Ce este GENIUL - spirit creator superior sau doar muncă obsesivă?

Pentru noi, când vorbim despre geniu, primul nume care ne vine în minte este Eminescu. Tot aşa defineşte şi DEX noţiunea de geniu: „totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calităţi creatoare deosebite”. În mod constant, legăm geniul de capacitatea creatoare şi în special aceea de creativitate artistică. O analiză publicată recent de publicaţia The Week încearcă să lărgească sensul acestui cuvânt imprecis şi imponderabil vorbind despre obsesia faţă de muncă. Întrebat la un moment dat ce este geniul, un mare artist răspundea că este 10 la sută inspiraţie şi 90 la sută transpiraţie. Aşadar creativitate şi muncă susţinută.

Unii cred că geniul înseamnă un coeficient de inteligenţă superior mediei, dar cum s-a văzut, nici una din persoanele cu cel mai mare coeficient de inteligenţă din lume nu sunt considerate genii. Le lipsesc „aptitudinile spirituale superioare” şi „calităţile creatoare”. În general, geniul este mereu o figură tragică pentru că nivelul său spiritual este superior, motiv pentru care este întotdeauna victimă a mediocrităţii gregare şi observaţia, chiar dacă ne duce cu gândul tot la Eminescu, este valabilă şi pentru marile genii ale spiritualităţii universale. Unii cercetători occidentali încearcă să îndepărteze geniul de spiritualitate superioară şi creativitate, aducându-l cu picioarele pe pământ, în ideea că orice om de la colţul blocului poate fi genial: dacă munceşte!

Din analiza acestor cercetători, accentul nu cade pe inteligenţa ieşită din comun (deşi nu a căzut niciodată), ci pe capacitatea de muncă până dincolo de epuizare într-un domeniu de care trebuie să fii preocupat în mod aproape obsesiv. Aşadar, munciţi până la epuizare şi primiţi eticheta de geniu! Studiul amintit pomeneşte despre cinci caracteristici care indică genialitatea. Prima dintre aceste calităţi este de a te lăsa condus de curiozitate. În cartea sa, „Creativity”, eminentul psiholog american de origine ungară Mihaly Csikszentmihalyi, fostul şef de catedră al Facultăţii de Psihologie din cadrul Universităţii din Chicago, a realizat interviuri cu 91 de indivizi excepţionali din diverse domenii, printre care şi 14 laureaţi ai Premiului Nobel.

Una dintre concluziile sale este că „persoanele creative de succes trebuie să dispună din abundenţă de două lucruri: curiozitate şi motivaţie”. Aceste persoane sunt absolut fascinate de subiectul lor de excelenţă, iar, chiar dacă alţii pot fi mai inteligenţi, dorinţa puternică a primilor de a reuşi rămâne factorul decisiv. A doua caracteristică ne dezvăluie că accentul nu cade nici măcar pe educaţia superioară şi excelenţă universitară, ci pe perseverență în domeniul de interes. Nu toate geniile au avut un IQ extrem de ridicat şi nu toate geniile au avut doctoratul luat. De fapt, conform acestei analize, majoritatea geniilor au avut un nivel al educaţiei mediu.

Keith Simonton, profesor la University of California din Davis, a coordonat un studiu la scară mare, concentrat pe mai mult de 300 de personalităţi creatoare care au trăit în perioada 1450-1850. Dintre aceştia evident că nu puteau lipsi personalităţi precum Leonardo da Vinci, Beethoven sau Rembrandt. Keith Simonton a determinat nivelul formal de educaţie de care au beneficiat aceştia şi le-a măsurat nivelul de excelență în funcţie de spaţiul care le-a fost acordat într-o serie de lucrări de referinţă. El a descoperit că cei mai eminenţi şi creativi indivizi au fost cei care au primit un nivel moderat de educaţie, corespunzător aproximativ primelor zece clase. Chiar dacă este aşa, din exemplele oferite de prof. Simonton observăm că nu este vorba despre specialişti în diferite domenii de activitate, ci de mari creatori de artă! Când vrei să argumentezi o idee preconcepută, atunci nu este o problemă să susţii (ştiinţific!), că ceea ce-i uneşte pe toţi oamenii geniali în domeniul lor „este capacitatea extraordinară de muncă în respectivul domeniu” (!), că „majoritatea covârşitoare a oamenilor de geniu sunt dependenţi de munca lor” (!). Dacă ar fi aşa, atunci la categoria genii s-ar regăsi medici, ingineri, instalatori, tâmplari, zidari, pentru că toţi aceştia sunt dependenţi de munca lor.

După noile canoane, „cele mai mari genii au fost oamenii care se scufundă complet în domeniul lor de interes, cei care îşi dedică întreaga viaţă, fără a ţine cont de familie sau de prieteni, acestui domeniu, cei care acumulează un nivel impresionant de cunoştinţe de detaliu din respectivul domeniu după mii de ore de dedicare totală şi care mereu împing mai departe frontierele propriilor cunoştinţe în domeniul lor de excelenţă”. Dacă ar fi aşa, atunci aici ar intra toţi cercetătorii din diverse domenii care se dedică muncii lor. Şi care nu sunt neapărat genii!

Cam un sfert din muncitorii planetei ar fi, după aceste aprecieri, genii. O altă caracteristică a geniului, descoperită de studiul amintit, ar ţine de modul în care ele, geniile, îşi testează ideile. Profesorul american de psihologie Howard Gardner, de la Universitatea Harvard, e convins că „indivizii creativi îşi petrec o mare parte din timp gândindu-se la ceea ce şi-au propus să obţină, fie că au sau nu succes, iar dacă nu au succes se gândesc la ce ar putea să schimbe din abordarea lor”. Aprecieri valabile tot pentru creatorii de artă, căci, altminteri categoria de genii ar fi umflată neraţional.

Într-un studiu realizat asupra a 35 de artişti, expertul în creativitate Jacob W. Getzels (Universitatea din Chicago) şi Mihaly Csikszentmihalyi arătau că, în cazurile cu cel mai ridicat nivel de creativitate din grupul lor de studiu, indivizii sunt mai deschişi la experimentare şi la reformularea ideilor din proiectele la care lucrează, mai deschişi la nou prin comparaţie cu personalităţile mai puţin creative. O altă condiţie sine qua non a geniului ar fi sacrificiul.

Timpul este dedicat aproape în exclusivitate domeniului de interes, iar multe alte lucruri importante pentru alţi oameni sunt pur şi simplu ignorate. „Din această cauză oamenii geniali sunt de cele mai multe ori singuri, fără familie şi fără prieteni şi au în societate mai degrabă un comportament retras, timid. Ei nu ştiu să relaţioneze cu ceilalţi oameni pentru că le lipseşte această practică”. Aşadar, toţi cei care se sacrifică pot primi eticheta de geniu, fie că e vorba despre asociali sau oameni dedicaţi profesiei lor.

În cartea sa „Creating Minds: An Anatomy of Creativity Seen Through the Lives of Freud, Einstein, Picasso, Stravinsky, Eliot, Graham and Ghandi” Mihaly Csikszentmihalyi mai vorbeşte despre existenţa unui fel de „pact faustian” pe care geniile îl fac pentru a asigura cultivarea talentelor lor excepţionale. În fine, ultima condiţie care defineşte un geniu este faptul că „acesta munceşte exclusiv din pasiune şi nu pentru bani”! Aşa o fi, dar să nu uităm că nici un creator nu pleacă de la ideea muncii în van. Visul artiştilor este faima, gloria, banii. Faptul că nu se bucură de acestea în timpul vieţii nu este expresia geniului lor. Ci a indiferenţei generale şi a ignoranţei mediocrilor. „Un om de geniu este insuportabil, doar dacă nu este în posesia a două lucruri: recunoştinţa şi puritatea”, spunea Nietzsche. Ceea ce, să recunoaştem este destul de departe de încercările mai noi de definire a geniului.

Sursa: Revista Magazin