tati, spune-mi cât câştigi pe oră!”
“Bine”, mârâi Geoff, “Câştig cam 20 de dolari pe oră”. Apoi Tiffany îl întreabă: “Tati, poţi să-mi împrumuţi 10 dolari?”

“Nici nu te gândi!” spune Geoff părăsind furios camera.
Citeşte tot articolul

Elevii români au obţinut 13 medalii la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară

medalii1_05c2ced5bf
Elevii români care au participat la cea de-a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale Pluridisciplinară Tuymaada, desfăşurată în perioada 17-24 iulie, în Republica Sakha din Federaţia Rusă, au obţinut treisprezece medalii, dintre care nouă de aur. Olimpicii revin în ţară miercuri seara. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), elevii au obţinut punctaje excepţionale la toate cele patru probe ale concursului – informatică, matematică, fizică şi chimie, cucerind nu mai puţin de 9 medalii de aur: informatică – 3, matematică – 3, chimie – 2, fizică – 1, dintr-un total de 13.

Citeşte tot articolul

Ştiaţi că? O legumă banală era afrodiziacul cel mai folosit în Egiptul Antic

Egipt-4
Avem tendinţa de a considera salata verde drept un aliment banal, însă în Egiptul Antic, leguma avea o semnificaţie mult mai importantă.

Salima Ikram de la American University of Cairo susţine că imagini reprezentând salata pot fi observate pe mormintele ce datează din anii 2.000 î.e.n. Mai mult, salata pare să fie un simbol al zeului fertilităţii Min.
Salata verde se consumă de milenii, iar versiunea „primitivă” a ei semăna cu salata romană pe care o consumăm astăzi. Totuşi, în Egiptul Antic, în jurul anului 2000 î.e.n. salata nu era un aperitiv, ci un afrodiziac, susţine prof. Ikram specializată în obiceiurile alimentare ale egiptenilor.
Citeşte tot articolul

Vrei să trăieşti mai mult? Mănâncă nuci!

nuci
Consumul unui pumn de nuci de doar trei ori pe săptămână este cheia pentru o viaţă mai lungă, a descoperit un nou studiu.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că aceste seminţe comestibile reduc riscul de a muri de cancer cu 40% şi din cauza bolilor cardiovasculare cu cel puţin 55%.
În general, mâncătorii de diferite tipuri de alune şi seminţe din cadrul studiului au înregistrat un risc cu 39% mai mic de deces, iar mâncătorii de nuci, în particular cu 45%.
Citeşte tot articolul

Povestire cu tâlc – “Un om simplu”

sf nectarieEra o zi insorita de primavara si un filosof, traversa raul, intr-o barca, impreuna cu un barcagiu.
In timpul trecerii, il intreaba pe barcagiu: “Stii ceva despre aritmetica?”
“Nu prea…domnule.”
” Imi pare rau, dar sa stii ca..un sfert din viata ta, este pierdut.”
Si cum filozofii, sunt curiosi, ii pune si a doua intrebare:
“Dar ia spune-mi, despre astronomie, stii ceva?”
“Nu domnule, mai nimic.”
“Pai atunci, ai mai pierdut un sfert din viata!”
Filozoful , isi da seama, ca intre el si barcagiu, sunt diferente mari de cunostinte, in ceea ce priveste viata, totusi.. il mai intreaba:
Citeşte tot articolul

Ardeiul gras şi beneficiile lui asupra sănătăţii

ardeiul gras
Ardeiul gras face parte din familia de plante Capsicum annuum şi provine din ţări precum Mexic, Europa Centrală şi de Nord-America de Sud.

Datorită conţinutului ridicat de vitamine şi minerale, ardeiul gras este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra organismului uman, cum ar fi sistemului cardio-vasculare şi sistem optic, şi sunt, de asemenea, importante pentru menţinerea stării generale de sănătate şi igienă.
Ardeii graşi sunt o excelentă sursă de vitamina C şi A, care sunt doi antioxidanţi puternici care împreună neutralizează radicalii liberi. Aceştia sunt principalii vinovaţi pentru acumularea de colesterol în artere iar asta duce la ateroscleroză, boli de inimă, nervoase, diabet, dureri articulare, osteoartrită, artrită reumatoidă.
Citeşte tot articolul

Suflet de Român: Culoare, Bucurie, Frumuseţe, Speranţă

suflet de roman
Înseamnă să mărturiseşti , prin chiar această numire , originea ta nobilă şi mândria de a fi păstrat un astfel de nume.

Înseamnă să vorbeşti această limbă românească, limbă care nu este numai urmaşa directă a unei limbi vestite de mare cultură , ci şi o limbă biruitoare, căci într-o luptă de secole cu dialectele slave şi cu alte limbi le-a învins pe teritoriul său şi le-a făcut roabele sale.
 Înseamnă să locueşti în Ţara Românească , ţară pe care o forţare neîntreruptă de opt sute de ani a izbutit să o rotunjească puţin câte puţin până a adus-o în forma de astăzi  - cu munţii care sunt ai noştri, fiindcă noi le-am dat turmele de oi şi doinele -  cu dealurile care sunt ale noastre, fiindcă noi le-am împodobit cu grădini şi vii şi mănăstiri frumoase, – cu câmpiile , care sunt ale noastre, fiindcă noi le-am lucrat şi desţelenit an de an , cucerindu-le prin munca noastră şi prin numărul nostru -  cu Dunărea care e a noastră , fiindcă noi i-am pus salbe de sate pe amândouă malurile şi i-am cercetat apele şi ostroavele, -  cu ţărmul Mării care e al nostru, fiindcă noi l-am deşteptat la viaţa pe care nu a mai trăit-o din Antichitate.
Citeşte tot articolul

Prima ediţie a Târgului de promovare a produselor tradiţionale şi ecologice din zona Valea Muntelui

Târg-de-produse-tradiţionale
Asociaţia Institutul pentru Dezvoltare şi Inovare din Comăneşti a programat, în perioada 8-10 august, în comună Asău, târgul “Promovarea produselor tradiţionale şi ecologice din zona Valea Muntelui”.

Aflat la prima ediţie, evenimentul este finanţat din fonduri UE şi are ca scop promovarea producătorilor activi din zonă. Locul de desfăşurare va fi la fostul club din Asău, situat în centrul comunei, lângă primărie. “Produsele tradiţionale care vor fi expuse în cadrul târgului sunt diverse, începând de la cele alimentare şi terminând cu cele de meşteşug şi artizanat”, anunţă organizatorul.
Citeşte tot articolul

Saxofonistul Nicolas Simion participă la “Trieste Loves Jazz” şi “Venice Jazz Festival”

Clarinetistul Nicolas Simion
În perioada 23-25 iulie 2013, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia susţine participarea saxofonistului român Nicolas Simion, alături de “The Backyard Jazz Orhestra”, la două dintre cele mai importante festivaluri de jazz din Italia: “Trieste Loves Jazz 2013” (marţi, 23 iulie 2013, ora 21.00, în Piaţa Verdi din Trieste) şi “Venice Jazz Festival 2013” (miercuri, 24 iulie, ora 19.30, în Campo Bella Vienna – Rialto din Veneţia, şi joi, 25 iulie 2013, ora 21.15, în Grădinile Palatului Municipal din Fiesso D’Artico – Veneţia).

“The Backyard Jazz Orchestra” este un proiect susţinut de Institutul Goethe în colaborare cu Stefan Schultze şi Peter Ehwald cu scopul de a prezenta bogata moştenire muzicală din zona Balcanilor într-o formulă de jazz contemporan.
Orchestra este formată atât din unii dintre cei mai cunoscuţi muzicieni din regiune, cât şi din cei noi abia intraţi pe scena internaţională a jazz-ului.
Citeşte tot articolul

Piramidele de la Goranu

piramidele-gonaru
Piramidele de pamant de la Goranu reprezinta o rezervatie geologica deosebit de spectaculoasa, cu o suprafata de 12 ha, situata in apropierea municipiului Ramnicu Valcea, pe valea paraului Stancioi.Aici apa de ploaie, rezultata de pe urma ploilor si a topiri zapezilor a creat adevarate piramide de pamant, turnuri de 80 m inaltime, precum si zone cu adancituri de peste 10 m in versantul vaii.

Morfologia acestei zone se aseamana cu mai cunoscutele Rapa Rosie (din apropiere de Sebes) si Groapa Ruginoasa (Muntii Bihor)
Citeşte tot articolul

Muzeul Pompierilor

Muzeul-National-al-Pompierilor
Bucurestenii trec adesea pe langa el si il dau ca punct de reper, iar cei veniti in vizita in capitala, il considera obiectiv turistic si il viziteaza cu cea mai mare placere. Astfel, cu totii am vorbit macar o data in viata despre Foisorul de Foc – Muzeul Pompierilor. Iata scurta istorie a acestuia.

Cladirea a fost ridicata intre anii 1891-1892, la intersectia bulevardului Ferdinand I cu strada Traian, iar la baza acesteia au stat planurile realizate de catre arhitectul George Mandrea.
Rolul foisorului nu era doar acela de post de observatie si alarmare, ci si de interventie.
Existau in interiorul cladirii un rezervor de apa si pompe de incendii de care pompierii puteau dispune in caz de urgenta.

Cel mai talentat tânăr designer al Europei este o româncă

tanar designer
O creatoare de modă româncă, Ioana Ciolacu Miron, a primit premiul pentru cel mai talentat tânăr designer al Europei în cadrul Berlin Fashion Week 2013, relatează berlin.de.

Ioana a fost aleasă chiar de Stella McCartney, fiica celebrului Paul McCartney, membru al legendarei trupe Beatles, care a şi condus juriul concursului.
 DFT este o competiţie de modă care sprijină noile talente, oferindu-le o platformă de lansare şi sprijin din partea industriei.
Organizată din 2009 de Peek & Cloppenburg, DFT a ales-o ca mentor în anul acesta pe Stella McCartney.
Citeşte tot articolul

Cascade superbe în România


Cascada Bigar

Cascada Bigăr
Este cea mai impresionantă cascadă din lume, potrivit unul clasament întocmit în 2013 de site-ul The World Geography. Cascada se află în apropierea drumului dintre Oraviţa şi Bozovici, în judeţul Caraş Severin. Cascada se află în Parcul Natural Cheile Nerei-Beuşniţa.
Citeşte tot articolul

Monumente de patrimoniu național: Biserica din Podoleni

biserica podoleni
Atestat documentar pentru prima data la 9 martie 1479, satul Podoleni a luat fiinţă pe malul stâng al râului Bistriţa, dar, din cauza deselor inundaţii provocate de apele Bistriţei, locuitorii au mutat vatra satului in partea mai înaltă a aşezării. Dovada vechii aşezări o constituie ruinele mănăstirii Buciuleşti, monument de arhitectură, înălţată de marele logofăt Ştefan Dumitraşcu în anul 1630, unde – după spusele cronicarilor Miron Costin şi Ion Neculce – Ştefan Gheorghe, fiul lui Ştefan Dumitraşcu, avea moşii şi curţi. În această mănăstire au fost închişi fraţii Toma, vornicul Cantacuzin şi Iordache Contacuzin împreună cu doamna lui Vasile Lupu voievod.

Prin anul 1830, viiturile râului Bistriţa au dus la surparea malului, biserica dărâmându-se, iar locuitorii din jur s-au retras în partea de sus a satului Podoleni construind şi o mică biserică din lemn şi pământ situată în curtea actualei biserici, şi care a fost folosită până în anul 1886, când s-a sfinţit biserica de azi.
Citeşte tot articolul

Filmul “După dealuri”proiectat la Festivalul de Film “Nowe Horyzonty”

dupadealuri
Lugmetrajele “După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, şi “Din dragoste, cu cele mai bune intenţii”, de Adrian Sitaru, vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film “Nowe Horyzonty” de la Wrocław (Polonia), care se desfăşoară în perioada 18-28 iulie, informează Institutul Cultural Român.

Aflat anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film “Nowe Horyzonty” este cotat drept cel mai bun eveniment cinematografic polonez cu participare internaţională.
Desfăşurat în fiecare an la Wrocław, festivalul prezintă filme care depăşesc cadrul cinematografiei convenţionale. Având în paralel mai multe secţiuni – concurs, retrospective, proiecţii speciale, completate de concerte, proiecţii cu muzică live, proiecţii în aer liber -, evenimentul aduce în prim plan regizori care merg contra curentului şi modei, creatori cu stil propriu, inimitabil.

Muzeul Ţăranului Român, Certificat de Excelenţă TripAdvisor

26.-Muzeul-Taranului-Roman-Bucuresti
Muzeul Naţional al Ţăranului Român a primit Certificatul de Excelenţă pe anul 2013 din partea site-ului de promovare turistică TripAdvisor, a anunţat instituţia de cultură printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, muzeul român a fost recunoscut astfel “ca o atracţie turistică de performanţă, datorită turiştilor activi pe cel mai mare site de promovare turistică din lume”.

“Premiul atestă imaginea foarte bună pe care o are muzeul la nivel naţional şi internaţional şi se acordă numai pe baza opiniilor utilizatorilor TripAdvisor, ceea ce face ca distincţia să confirme că muzeul este foarte bine situat în preferinţele turiştilor”, se arată în comunicat.
Cu o medie de 3.500 de turişti pe lună, muzeul s-a situat anul trecut printre cele mai bune destinaţii turistice, conform TripAdvisor, datorită plasării între primele 10% organizaţii afiliate la acest site, criteriu pe baza căruia se acordă certificatul amintit, precizează MŢR.
Citeşte tot articolul

Cea mai veche maşina din România e un Ford T din anul 1914

masina veche
 Ştiaţi că cea mai veche maşină din România este un Ford T construit în anul 1914?

Fordul T, construit în anul 1914, este un model unicat la noi în țară.
Producătorii le-au scos din fabricație de mai bine de 50 de ani, dar pot fi văzute în continuare pe străzile din România.
Deși ating viteze de maximum 50 km/h, fac furori atunci când rulează în traficul aglomerat din Capitală.
Este vorba despre mașinile de la începutul secolului al XX-lea, despre care pasionații de automobile retro spun că achiziția lor înseamnă o investiție deopotrivă plăcută și profitabilă