Măcinişul Sfântului Nicolae

Sunt unii oameni în lumea noastră, pentru care viaţa e bună numai pentru bani şi plăceri. Aşa şi moralul din povestea noastră. Iscusit la morărit, dar lacom la bani şi avere şi tare nepăsător în ale credinţei. Se apucă să-şi construiască o moară mai mare, ca să poată face faţă clienţilor care se înmulţeau; şi cum nu avea răgaz în zilele de peste săptămână, el lucra şi duminica şi în zilele de sărbătoare. În timp ce clopotele sunau de Sf. Liturghie, el cioplea la lemne şi la piatră de săreau scântei, iar din când în când se mai răcorea din ulciorul cu vin.

- Mai lasă lucru, meştere, că azi e duminică şi e păcat , - îi zicea câte un creştin mai evlavios, care mergea la biserică.

- Ce păcat măi frate? zi ca toate zilele anului.

- Nu vii cu noi la biserică? îi zicea un altul care mergea să se închine.

- Duceţi-vă voi ăştia păcătoşi, de vă spălaţi păcatele, răspundea morarul în glumă.

- Vino la Sf. Liturghie meştere, că tare frumos ne cheamă clopotul.

- Hei, eu mă împărtăşesc şi acasă şi nu cu linguriţa ci cu ulciorul. Uite aşa! Şi mai bea o gură din ulcior.

Un alt credincios îl îndemna să asculte învăţătura dumnezeiască, dar el răspundea:

- Mi-ajunge şi aia omenească, voi învăţaţi-o pe aialaltă la care vă stă nasul sus spre RAI!

- Ai s-o păţeşti, că păcatul te trage la osândă, îl mai înfrunta  câte un bătrân.

- N-ai teamă moşule, că Dumnezeu nu-şi pune mintea cu mine, iar cu Scaraoschi nu stau rău. Aşa se petreceau lucrurile duminica şi sărbătoarea, până ce a ajuns să-şi termine mândreţea de moară.

- În sărbători s-a născut, în zi de sărbătoare o voi porni, le zicea el celor care veneau să-i privesc moara. Dar un creştin mai înţelept îi zicea că nu e bine să-l superi pe Dumnezeu şi sfinţii Săi, căci asta e curată nebunie.

- O să vedeţi în curând cum îmi voi porni moara mea tocmai în zi de sărbătoare, chiar de Sf. Nicolae, şi izbucni într-un hohot de râs batjocoritor.

Unul din săteni îi zise:

- Ăsta nu-i râs bun, meştere, Sf. Nicolae ţi-l poate întoarce în plâns.

- N-ai grijă, - zise morarul – veniţi mâine s-o vedeţi cum o pornesc.

Oamenii s-au retras pe la casele lor ducând vestea prin sat că morarul porneşte moara a doua zi – de Sf. Nicolae – când se va toca de Sf. Liturghie. Şi vestea s-a împlinit întocmai. Moara s-a pornit la timpul hotărât şi-a început să vâjâie  ca un balaur. Sătenii strânşi au rămas într-adevăr cu gurile căscate. Dar nu de vâjâitul morii, care se întrecea parcă şi cu toaca şi cu clopotele, ci cu primul măciniş al morii. Nu se măcina nici grâu, nici porumb, ci chiar trupul morarului nenorocit, pe care-l apucase o curea şi-l trântise între roţi, care-i sfărâmau oasele, iar el ţipa groaznic: Iartă-mă Sfinte Nicolae, dacă pedepsit trupul , miluieşte-mi sufletul să scape de roţile iadului .... roagă-te lui Dumnezeu pentru mine....roagă-te ...

Şi moara se opri singură abia când trupul moralului se făcuse numai bucăţele.

Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi cinsteşte-o. (Porunca a IV – a)

Extras din cartea „Istorioare morale – din înţelepciunea poporului român”