O furnică

O furnică mică, mică

Dar înfiptă, va să zică,

Ieri, la prânz, mi s-a urcat

De pe vişinul uscat

Pe picioare, pentru căci

Mi le-a luat drept nişte crăci.

Mărunţica de făptură

Duse, harnică la gură

O fărâmă de ceva

Care-acasă trebuia

Aşezat în magazie

Pentru iarna ce-o să vie.

Un' te duci aşa degrabă

Gândul meu mâhnit o-ntreabă

Încă nu te-ai lămurit

Că greşeşti şi-ai rătăcit?

Cu merinda îmbucată

Te-ai suit până-n cravată

Şi mai ai până-n chelie

Două dealuri şi-o bărbie.

Nu vrei tată să-ţi arăt

Cum iei drumul îndărăt?

Să-ţi mai pun o întrebare

E aproape de culcare;

Unde dormi, aici, departe?

Într-o pagină de carte?

S-ajungi virgulă târzie

Într-un op de poezie?

Mă gândesc ce-i de făcut

S-o feresc de neştiut,

Îngrijat de ce-o să zică

Maica stareţă furnică

De-o lipsi din furnicar,

Şi-o aşteaptă în zadar.

Tudor Arghezi