Liniştea adevărată e o raritate. Şi tocmai de astfel de linişte avem
nevoie pentru a ne putea concentra şi pentru a deveni mai creativi, spun
specialiştii.
Pentru mulţi dintre noi, linişte înseamnă doar momentul în care ne
punem în pat noaptea şi închidem ochii. Pentru şi mai mulţi, nici măcar somnul
nu este o perioadă de linişte, fiindcă este tot mai întâlnit fenomenul
adormitului cu televizorul sau computerul aprins.
O „cură“ de tăcere şi linişte – fie că este vorba despre o vacanţă
de o săptămână sau de câteva momente în care nu vorbeşti şi nu gândeşti nimic,
doar te concentrezi asupra propriei respiraţii – este un beneficiu real pentru
starea psihică, potrivit „Huffington Post“.
În medicina tradiţională asiatică, – tăcere observaţională –
este chiar o practică terapeutică. Este vorba, de fapt, despre a nu vorbi şi
despre a-ţi concentra asupra interiorului spiritual al corpului. În Vest,
momentele de tăcere marchează reflectarea şi respectul adus, de exemplu, unor
persoane dispărute.
O dovadă că tăcerea este de aur o oferă autoarea Twyla Tharp, în
cartea sa „Obiceiul creativ“ („The Creative Habit“). Ea scrie despre o soprană
care a fost nevoită să nu mai vorbească timp de trei săptămâni pentru a-şi
menaja coardele vocale după o problemă de sănătate. Ei bine, femeia s-a bucurat
atât de mult de tăcere, încât a transformat acest episod de muţenie într-un soi
de ritual anual. „Nu este vorba numai despre relaxarea «muşchiului artistic»,
adică a vocii, ci şi despre reflectarea mai atentă asupra lucrurilor care
merită să fie spuse şi asupra celor care nu merită. Este un editor perfect al
sufletului artistic“, spune Tharp.
„Când petreci timp doar fiind prezent şi observându-ţi respiraţia,
gândurile, sentimentele şi experienţele, începi să realizezi cât de triviale
sunt, de fapt, grijile tale de zi cu zi“, confirmă şi scriitorul Mark
McGuinness, care consideră creativitatea ca fiind un „efect secundar“ al meditaţiei.
Tăcerea poate fi
terapeutică
Omul modern are parte de foarte puţină linişte, nivelul de zgomot
din jurul nostru sau din mintea noastră împiedicându-ne să ne deschidem către
gânduri noi. „Când reuşeşti să obţii liniştea şi pacea, gândeşti mai limpede,
te simţi mai bine cu tine şi simţi cum corpul se recuperează“, este de părere
profesorul Bruce Davis, psihoterapeut care an de an organizează pauze de
linişte (fără să vorbească) lungi de o săptămână, în Assisi, Italia, pentru
pacienţii lui.
Tăcerea te face un
ascultător mai bun
„Numai trei minute de tăcere pe zi reprezintă un exerciţiu grozav
care te ajută să-ţi resetezi urechile, să le antrenezi să asculte mai bine“,
explica Julian Treasure, organizator de traininguri pentru angajaţi, în cadrul
TED Talk 2011.
Dacă nu ne propunem o pauză de vorbire, chiar şi atunci când ne
propunem să ascultăm, minţile noastre compun replicile pe care am vrea să le
dăm partenerului de dialog, ceea ce ne ştirbeşte considerabil din atenţie.
sursa: adevarul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu