George Mihăiţă s-a născut cu iubirea de teatru, pentru că nu poţi numi altfel înclinația sa spre această profesie atât de aparte. Încă din clasele primare, nu stătea locului. Avea un alt fel de a se mișca, de a vorbi, de a privi. Au sesizat-o profesorii și ei au fost primii care l-au îndrumat să dea la Teatru.A făcut școala primară la Moreni, apoi a continuat cu Liceul de Muzică de la Ploiești. Cânta la acordeon, iar părinții lui au simțit că dintr-un sâmbure de lumină încolţeşte un artist, aşa că l-au sprijinit. Multă vreme n-a îndrăznit să viseze la teatru. Era un țel nebunesc, de neatins. Fără cunoștințe, relații… nu i-a fost prea uşor. A picat de două ori. A intrat abia a treia oară. Printre ultimii. El și Mircea Diaconu. Nici nu le venea să creadă. Dar a avut noroc. A fost serios. A fost țărănușul serios, speriat de București, dar pe care a trebuit să-l înfrunte.
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu