TV-ul un dispozitiv al minţii, care creează dependenţă

Iată ce se întimplă în noi/cu noi, fără să avem habar, căci inconştientul ne conduce viaţa, nu conştientul, aşa cum ne place să credem. Principiile de mai jos sunt valabile pentru orice tip de ecran. Şi cum suntem înconjuraţi din toate părţile de ecrane.... E de la sine înţeles că fenomenul îi afectează în special pe copii şi tineri (priveşte-i cum stau hipnotizaţi, uneori în tranşă profundă în faţă unor ecrane), dar nimeni nu este ferit.

Când vă uitaţi la TV, activitatea creierului se mută din emisfera stângă în cea dreaptă. De fapt, experimentele conduse de cercetătorul Herbert Krugman au arătat că, în timp ce telespectatorii se uită la televizor, emisfera dreaptă este de 2 ori mai activă decât cea stângă – o anomalie neurologică.

Fluxul din stânga către dreapta produce o creştere a ceea ce este drogul natural al corpului: endorfinele care includ beta-endorfine şi anchefaline. Endorfinele sunt identice din punct de vedere al structurii, cu opiul şi derivatele lui (morfina, odeina, heroina, etc.). Activităţile care eliberează endorfine (numite şi peptide de tip opiu) sunt uzual formate de comportament (rar le numim dependenţă). Acestea includ troznirea degetelor, exerciţiile intense şi orgasmul. Narcoticele externe acţionează asupra aceloraşi receptori (receptorii opioizi) ca şi endorfinele, de aceea este o diferenţă nesemnificativă între cele două tipuri.

          De fapt, exerciţiile intense, care produc aşa numita “runner’s high” [euforia alergătorului] – o eliberare de endorfine care se revarsă în organism – pot cauza  dependenţă ridicată, până la punctul când “dependenţii”, oprindu-se brusc din exerciţii, suferă simptomele “retragerea narcoticului” – şi anume migrene sau dureri de cap. Aceste migrene sunt cauzate de o disfuncţie a receptorilor opioizi, care sunt obişnuiţi cu afluxul constant de endorfine.

Într-adevăr, până şi telespectatorii ocazionali trec prin simptomele de “retragere a narcoticului”, dacă nu se mai uită la TV pentru o perioadă prelungită de timp. Un articol din ziarul Eastern Province Herald (October 1975), din Africa de Sud, descrie două experimente în care oameni din diferite medii sociale au fost rugaţi să nu se mai uite la televizor.

           Într-un experiment, diferite familii s-au oferit ca voluntari să-şi închidă televizoarele doar pentru o lună. Cea mai săracă familie a cedat după o săptămână, iar celelalte au suferit de depresie, spunând că s-au simţit ca şi când au “pierdut un prieten”.

În celălalt experiment, 182 germani au fost de acord să-şi întrerupă obiceiul de a se uita la televizor pentru un an, cu un bonus de plată, adaugat. Nici unul nu a reuşit să reziste dorinţei, mai mult de şase luni şi, de-a lungul perioadei, toţi participanţii au manifestat simptomele “de retragere a narcoticului”: anxietate crescută, frustrare şi depresie.

Semnele dependenţei sunt peste tot în jurul nostru. Americanul mediu se uită la televizor peste patru ore pe zi şi 49% dintre aceştia continuă să se uite, cu toate că admit că o fac în exces. Aceştia sunt indicatorii clasici ai unor persoane care neagă: persoane care ştiu că-şi fac rău, dar continuă să folosească drogul, în mod exagerat.

           Recente studii pe cobai arată că stimulanţii receptorilor opioizi determină comportamente dependente. Demonstraţia este concludentă: toate opioidele creează dependenţă. Televizorul acţionează ca un sistem high-tech de livrare a drogului şi noi toţi simţim efectele lui. Întrebarea este dacă o dependenţă de televizor poate fi distructivă. Răspunsul pe care-l primim de la ştiinţa modernă este un hotărât “da”.

Mai întâi de toate, când vă uitaţi la televizor, regiunile mai înalte ale creierului (cum ar fi creierul mijlociu şi neo-cortexul) sunt oprite şi toate activităţile sunt transferate către regiunile mai de jos ale creierului (cum ar fi sistemul limbic). Procesele neurologice care se desfăşoară în aceste regiuni nu pot fi exact cognoscibile. Creierul inferior doar stă şi reacţionează la mediu, folosind programele de răspuns “fight-or-flight”. În plus, aceste regiuni ale creierului inferior nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate (o funcţie îndeplinită de neo-cortex), de aceea reacţioneaz la conţinutul transmisiei TV, ca şi cum ar fi real, secretând hormonii adecvaţi şi aşa mai departe.

Studiile au dovedit că, pe termen lung, prea multă activitate în creierul inferior determină atrofierea regiunilor creierului superior.

          Este interesant de observat că sistemul limbic (creierul inferior) se corelează cu circuitul de bio-supravieţuire al lui Leary/Wilson 8 (Modelul circuitului conştiinţei). Acesta este circuitul nostru primar, “prezenţa” de bază pe care, în mod normal, o asociem cu conştiinţa. Acesta este circuitul unde recepţionăm prima neurologică (orală), care ne condiţionează să avansăm spre orice mediu cald, plăcut şi/sau protector. Circuitul bio-supravieţuire este calea noastră cea mai incipientă, primitivă, de a trata cu realitatea.

          O persoană obsedată de cautarea plăcerii fizice este probabil fixată pe acest circuit; de fapt, freudienii cred că o dependenţă de narcotice este o încercare de întoarcere în pântecele mamei. Putem deduce, în mod logic, ca asemenea dependenţă are loc atunci cand funcţiile creierului superior sunt anesteziate şi creierul inferior recent dominant caută placerea cu orice preţ. Luând toate acestea în consideraţie, televiziunea este o sabie cu două tăişuri: nu face doar ca sistemul endocrin să elibereze opiurile naturale ale corpului (endorfinele), dar de asemenea concentrează activitatea neuronală în regiunile creierului inferior, unde nu suntem motivaţi de nimic altceva, în afară de căutarea plăcerii.

Televiziunea produce “roboţi de bio-supravieţuire” mobili, extremi de functionali. Cercetările lui Herbert Krugman au dovedit că privitul la televizor amorţeşte creierul stâng şi lasă creierul drept să îndeplinească toate activităţile cognoscibile. Aceasta are unele implicaţii pentru efectele televiziunii asupra evoluţiei creierului şi sănătăţii. De exemplu, emisfera stângă este regiunea critică pentru organizarea, analiza şi judecata datelor primite. Partea dreaptă a creierului tratează datele primite în mod necritic şi nu decodează sau divide informaţia, în părţile ei componente.

          Creierul drept procesează informaţia în întregul ei, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale, decât raţionale (inteligente). Nu putem trata raţional, conţinutul prezentat la televiziune, deoarece o parte a creierului nostru nu este operaţională. Prin urmare, nu e surprinzător că oamenii rareori înţeleg ce văd la televizor, după cum a arătat şi un studiu condus de cercetătorul Jacob Jacoby. Jacoby a descoperit că, din 2700 de oameni testaţi, 90% au înţeles greşit ce au privit la televizor, cu câteva minute înainte. Deocamdată nu există o explicaţie de ce se mută activitatea pe partea dreaptă a creierului, atunci când ne uităm la televizor – dar ştim că fenomenul nu depinde de conţinut.

           Pentru că un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie ca să fie într-o stare denumită “dezechilibru haotic”. Aceasta înseamnă că trebuie să fie un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor) şi conduc la formarea ideilor complexe.

          Nivelele înalte de activitate cerebrală haotică sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante, cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente, atunci când te uiţi la televizor.

Nivelele activităţii creierului sunt măsurate de un electroencefalograf (EEG). În timpul privitului la televizor, creierul pare să se încetinească până la oprire, înregistrându-se pe EEG, semnale scăzute ale undelor alfa. Acestea sunt cauzate de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (tubul catodic al televizorului).

          Chiar dacă citeşti un text pe ecranul televizorului, creierul înregistrează tot nivele scăzute de activitate. Încă o dată, indiferent de conţinutul prezentat, televizorul în primul rând opreşte sistemul nervos. În completarea efectelor neurologice devastatoare (negative), televizorul poate fi nociv pentru simţul valorii personale, percepţiei mediului şi sănătăţii fizice. Sondaje recente au arătat că 75% dintre femeile din America cred că sunt supraponderale, ca rezultat al vizionării de actriţe şi modele slabe, timp de patru ore pe zi.

Televiziunea a dat naştere, în SUA şi în alte părţi la o “cultură a fricii”, focalizată pe senzaţionalismul programelor ce conţin violenţa şi care sunt procesate de creierul inferior/sistemul limbic. Studiile au arătat că oamenii din toate generaţiile au exagerat cu mult ameninţarea violenţei în viaţa reală. Acesta nu este un şoc, deoarece mintea lor nu mai poate deosebi realitatea de ficţiune, în timp ce se uită la televizor.

Televiziunea este de asemenea dăunătoare pentru organism. Obezitatea, lipsa somnului, şi oprirea dezvoltării senzoriale sunt toate elemente comune printre dependenţii de televiziune. De aceea sper că am stabilit cu fermitate că televizorul este un drog ce creează dependentă şi nu este cu nimic mai bun decât opiul, heroina sau alt narcotic. Televiziunea este la fel (şi poate chiar mai mult) de nocivă pentru creier şi organism, ca oricare alt drog. Dar este o mare diferenţă.

          Toate celelalte droguri ridică aparent o ameninţare către ordinea socială stabilită. Televiziunea este un drog efectiv esenţial pentru păstrarea infrastructurii sociale. De ce? Deoarece determină consumatorii să arunce bani, în vieţile lor fără sens şi pline de teroare pe care le trăiesc. Şi, prin această spălare de creier, au fost hipnotizaţi folosindu-se tehnici subtile şi consacrate, care, cuplate cu efectul natural al televizorului asupra undelor creierului, au făcut să pară învechită ingeniozitatea celor mai ambiţiosi psihologi.

           Psihofiziologul Thomas Mulholland a descoperit că, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, care indică rate ale activităţii mult încetinite (aproape tipice stării de comă).
Undele alfa ale creierului sunt asociate cu stări receptive ale constiinţei nefocalizate. O frecvenţă mare a undelor alfa nu se întâmplă normal, atunci când ochii sunt deschişi. De fapt, cercetările lui Mulholland sugerează că privitul la televizor este similar din punct de vedere neural, cu privitul la un zid gol.

           Ar trebui să observ că scopul hipnozei este de a determina stări lente ale undelor creierului. Undele alfa sunt prezente în timpul stării de hipnoză uşoară folosită de hipno-terapeuţi pentru “terapia prin sugestie”.

           Când cercetările lui Mulholland au fost publicate, au avut impact puternic asupra industriei de televiziune, cel puţin în sectorul de marketing şi publicitate. Realizând ca telespectatorii intră automat într-o stare de tranşă, atunci când privesc la televizor, producătorii au început să producă reclame care induc în privitor, stări şi dispoziţii emoţionale inconştiente. Scopul reclamelor nu este să apeleze raţionalul sau conştientul (care de obicei este îndepărtat în timpul reclamelor), ci mai degrabă să implanteze dispoziţii pe care consumatorul le va asocia cu produsul întâlnit în viaţa reală. De exemplu, când vedem produsul expus la magazine, acele emoţii pozitive sunt activate. Prezentarea şi susţinerea
lor de către atleţii favoriţi şi alte celebrităţi trezeşte aceleaşi asociaţii. Dacă vreodată v-aţi îndoit de puterea reclamelor de televiziune, păstraţi această idee în minte: reclamele au afect mai bun, dacă nu eşti atent la ele.

           *Un dispozitiv de control al minţii, care creează dependenţă*.
Ce şi-ar putea dori mai mult un guvern sau o companie bazată pe profit?
Dar lucrul cu adevărat trist despre televiziune este că îi transformă pe toţi în zombie şi nimeni nu este imun. În spatele acesteia nu există nici o ordine mai înaltă, de super-inteligenţi. Este produsul dorinţei noastre umane, de a modifica nivelul nostru de cunoştiinţă şi de a scăpa din greutăţile realităţii.

          Începând de săptămâna viitoare, vom celebra ceea ce aş vrea să se numească “săptămâna fără televizor”. Vă încurajez pe toţi să vă vindeţi televizoarele şi să folosiţi banii pentru a cumpăra nişte cărţi.

          Trăim într-o “minunată lume nouă”, doar că nu este nici atât de minunată şi nici atât de nouă. De fapt, începe să arate din ce în ce mai mult ca “timpurile întunecate”, cu mase de zombie analfabeti, care se supun autorităţii unor noi clerici: Regis Philbin şi Jerry Springer sau alţi moderatori de show-uri.”