Darul tacerii

Tertulian, teologul latin din sec. al 2-lea, spunea că sângele mucenicilor este sămânţa Bisericii.

În orice încercare de a vorbi despre tăcere rezida o evidenţa şi profundă ironie. Este ca şi cum ai încerca să descrii cele neîntelese, sau să reprezinţi invizibilul. Sarcina în sine este imposibilă.

Tacerea poate grăi doar prin ea însăşi: nu prin cuvinte, ci prin experienţă. Astfel cel mai bun mod de a o începe este nu prin vreo definiţie sau analiză, ci printr-o istorisire:

În Patericul egiptean există o scurtă istorisire cunoscută.

Se spune că într-o zi avva Theofil, care fusese arhiepiscop, a venit la Schit, un loc din deşert şi un paradis duhovnicesc, unde un număr mare de monahi îşi duceau războiul nevăzut. Arhiepiscopul Teofil şi-a făcut drum către chilia avvei Pamvo, un om cunoscut şi lăudat pentru smerenia şi întelepciunea sa. Fraţii care il însoţeau pe Theofil i-au zis avvei Pamvo : " zii vre-un cuvânt episcopului, ca să se folosească". A răspuns avva Pamvo: " dacă nu se foloseşte de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească."

Puţine mai pot fi sau ar mai putea fi spuse. Dacă oamenii nu sunt edificaţi prin tăcere, atunci cu siguranţă nu se vor folosi de cuvintele noastre.

Cunoaşterea sau experienţa este diferită de gândirea articulată.

Poţi vorbi despre Dumnezeu, despre iubire, despre cutare sau cutare lucru fără să fii înţeles, pentru ca iubirea ca şi tăcerea nu poate fi cunoscută vorbind ci doar iubind...tacând...

Este inutil să vorbeşti sau să citeşti despre iubire, să te gândeşti la ea dacă nu ai experienţa iubirii. Iubirea ca şi tăcerea este o experienţă , nu un concept.

Aţi remarcat vreodată? Atunci când se reflectă în apa lacului, luna sau stelele par mult mai frumoase decât sunt pe cer?

Atunci când omul, descoperă această experienţă mistică a reflectării lui Dumnezeu în el, acesta devine mai frumos decât este în realitate. ( ajunge un Kallos gheron gr. - călugăr =" bătrân frumos") De aceea seninătatea nu este totuna cu tăcerea impusă forţat.

Dar şi seninătatea forţată este o seninătate falsă; ea neavând nimic autentic.Experienţa tăcerii ca şi comuniune cu Dumnezeu este o sărbătoare continuă.

Redacţia Jurnal Spiritual