Pavel Stratan

“Cât este de frumos acest cuvânt - Rugăciune!”

Articol de Loreta Popa

Este un basarabean hâtru, cu un farmec aparte, al cărui nume a ajuns pe buzele tuturor românilor datorită cântecelor sale cu umor, a căror sinceritate mişcă până la lacrimi. De câte ori este întrebat Pavel Stratan spune că nu există nici un secret în ceea ce-l priveşte, aşa este el, un sufletist ce lăcrimează din orice. Îl emoţionează culoarea, cuvântul, amintirile, oamenii, copiii. Cântecele lui spun poveşti, iar cei care le ascultă se identifică astfel cu ele. Au un aer nostalgic, ironic în acelaşi timp. Pavel Stratan spune că piesele lui sunt triste, dar te fac să râzi.  Compozitor inspirit, poet interesant, Pavel Stratan afirmă că atât versurile, cât şi muzica vin dintr-odată. Dar la cele dintâi mai lucrează, pentru că nu-i plac versurile fade, fără sare şi piper. Atunci când cel din faţa ta spune ceva care seamănă cu povestea ta e clar că rezonezi cu el. E simplu. Astfel se poate explica succesul nemaivăzut al unui tânăr care a aşteptat mult timp să fie cunoscut de marele public. Pentru Pavel Stratan copilăria este totul. Îşi aminteşte şi acum ce trăsnăi făcea şi ce bătăi primea de la tatăl său.

S-a născut în Basarabia la 11 noiembrie 1970, satul Chişcani, raionul Călăraşi. În 1977 a urcat pentru prima dată pe scenă, a urmat Academia de Muzică, Teatru şi Arte din Chişinău şi în 2002 a lansat albumul “Amintiri din copilărie”, cu care a avut un succes extraordinar. Ce a urmat ştim deja cu toţii, căci fiica sa, Cleopatra, şi-a făcut tatăl mândru cu talentul său muzical. Pentru moment, şcoala este pe primul plan pentru ea şi noi credem că e normal astfel. Interviul nostru a fost oarecum fulger, de genul întrebare – răspuns, dar credem că esenţial este că tot ceea ce Pavel Stratan spune ajunge direct la suflet. Acolo unde contează cel mai mult…

Ce înseamnă credinţa pentru Pavel Stratan?

Ultimul lucru pe care ar putea să-l piardă OMUL ar fi credinţa!

Te-ai născut la ţară, acolo unde pământul musteşte de credinţă, de tradiţie. Sunt convinsă că mergeai la biserică duminica, împreună cu familia. Oamenii se pregăteau cu bucurie pentru această întâlnire. Mergi des în turnee, ai concerte, participi la festivaluri, iei mereu pulsul pământului românesc. Se mai păstrează acest obicei?

De curând ne-am mutat în România, mergem doar de Crăciun acasă, dar, de cum intru în satul meu natal, fără să vreau, întineresc cu vreo 20 de ani. Muzica mea este inspirată din viaţa satului moldovean. Între viaţa din satele Moldovei şi cele româneşti este cu siguranţă mare asemănare. Oricât de mult am umbla, sufletul nostru tot la pământul satului natal tânjeşte. În familia în care m-am născut, tata era un om foarte sever, dar poate că nici nu era atât de sever, cât eram noi prea răi, prea năzbâtioşi. Cu toate acestea, când ajungeam în ultima săptămână a postului şi trebuia să ieşim pe uşă spre biserica unde ne împărtăşeam, tata se oprea înainte de a călca peste pragui ei şi rostea: „- Mă rog de mă iartă!“ Noi, la rândul nostru trebuia să răspundem: „– Domnul să te ierte, iartă-mă şi pe mine!“ Aceste clipe nu le puteam uita anul împrejur. Aceste clipe erau magice, adică cum, tata, cel care ni se părea atât de sever, îşi cerea iertare de la noi.

Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o poartă sufletul tău?

Cât este de frumos acest cuvânt - Rugăciune! Îmi amintesc odată când m-am întors acasă, mama mi-a spus: „Să ştii că atunci când nu sunteţi lângă mine şi pot să vă sun măcar pentru două secunde, să vă aud vocea, mă simt împlinită şi pot să adorm în linişte“. Aşa şi eu, dacă într-o seară înainte de culcare nu aş rosti rugăciunea Tatăl Nostru, parcă nu ar fi noaptea la fel de liniştită.

Ce sfat de la părinţi ţi-a rămas adânc întipărit în minte şi suflet?

Tata întotdeauna m-a îndemnat să muncesc, iar în tot ce fac să pun tot sufletul. Indiferent cu ce mă voi ocupa.

Ai avut un mentor, un model în viaţă?

Da. Sigur că acel model a fost tata. Cum spuneam şi mai sus, orice ar fi făcut acest om, făcea cu mare credinţă, şi punea atâta suflet în toate. Cu atitudinea pe care o avea tata faţă de munca lui, nu exista ceva care să nu-i reuşească.

Care este secretul prieteniei din punctul tău de vedere?

Din păcate, prieteni pot să le spun doar celor cu care am copilărit. Prietenia se formează de-a lungul anilor, nu poţi să te întorci de la un spectacol şi să zici: “De azi mai am încă o mie de prieteni”, ori să ai o pagină pe facebook şi să zici că ai mii de prieteni. Da, am amici, am colegi de muncă, am persoane la care ţin, dar prietenii adevăraţi sunt cei din copilărie.

Crezi că talentul se moşteneşte sau este un har?

Dumnezeu cred că ne dă tuturor mult har, nu ştiu dacă ne dă şi noroc la toţi totuna. Toată responsabilitatea o purtăm noi părinţii, pentru copiii noştri. Poţi să ai tot harul din lume, dar dacă nu ştii ce să faci cu el…

Ce e mai rău, să eşuezi sau nici măcar să nu încerci?

Cine nu va încerca niciodată nu va şti dacă trebuia să facă acel lucru sau nu. Dar şi încercarea este tot puţin. Întotdeauna câştigă cel care face, ceea ce altul doar încearcă.

Ce ai schimba la viaţa ta?

Am atâtea lucruri frumoase în viaţă de făcut, încât nu-mi vine să cred că voi căuta vreodată timp şi pentru cele lucruri pe care trebuie să le schimb. Fiecare zi este o schimbare.

Ce contează cu adevărat pentru un artist?

Să fie un OM artist.

Care crezi că este aspectul esenţial al caracterului unui om?

Modestia.