Tu, de câţi ani nu te mai îngrijeşti de suflet?

Dumnezeu nu se impune cu forţa, nu batjocoreşte libertatea omulu şi nu contaminează pe toată lumea. El e de faţă pentru toţi dar nu pentru oricine. Nu pentru cei care nu-L percep, nu-L doresc şi nu-L suportă. De aceea, El încearcă aducerea lumii la credinţă, într-un „înăuntru” care s-o salveze, pentru că lumea a căzut stând în afara Lui. Sursa lumii de azi este orgoliu şi avariţia, care ne-au încremenit parcă în afara dreptei condiţii, în afara împărăţiei binelui şi adevărului. Suntem de cele mai multe ori în postura celui care vine la nuntă fără haine potrivite. Suntem în afara tuturor regulilor de bunăvieţiure.

Am pierdut contactul cu semenii şi cu Dumnezeu – sursa noastra de viaţa. Am căzut într-o lume a întunericului. Nu am căzut de sus jos, din paradis în iad. Suntem doar „cuplaţi”, prin însuşi modul existenţei noastre, cu ceva în care nu ne putem integra decât înstrăinându-ne de principiile creştine şi alunecând în „jungla capilatistă”.

Doar asumarea hotărâtă a credinţei în Dumnezeu modifică radical datele problemei. Omul credincios ştie încotro merge. Nu moartea, ci învierea, a doua venirea a lui Hristos, constituie orizontul existenţei lui. Nepăsarea este înlocuită cu starea de veghe. Şi câtă vreme nu vom regăsi preceptele credinţei, ale interiorităţii, am pierdut contactul cu semenii şi cu Dumnezeu – sursa noastră de viaţă.

Pentru a schimba viaţa, sursa este doar Dumnezeu. Prin gura profetului Isaia ne spune: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi. Scoateţi vicleşugurile din sufletele voastre… ”. Dacă am putea simţi mirosul greu pe care îl răspândesc sufletele noastre din cauza păcatelor, ne-am îngrozi. Aşadar, cu ce ne cere El să ne spălăm? Cu lacrima pocăinţei.

Multe lacrimi se varsă pe pământ, dar valoarea cea mai mare o are „lacrima” pe care a vărsat-o fiul risipitor spunând: „Părinte, am greşit la cer şi înaintea ta!”, lacrima pe care a vărsat-o vameşul, zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului” şi lacrima pe care a vărsat-o pe cruce tâlharul zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta”. Avem astfel de lacrimi ca să ne putem spăla? Din nefericire n-avem.

Sf. Grigorie Teologul spune: „Oamenii la Botez ies din cristelniţă albi curaţi. După Botez însă se murdăresc cu o mulţime de păcate. Aşadar, pentru aceste păcate – spune el – trebuie să vărsăm atâtea lacrimi câtă apă a avut cristelniţa noastră când ne-am botezat”.

Lipseşte conştientizarea, lipseşte Dumnezeu şi viaţa nu mai este viaţă. A venit cineva din America şi îmi spunea că nu-i merge bine, dar în timp ce discutam l-am întrebat: De când nu te-ai spovedit? De când am plecat, de douăzeci şi trei de ani – îmi zice el. De atâta timp nu te-ai spălat? Nu, zice el. Îmi fac baie în fiecare săptămână. Deci, trupul îl îngrijeşti săptămânal, dar faţă de suflet de ce eşti nepăsător?
Tu, de câţi ani nu te mai îngrijeşti de suflet?

Sursa: ziardambovita.ro