Criterii de alegere a viitoarei soții, în lumina spiritualității ortodoxe

Se spune că, odată, un tânăr îndrăgostit a mers la un duhovnic iscusit, pentru a-i cere sfatul în legătură cu o fată cunoscută, sperând că acesta îi va da îndemn de căsătorie sau de despărțire. Întrebat asupra calităților fetei, băiatul entuziast a început să o laude, spunând mai întâi că este frumoasă.

Înțeleptul duhovnic a așternut pe hârtie un „zero“. Apoi a aflat că este bogată și a mai adăugat unul. Enumerarea s-a continuat, iar la fiecare calitate umană sau lumească enumerată, avva adăuga tot câte un zero. La un moment dat, el l-a întrebat pe tânăr: „Dar credincioasă este?“, iar tânărul a răspuns că, în fapt, pentru aceasta a ales-o. Bucuros, bătrânul a așezat în fața șirului bogat de zero-uri cifra unu și i-a spus tânărului: „Cu adevărat ți-ai găsit jumătatea, pentru că dacă nu ar fi avut credință - acel „unu“ din fața zero-urilor -, toate acestea, oricât de multe ar fi fost, nu aveau nici o valoare“.

Statisticile mondiale arată că viitorul familiei, dacă nu se intervine rapid și profund asupra mentalităților care stau la baza întemeierii și a evoluției ei, este unul sumbru, în sensul că mai bine din jumătate din căsniciile „contractate“, și acestea în progresivă scădere în favoarea „cuplurilor libere“ sau a „uniunilor consensuale“, relații fără responsabilități și uneori chiar fără reală implicare din partea membrilor lor, se dezmembrează din primii ani. Și doar o treime din cupluri mai dau naștere la copii.

Cei mai importanți cunoscători ai „crizei familiei“ și problemelor cu care se confruntă tinerii de astăzi, invocă adesea schimbările de mentalitate, modul diferit în care este astăzi înțeleasă, întemeiată și întreținută familia, în comparație cu vremurile de acum 50, 75, 100 și chiar mai mulți ani.

Mass-media ne înfățișează viața unor cupluri celebre, din țară sau din străinătate, care s-au întemeiat în baza unor preferințe legate de aspect fizic, de starea materială, de extravaganță și dezinhibiție, multe dintre ele având la bază acordul liber și lipsit de obligații sociale și responsabilități morale, certificate prenupțiale de declarare, din partea soților, a averii personale, cu care fiecare intră în relație, pentru ca, în cazul ruperii acesteia, fiecare să-și poată retrage cota de participare materială și spirituală.

Multe din aceste disfuncționalități, dintre formele de manifestare a ceea ce este numită „criză maritală“ se află în falsele criterii după care a fost întemeiată relația și aleasă cealaltă persoană.

Mare parte din tinerii de astăzi, puși să aleagă, preferă frumusețea trupească. Aceasta are însă o valoare relativă. Pe lângă faptul că este trecătoare, ca și omul însuși, dacă nu este dublată de frumusețea și noblețea sufletească, ea devine adeseori prilej de invidie și tensiune, violență și infidelitate.

Alți tineri se „îndrăgostesc“ în baza unui calcul pur pragmatic, strict material. Caută să afle cifra de afaceri a părinților și a persoanei iubite, numărul proprietăților, consistența contului sau a economiilor, posibilitățile financiare, perspectivele de multiplicare a bunurilor posedate. Însă crizele morale, nu numai cele economice, ne demonstrează efemeritatea tuturor celor materiale, precum și faptul că ele ne oferă o satisfacție limitată ca timp și intensitate. Ca timp și doar atât cât sunt în viață, ca intensitate, până când suferința și boala le vădesc a fi total neputincioase.

Chiar și alte calcule, precum poziția socială, șansele de afirmare și de promovare, expectanțele și perspectivele apropiate sau îndepărtate, privite dintr-o perspectivă spirituală, își vădesc efemeritatea și relativitatea lor.

Un sfat bun și un îndemn sincer aflăm și în această privință, în experiența probată bimilenar a credinței și a spiritualității creștine. Iar un profund moralist al veacului de aur creștin a fost și Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru Sfântul Părinte, frumusețea trupească este „floare cu puțină dăinuire. Se ivește puțin în primăvara tinereții, și după puțină vreme o strică bătrânețea“ . Frumusețea unui caracter, înălțimea personalității unei femei nu stau în aspectul ei fizic, ci în trăsăturile lăuntrice. „Pe femeie, spune același scriitorul antiohian, o face plăcută și dorită nu frumusețea trupului, ci virtutea sufletului, nu sulimanurile și fardurile, nici aurul și hainele cele scumpe, ci cumințenia, bunătatea și frica tainică de Dumnezeu (...). Frumusețea trupului și boala o vestejește, și trecerea timpului o strică, și bătrânețea o stinge, și moartea, când vine, o pierde de tot; dar frumusețea sufletului n-o poate poci nici vremea, nici boala, nici bătrânețea, nici moartea, nici altceva din unele ca acestea, ci continuă să fie veșnic în floare. Frumusețea trupului adeseori cheamă la desfrânare pe cei ce o privesc, pe când frumusețea sufletului atrage chiar pe Dumnezeu spre dragostea cea potrivită Lui“ .

Așadar, mult superioară înfățișării trupești plăcute este „o frumusețe, o strălucire adevărată, cea a sufletului, cea pe care o dă harul și care pregătește cerul“ . Ea este frumusețea și strălucirea care trebuie căutată și prețuită.

Pe cei care pun preț pe avere sau bogăție, Sfântul Ioan Gură de Aur îi avertizează că familia sau căsătoria nu este „un comerț al aurului“ . Nunta „nu trebuie socotită târguială, ci comuniune de viețuire“ .

În concepția sa, profund duhovnicească, „nu averea, ci virtutea face bogată pe o femeie. Ce folos de bogăție dacă femeia e cheltuitoare, dacă nu-i înțeleaptă, dacă împrăștie totul mai repede ca vântul? Ce folos de bogăție dacă femeia e desfrânată și are nenumărați amanți? Ce folos de bogăție dacă e bețivă? Nu-l va sărăci iute pe bărbat?“ .

În repetate rânduri, scriitorul creștin îndeamnă ca nimeni să nu își ia soție mai bogată decât el, pentru a nu deveni subiect de umilințe și jigniri, de dispreț și inferioritate. Dintre formele de avere, așadar, trebuie alese comorile lăuntrice, bogăția spirituală. „Un singur lucru, ne îndeamnă Sfântul Ioan, să căutăm: virtutea sufletului și noblețea chipului de viețuire, ca să ne bucurăm de pace, să ne desfătăm necontenit între înțelegere și dragoste. Căci cel care își ia femeie bogată, a luat-o mai degrabă ca stăpân decât soție. Căci dacă, chiar fără avuție, femeile sunt pline de gânduri și ușor de abătut spre poftirea slavei, dacă mai primesc și această adăugire, cum nu vor fi povară pentru soții lor? Cel care își ia o femeie de aceeași stare cu el sau mai săracă, ia un ajutor și un împreună-luptător și își aduce toate bunătățile în casă. Căci cea strâmtorată de sărăcie stăruie cu multă îngrijire asupra bărbatului și pe toate i le face pe plac și i se supune și pierde legătura lor a păcii și a înțelegerii, și a dragostei și a bunei conglăsuiri. Să nu căutăm aceasta, adică să avem bunuri, ci să ne bucurăm de pace și de dragoste“ .

Ceea ce trebuie să căutăm, prin urmare, este un suflet bun și nobil, „ca să dobândim și dragoste. Aceasta este bogăția cea multă, aceasta este visteria cea mare, acestea sunt bunătățile cele nenumărate“ . Calea acestei căutări și alegeri o constituie rugăciunea, prin care îl lăsăm pe Dumnezeu să fie „alegător al miresei“ , conformarea persoanei alese cu învățăturile creștine. Iar adevăratele calități pe care trebuie să le prețuiască la aceasta sunt cele duhovnicești, frumusețea și noblețea sufletului, bogăția virtuților și a faptelor bune, iubirea de Dumnezeu și „bunăvoința de Sus“, căci „dacă sunt acelea, urmează și celelalte“ .

Sursa: Mănăstirea Prislop.facebook.com