Gândul, fapta și virtutea

Un Sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Maxim Mărturisitorul, tâlcuind duhovniceşte cuvântul acesta: „Nu am om” (Ioan 5, 7), spune că prin cuvântul „om” trebuie să înţelegem „gând înţelept”, gândul cel înţelept. Când ai gând înţelept, ai ajutor în propria ta fiinţă pentru înzdrăvenire, pentru întărire, pentru împuternicire. Scăldătoarea de la Vitezda, duhovniceşte, trebuie înţeleasă ca virtutea capabilă de cunoştinţă. Ce înseamnă aceasta? Când avem gând înţelept, gândul înţelept ne îndreptează spre fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi, devin puteri sufleteşti, devin virtuţi, întăriri. Şi întărirea aduce cunoştinţă. Deci, gândul cel bun, gândul înţelept, omul, care este gândul înţelept, ne îndeamnă la fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi devin virtuţi şi ne înzdrăvenesc. Şi întărirea în bine, întărirea în virtute, aduce cunoştinţa de Dumnezeu, ne ridică mai presus de lumea aceasta, întru cunoştinţă. Asta ar însemna că omul întărit sufleteşte, omul care nu mai este slăbănog, acela este un om virtuos şi un om plin de cunoştinţa lui Dumnezeu. Şi tot Sfântul Maxim Mărturisitorul, în tâlcuirile lui, spune că: „Bărbat puternic este acela care uneşte făptuirea cu cunoştinţa”, cunoştinţa cu făptuirea. Deci, dacă ştim nişte lucruri bune şi le şi facem, prin acelea ne întărim şi aşa devenim bărbaţi puternici.

M-a întrebat cineva cum lucrează diavolul în viaţa oamenilor. Foarte simplu şi uşor. Îţi dă nişte gânduri pe care zici tu că sunt bune să le împlineşti ca bune. De pildă: „Lasă-l să se distreze că doar e tânăr, că dacă nu se distrează acum la tinereţe, când să se mai distreze”. Dar dacă omul ştie ce are de făcut, ştie de Dumnezeu şi de Maica Domnului, dacă ştie de Biserică şi de sfinţii lui Dumnezeu, de Tainele Bisericii, de post şi de tot ce este bun şi frumos, nu se poate să nu aibă o viaţă binecuvântată de Dumnezeu.

Părintele Teofan Părăian