Triodul — Cartea neştiută şi uitată!

Postul Mare are propria sa carte liturgică — Triodul. Acesta conţine cântări şi pericope biblice pentru fiecare zi a perioadei Postului, începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi sfârşind cu Vecernia din Sfânta şi Marea Sâmbătă. Cântările Triodului au fost compuse, în cea mai mare parte, după   dispariţia practică a instituţiei catehumenatului, adică botezul adulţilor şi necesitatea pregătirii pentru acesta. Accentul cântărilor se concentrează deci nu asupra Botezului ci asupra Pocăinţei.

Din păcate, foarte puţini oameni cunosc şi înţeleg astăzi frumuseţea şi adâncimea unică a acestei imnografii a Postului.

Necunoaşterea Triodului este cauza principală a dezvoltării lente către o adevărată înţelegere a Postului, a scopurilor şi înţelesurilor s.ale — o dezvoltare care are loc încetul cu încetul în mentalitatea creştină şi care reduce Postul la o „obligaţie" juridică şi la un set de reguli dietetice. Adevărata descoperire şi preocupare a Postului este aproape pierdută astăzi şi nu există altă cale mai apropiată de redescoperire a sa decât printr-o ascultare atentă a cântărilor Triodului.

Este semnificativ, de exemplu, cât de adesea aceste cântări avertizează tocmai împotriva unei înţelegeri „formale" şi, deci, făţarnice a postirii. Încă devreme, din Miercurea lăsatului sec de brânză, auzim: „De bucate postindu-te, suflete al meu, şi de pofte necurăţindu-te în deşert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină spre îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu, şi răilor draci te vei asemăna, care nici odinioară nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul, păcătuind; ci nemişcat să rămâi spre pornirile cele fără cale, părându-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui Ce S-a răstignit, şi mai ales că te răstigneşti împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine."

Şi din nou în Miercurea celei de-a patra săptămâni a Postului auzim:

„Cei ce săvârşesc faptele bune în taină aşteptând răsplătirile duhovniceşti, nu le vestesc în mijlocul uliţelor, ci mai vârtos le poartă înăuntrul inimilor lor. Şi Cel ce vede toate, câte se fac în taină ne dă plata înfrânării. Să săvârşim dară postul, nemâhnindu-ne la feţe, ci în cămările sufletelor noastre rugându-ne neîncetat, să strigăm; Tatăl nostru, Carele este în ceruri, nu ne duce pe noi în ispită, rugămu-ne; ci ne izbăveşte de cel rău".

De-a lungul întregului Post, opoziţia smereniei vameşului cu mândria şi lauda de sine a fariseului este accentuată în cântări, pe când făţărnicia este denunţată. Dar atunci care este adevăratul Post? Triodul răspunde: este, întâi de toate, o curăţie interioară:

„... Pentru aceasta să postim, credincioşilor, de mâncărurile cele ce strică şi de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viaţă din dumnezeiasca cruce. Şi împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la patria cea dintâi...".

Este, de asemenea, o întoarcere la iubire, o luptă împotriva vieţii distruse, împotriva urii, nedreptăţii, invidiei:

„Postindu-ne, fraţilor, trupeşte, să ne postim şi duhovniceşte. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l spargem. Să dăm flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără case să-i aducem în casele noastre; ca să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă. Veniţi credincioşilor să lucrăm la lumină lucrurile lui Dumnezeu; să umblăm cu chip smerit ca ziua. Să lăsăm desfătarea trupească, să creştem darurile sufletului, şi să dăm celor lipsiţi pâine, şi să ne apropiem către Hristos cu pocăinţă strigând: Dumnezeul nostru miluieşte-ne pe noi".

În timp ce ascultăm aceasta, ne întrebăm cât de departe suntem de sărmana şi făţarnica înţelegere a Postului care stăpâneşte astăzi şi care îl arată exclusiv în culori întunecate, ca pe un soi de „disconfort", pe care, dacă ni-l asumăm liber şi „suferim prin el", ne împodobeşte automat cu „merite" şi „aranjează bunele noastre relaţii" cu Dumnezeu. Câţi oameni au acceptat ideea că Postul este perioada când ceva ce pare a fi bun în sine este interzis, ca şi cum Binelui i-ar face plăcere să ne tortureze. Totuşi, pentru autorii acestor cântări, Postul reprezintă tocmai contrariul; este întoarcerea la viaţa „normală", la acea „postire" pe care Adam şi Eva au întrerupt-o, introducând astfel primăvară duhovnicească, ca o perioadă a bucuriei şi luminii:

„Răsărit-a primăvara postului şi floarea pocăinţei... Vestirea postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit strămoşul Adam n-am fi suferit căderea cea din Eden...  Vremea postului este veselă. Pentru aceasta săturându-ne din destul de curăţia cea luminată, de dragostea cea curată, de rugăciunea cea luminoasă şi de alte toate bunătăţi să strigăm luminat...".

Numai aceia care „se bucură în Domnul" şi pentru care Hristos şi împărăţia Sa reprezintă cea mai de seamă dorinţă şi bucurie a vieţuirii lor pot să accepte bucuroşi lupta împotriva răului şi a păcatului şi pot fi părtaşi la biruinţa cea din urmă. De aceea, dintre toate categoriile de sfinţi, numai martirii sunt invocaţi şi lăudaţi prin cântări aparte în fiecare zi a Postului. Aceasta pentru că martirii sunt în mod deosebit aceia care L-au iubit pe Hristos mai mult decât orice altceva în această lume, mai mult decât viaţa lor însăşi, care s-au bucurat atât de mult în Hristos încât au putut spune precum Sfântul Ignatie al Antiohiei, care, pe patul de moarte fiind, a spus: „Acum încep să trăiesc...".

Ei sunt martirii împărăţiei lui Dumnezeu pentru că aceia care au văzut-o şi au pregustat-o sunt capabili de această ultimă ofrandă. Ei sunt însoţitorii noştri, modelul nostru de-a lungul Postului, iar acesta — Postul — este lupta noastră pentru biruinţa dumnezeiescului, cerescului şi eternului în noi.

Vieţuind într-această nădejde, căutând la această vedere, voi, părtinitorilor mucenici, aţi găsit în moarte calea vieţii... „Cu zaua credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu însemnarea crucii înarmându-vă,ostaşi viteji v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivă şi înşelăciunea diavolului aţi surpat; şi biruitorii făcându-vă cununilor v-aţi învrednicit. Rugaţi-vă lui Hristos pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre".

De-a lungul a patruzeci de zile, Crucea lui Hristos, învierea Sa şi bucuria strălucitoare a Paştelui sunt cele ce constituie „sistemul de referinţă" absolut pentru întreaga imnografie a Postului; o permanentă aducere aminte a faptului că oricât de îngustă şi dificilă este calea, în cele din urmă, aceasta conduce la masa lui Hristos în împărăţia Sa. După cum am spus deja, nădejdea şi pregustarea bucuriei pascale pătrunde în întreg Postul şi reprezintă adevărata motivaţie pentru ostenelile din timpul Postului.

„Dorind să ne împărtăşim cu dumnezeiescul Paşte să căutăm biruinţa asupra diavolului prin postire... Ne vom împărtăşi cu dumnezeiescul Paşte al lui Hristos!".

Triodul — Cartea neştiută şi uitată! Dacă ştim doar că există, prin el putem regăsi — impropriindu-ni-l încă o dată — nu numai duhul Postului ci şi duhul Ortodoxiei însăşi, duhul viziunii sale pascale asupra vieţii, morţii şi veşniciei.

”Postul cel Mare”, Alexander Schmemann