Mănăstirea Plătărești, sau cât de repede se uită istoria

Articol de Loreta Popa

Atunci când sufletul te îndeamnă la meditație, a trece pragul mănăstirii este cea mai la îndemână metodă de a te curăța de problemele unei vieți prea pline de nevoi.

La Cernica liniștea poate fi găsită, iar revelația poate apărea dacă rugăciunile sunt rostite cu inima curată și moaștele sfinților ce veghează aici, Calinic și Ghelasie, vindecă de prea multe ori pentru că îndoiala să-și mai găsească loc. Acatiste sunt lăsate sfintei mănăstiri, iar frumusețea locurilor este întreținută de vizitatorii numeroși și dornici de iertare. De aceea doare parcă și mai tare că această regulă nu se aplică și unui alt lăcaș, declarat monument istoric încă din 1915, la numai câțiva kilometri distanță de Cernica.

Sunt 19 km din București, pe drum asfaltat în totalitate, cu sate uimitor de bine gospodărite. Intrarea în complexul monastic se face pe latura de vest, pe lângă turnul-clopotniţă. Se spune că între Mănăstirea Plătăreşti şi biserica „Sfântul Nicolae” din satul Piţigaia, aşezată la vest de râul Dâmboviţa pe un promontoriu mai înalt din Câmpia Câlnăului, a fost construit un tunel de legătură, prin care călugării aşezământului monahal şi locuitorii satului Plătăreşti se refugiau spre întinsele păduri din împrejurimi, în caz de atac sau de asediu din partea turcilor şi a tătarilor.

Curtea pustie, pereți fără de zidărie, ferestre fără de sticlă ar putea să vă inducă în eroare și să dea senzația că nimeni nu mai îngrijește acest lăcaș sfânt pe care Matei Basarab l-a întemeiat pentru rugăciune și liniște. Câțiva băieți stau de vorbă pe iarba din fața mănăstirii, iar prezența unui preot, care se preumblă de colo-colo aranjând ba o floare ce nu stă cum se cuvine, ba o lumânare ce s-a topit, ne dă speranța că n-am făcut un drum în van...

Mănăstirea Plătărești te înduioșează cu puținătatea sa. Revolta te cuprinde, căci tristețea acestor ziduri jupuite de orice urmă de demnitate pe care orice mănăstire se cuvine să o aibă îți spune că nu ar avea nevoie decât o „schimbare la față”, o simplă revenire la normalitate.

Din 2009,mănăstirea are o obște de șapte călugăriţe şi surori, licenţiate în teologie şi absolvente al Seminarului de Teologie, în frunte cu maica stareţă monahia Varvara Arnăutu, şi Ieromonah Casian Ţăran. Cea din urmă restaurare a dat o nouă față bisericii și a reabilitat unele chilii în care cele câteva măicuțe duc mai departe tradiția ortodoxă, dar meșterii de azi nu au deprinderile celor din trecut, căci opera lor nu dăinuie mai mult de câteva luni, cel mult un an. Dovadă pictura din biserică ce se coșcovește încet, dar sigur. Restaurare înseamnă devenire, onoare şi acel ceva legat de ce rămâne după noi, oamenii.

„Noi toţi, cei care ar trebui să facem un minimum necesar pentru ca un monument ridicat cu sute de ani înaintea noastră să dureze suficient cât să-l mai vadă și alte generații după noi. Nu putem distruge prin nepăsare şi ignoranţă propria noastră istorie, nu ne putem condamna la uitare prin indiferenţă, pe motivul că suntem prea săraci”, spune părintele.

Până în 2003, biserica mănăstirii Plătăreşti a fost singura biserică din ţară şi din lume cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie”.

Mănăstirea Plătăreşti a fost zidită în amintirea victoriei din 1639 de la Ojogeni pe Prahova, pe care a repurtat-o domnitorul Matei Basarab asupra tătarilor veniţi cu Vasile Lupu, din ordinul turcilor, împotriva Ţării Româneşti. De aici şi denumirile geografice de „Valea Tătarului” şi „Lacul Tătarului”, din apropiere.

Biserica mănăstirii Plătăreşti reprezintă un remarcabil monument medieval din Ţara Românească datorită arhitecturii cu totul speciale. Aceasta face parte din noul curent ce a începute odată cu venirea pe tron în Ţara Românească a lui Matei Basarab. Prima menţiune documentară apare într-un hrisov din 14 mai 1580, emis de domnitorul Mihnea Vodă Turcitul la Bucureşti: „Şi iarăşi să fie sfintei mănăstiri de la Tânganu satul Plătăreşti tot, cu tot hotarul şi cu morile pentru că este sat vechi şi drept. Cinstitul dregător al domniei sale, jupân Ivaşco, mare vornic, a dat la schimb dumnezeieştii mănăstiri Tânganu, satul Plătăreşti pe satul Greci”.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în clădirile mânăstirii aveau sediu trupele austriece şi apoi trupele ruseşti, care se luptau pentru ocuparea cetăţilor turceşti de la sud de Dunăre. Între 1802 şi 1838 turla de naos a căzut, ulterior executându-se un turn orb pe baza fostei turle şi un al doilea turn peste cele patru calote ale pronaosului şi pidvorului. Trupele bulgare şi germane au distrus cea mai mare parte a bunurilor, iar arhivei mânăstirii i s-a dat foc.

La 10 martie 1915, prin decret, regele Ferdinand a conferit Mănăstirii Plătărești statutul de monument istoric. Cu toate acestea, în perioada 1947-1960 mănăstirea a fost transformată pentru a treia oară în închisoare (după 1836 și 1866), apoi, până în anul 1989 în spital de neuropsihiatrie. Tot aici erau aduși și deținuții politici cărora li se administrau tratamente specifice poliției politice comuniste. La reînființarea mănăstirii, în anul 2000, cercetările arheologilor au adus la lumină dovada existenței vieții monahale la Plătărești încă din vremuri îndepărtate. În jurul bisericii au fost descoperite 16 vechi morminte, locul de odihnă veșnică a unor călugări, trupurile înmormântate fiind așezate cu capul pe cărămidă după tipicul monahal. Ansamblul mănăstiresc de la Plătărești cuprindea biserica, zidul de incintă, chilii, o casă domnească și anexe. Paul de Alep, în „Călătoriile Patriarhului Macarie” din anul 1657, descria incinta Mănăstirii Plătărești ca fiind „înconjurată cu zid înalt de aproape doi metri care îi dădea garanția unei cetăți înalte”, mijloc de apărare împotriva năvălitorilor.

Adevărata credinţă se regăseşte la Plătăreşti, căci aici nu există mașini luxoase la poartă, clopotnițe trase în aur sau mulțimi de oameni care ar da oricât doar să ocupe un loc mai în față în împărăția lui Dumnezeu.

Icoană unică în România

Patronul bisericii, Sfântul Mare Mucenic Mercurie, este reprezentat printr-un ostaş ţinând sabia în mână, stând pe scaun, aşezat într-un tablou deasupra pisaniei. În registrele superioare sunt prezentate scene din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos. Deasupra panoului cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie zugravul l-a aşezat pe arhanghelul Mihail. Portretele sfinţilor în picioare au numele scris în limba slavonă, iar dedesubt sunt explicaţii greceşti.

Bolţile şi pereţii naosului şi ale altarului sunt îmbrăcaţi în tencuială de frescă care se pare că au fost odată pictate, dar au fost apoi distruse de turci în timpul Revoluţiei de la 1821. Catapeteasma, o capodoperă a artei medievale din epoca lui Matei Basarab, este bogată în ornamente şi păstrează şase icoane mari fără ornamente de aur şi argint.

Remarcabilă şi de o deosebită valoare artistică, unicat în România, este icoana de hram făcătoare de minuni a „Sântului Mare Mucenic Mercurie”, gravată în aur, danie a voievodului Matei Basarab şi a soţiei sale din 1646. În biserică au mai fost 12 icoane, dar acestea au fost luate de către profesorul Nicolae Iorga şi duse la Bucureşti.

Biserica Mănăstirii Plătăreşti a avut două clopote mari din timpul lui Matei Basarab şi Alexandru Ioan Cuza, ambele fiind luate de nemţi în timpul primului război mondial. În pronaosul bisericii se află mormântul jupânului Albu Cluceru şi al tatălui său, Mitrea Pitarul.