vineri, 2 august 2013

Cartea „Dacia. Războaiele cu romanii” redă istoria dacilor în culori | GALERIE FOTO

dacia
Sufocată de naționalisme mai vechi sau mai noi, suferind totodată din cauza lipsei săpăturilor arheologice (din situl Sarmizegetusa Regia a fost săpată doar o mică parte), istoria dacilor continuă să fie puțin cunoscută de publicul larg. Informațiile de specialitate ajung la el foarte greu sau chiar deloc.

Cartea scrisă și ilustrată de artistul grafician Radu Oltean, „Dacia. Războaiele cu romanii”, reușește să umple un gol de pe piața editorială din România, care a dus lipsă de cărți de popularizare a istoriei dacilor, profesionist documentate și ilustrate, scrie Yahoo! News care a realizat un interviu cu artistul,  chiar înainte ca primul volum al lucrării, „Sarmizegetusa”, să fie vernisat.

„Dacia. Războaiele cu romanii” se concentrează pe primul război dintre daci și romani, însă oferă informații substanțiale despre istoria geților și a dacilor, aducându-le cititorilor informații cunoscute în lumea științifică, care însă nu au fost suficient diseminate în rândul publicului larg, nici prin manuale școlare, nici prin lucrări de popularizare. Volumul conține peste 190 de imagini color: ilustrații, hărți, fotografii ale unor sculpturi, artefacte sau situri arheologice.
Citeşte tot articolul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu