Regele Midas

A fost odată un rege foarte avar, care se numea Midas. Era extraordinar de bogat, dar îşi dorea să fie încă şi mai bogat. Deşi nu scotea bani din buzunar decât pentru lucrurile strict necesare, mereu îşi certa trezorierul pentru cheltuielile făcute. Nu dădea niciodată de pomană, iar cei nevoiaşi plecau de la palat dezamăgiţi. Regele îşi petrecea zilele în pivniţă, numărându-şi bogăţiile şi privindu-şi în extaz comorile.

- Ce n-aş da să fiu regele cel mai bogat din lume! Aş vrea să am mai mult aur decât oricine! îşi spunea el în fiecare moment.

Într-o dimineaţă apăru un spiriduş.

- Cine eşti tu? îmtrebă uimit regele Midas.

- După cum vezi, sunt un spiriduş.

- Sper că nu vei rămâne multe zile pe aici. Anul acesta câmpiile nu au produs mare lucru şi nu avem prea multă mâncare.

- Am venit să-ţi recompensez cu ceva ghinionul, spuse spiriduşul. Cere-mi ce vrei şi dorinţa îţi va fi îndeplinită imediat.

Regele era buimăcit; dar se gândi că aceasta era ocazia de a primi tot ceea ce îşi dorise o viaţă întreagă.

- Dacă puterea ta este adevărată, poţi face astfel ca tot ce ating eu să se transforme în aur? întrebă regele.

- Sigur că da, dorinţa ta va fi îndeplinită, spuse spiriduşul şi dispăru.

Regele Midas, ca să se convingă de magia spiriduşuli, luă câteva monede de aramă şi argint. Nici nu le atinse bine, că acestea se transformară în unele din aur strălucitor.

Spiriduşul avea dreptate!

- Ce minunăţie! exclamă regele ieşit din minţi, cu ochii strălucind de lăcomie. Atinse un ulcior de porţelan şi acesta se transformă în aur. Apoi atinse toate tacâmurile care erau din argint şi imediat acestea deveniră din aur. Şi astfel, foarte mulţumit şi din ce în ce mai ambiţios, regele atinse toate obiectele pe care le avea la îndemână, transformându-le în aur.

Deja regele obosise să tot atingă obiecte şi cum îi era foame ceru să i se aducă mâncarea. Când îi aduseră bucatele într-un coşuleţ de răchită, regele vru să ia o felie de pâine dar aceasta se transformă într-o bucată dură de aur.

Regele rămase pe gânduri. Merse să bea vin şi, când puse mâna pe vas, acesta şi băutura pe care o conţinea se transformară în aur.

- Vai, nu pot să mănânc, spuse cu tristeţe regele Midas. Merse în bibliotecă să citească, dar, când luă o carte de pe raft, aceasta se transformă într-un bloc de aur. Din ce în ce mai îngrijorat, regele încercă să-şi mângâie motanul preferat dar îl transformă în statuie aurie.

Vru să miroasă un trandafir frumos, dar când îl atinse îl transformă în aur. Înnebunit deja, vru să se mai calmeze, călărind faimosul său cal alb. Dar de abia dacă îl atinse, şi acesta se transformă în statuie de aur. Atunci regele începu să plângă amarnic iar singura sa fiică îl auzi şi veni în grabă să-l liniştească. Dar, când regele îşi atinse fiica, aceasta se transformă de asemenea în statuie de aur.

- Aur blestemat! Lasă-mă să trăiesc! Tot ce am atins s-a transformat în aur şi până şi singura mea fiică este acum o statuie!

- Vai, spiriduşule magic, fie-ţi milă de acest sărman rege, care orbit de lăcomie s-a transformat în cel mai nenorocit dintre muritori!

Atunci apăru din nou spiriduşul şi, înduioşat de nenorocirea regelui, îl lepădă de harul de a transforma în aur tot ce atingea şi-i spuse:

- Rege Midas, vreau ca asta să-ţi fie învăţătură de minte şi să nu uiţi că aurul nu aduce fericirea şi că avariţia nemăsurată este izvorul nenorocirilor.

Regele i-a dat dreptate spiriduşului şi de atunci nu a mai râvnit la bogăţii, ci le-a împărţit celor nevoiaşi, devenind astfel un rege foarte iubit şi respectat de către poporul său.

Ch. Perrault