Postul Mare are propria sa carte liturgică — Triodul. Acesta
conţine cântări şi pericope biblice pentru fiecare zi a perioadei Postului,
începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului şi sfârşind cu Vecernia din
Sfânta şi Marea Sâmbătă. Cântările Triodului au fost compuse, în cea mai mare parte,
după dispariţia practică a instituţiei
catehumenatului, adică botezul adulţilor şi necesitatea pregătirii pentru
acesta. Accentul cântărilor se concentrează deci nu asupra Botezului ci asupra
Pocăinţei.
Din păcate, foarte puţini oameni cunosc şi înţeleg astăzi
frumuseţea şi adâncimea unică a acestei imnografii a Postului.
Necunoaşterea Triodului este cauza principală a dezvoltării
lente către o adevărată înţelegere a Postului, a scopurilor şi înţelesurilor
s.ale — o dezvoltare care are loc încetul cu încetul în mentalitatea creştină
şi care reduce Postul la o „obligaţie" juridică şi la un set de reguli
dietetice. Adevărata descoperire şi preocupare a Postului este aproape pierdută
astăzi şi nu există altă cale mai apropiată de redescoperire a sa decât
printr-o ascultare atentă a cântărilor Triodului.
Este semnificativ, de exemplu, cât de adesea aceste cântări
avertizează tocmai împotriva unei înţelegeri „formale" şi, deci, făţarnice
a postirii. Încă devreme, din Miercurea lăsatului sec de brânză, auzim: „De
bucate postindu-te, suflete al meu, şi de pofte necurăţindu-te în deşert te
lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină spre îndreptare, ca un
mincinos vei fi urât de Dumnezeu, şi răilor draci te vei asemăna, care nici
odinioară nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul, păcătuind; ci
nemişcat să rămâi spre pornirile cele fără cale, părându-ţi că stai înaintea
Mântuitorului Celui Ce S-a răstignit, şi mai ales că te răstigneşti împreună cu
Cel ce S-a răstignit pentru tine."
Şi din nou în Miercurea celei de-a patra săptămâni a
Postului auzim:
„Cei ce săvârşesc faptele bune în taină aşteptând
răsplătirile duhovniceşti, nu le vestesc în mijlocul uliţelor, ci mai vârtos le
poartă înăuntrul inimilor lor. Şi Cel ce vede toate, câte se fac în taină ne dă
plata înfrânării. Să săvârşim dară postul, nemâhnindu-ne la feţe, ci în
cămările sufletelor noastre rugându-ne neîncetat, să strigăm; Tatăl nostru,
Carele este în ceruri, nu ne duce pe noi în ispită, rugămu-ne; ci ne izbăveşte
de cel rău".
De-a lungul întregului Post, opoziţia smereniei vameşului cu
mândria şi lauda de sine a fariseului este accentuată în cântări, pe când
făţărnicia este denunţată. Dar atunci care este adevăratul Post? Triodul
răspunde: este, întâi de toate, o curăţie interioară:
„... Pentru aceasta să postim, credincioşilor, de
mâncărurile cele ce strică şi de patimile cele pierzătoare, ca să culegem viaţă
din dumnezeiasca cruce. Şi împreună cu tâlharul cel cu minte să ne întoarcem la
patria cea dintâi...".
Este, de asemenea, o întoarcere la iubire, o luptă împotriva
vieţii distruse, împotriva urii, nedreptăţii, invidiei:
„Postindu-ne, fraţilor, trupeşte, să ne postim şi
duhovniceşte. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem încurcăturile
tocmelilor celor silnice. Tot înscrisul nedrept să-l spargem. Să dăm
flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără case să-i aducem în casele noastre; ca
să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă. Veniţi credincioşilor să lucrăm la
lumină lucrurile lui Dumnezeu; să umblăm cu chip smerit ca ziua. Să lăsăm
desfătarea trupească, să creştem darurile sufletului, şi să dăm celor lipsiţi
pâine, şi să ne apropiem către Hristos cu pocăinţă strigând: Dumnezeul nostru
miluieşte-ne pe noi".
În timp ce ascultăm aceasta, ne întrebăm cât de departe suntem
de sărmana şi făţarnica înţelegere a Postului care stăpâneşte astăzi şi care îl
arată exclusiv în culori întunecate, ca pe un soi de „disconfort", pe
care, dacă ni-l asumăm liber şi „suferim prin el", ne împodobeşte automat
cu „merite" şi „aranjează bunele noastre relaţii" cu Dumnezeu. Câţi
oameni au acceptat ideea că Postul este perioada când ceva ce pare a fi bun în
sine este interzis, ca şi cum Binelui i-ar face plăcere să ne tortureze.
Totuşi, pentru autorii acestor cântări, Postul reprezintă tocmai contrariul;
este întoarcerea la viaţa „normală", la acea „postire" pe care Adam
şi Eva au întrerupt-o, introducând astfel primăvară duhovnicească, ca o
perioadă a bucuriei şi luminii:
„Răsărit-a primăvara postului şi floarea pocăinţei...
Vestirea postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit strămoşul Adam
n-am fi suferit căderea cea din Eden...
Vremea postului este veselă. Pentru aceasta săturându-ne din destul de
curăţia cea luminată, de dragostea cea curată, de rugăciunea cea luminoasă şi
de alte toate bunătăţi să strigăm luminat...".
Numai aceia care „se bucură în Domnul" şi pentru care
Hristos şi împărăţia Sa reprezintă cea mai de seamă dorinţă şi bucurie a
vieţuirii lor pot să accepte bucuroşi lupta împotriva răului şi a păcatului şi
pot fi părtaşi la biruinţa cea din urmă. De aceea, dintre toate categoriile de
sfinţi, numai martirii sunt invocaţi şi lăudaţi prin cântări aparte în fiecare
zi a Postului. Aceasta pentru că martirii sunt în mod deosebit aceia care L-au
iubit pe Hristos mai mult decât orice altceva în această lume, mai mult decât
viaţa lor însăşi, care s-au bucurat atât de mult în Hristos încât au putut
spune precum Sfântul Ignatie al Antiohiei, care, pe patul de moarte fiind, a
spus: „Acum încep să trăiesc...".
Ei sunt martirii împărăţiei lui Dumnezeu pentru că aceia
care au văzut-o şi au pregustat-o sunt capabili de această ultimă ofrandă. Ei
sunt însoţitorii noştri, modelul nostru de-a lungul Postului, iar acesta —
Postul — este lupta noastră pentru biruinţa dumnezeiescului, cerescului şi
eternului în noi.
Vieţuind într-această nădejde, căutând la această vedere,
voi, părtinitorilor mucenici, aţi găsit în moarte calea vieţii... „Cu zaua
credinţei îmbrăcându-vă bine şi cu însemnarea crucii înarmându-vă,ostaşi viteji
v-aţi arătat; tiranilor bărbăteşte aţi stat împotrivă şi înşelăciunea
diavolului aţi surpat; şi biruitorii făcându-vă cununilor v-aţi învrednicit.
Rugaţi-vă lui Hristos pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre".
De-a lungul a patruzeci de zile, Crucea lui Hristos,
învierea Sa şi bucuria strălucitoare a Paştelui sunt cele ce constituie
„sistemul de referinţă" absolut pentru întreaga imnografie a Postului; o
permanentă aducere aminte a faptului că oricât de îngustă şi dificilă este
calea, în cele din urmă, aceasta conduce la masa lui Hristos în împărăţia Sa.
După cum am spus deja, nădejdea şi pregustarea bucuriei pascale pătrunde în
întreg Postul şi reprezintă adevărata motivaţie pentru ostenelile din timpul
Postului.
„Dorind să ne împărtăşim cu dumnezeiescul Paşte să căutăm
biruinţa asupra diavolului prin postire... Ne vom împărtăşi cu dumnezeiescul
Paşte al lui Hristos!".
Triodul — Cartea neştiută şi uitată! Dacă ştim doar că
există, prin el putem regăsi — impropriindu-ni-l încă o dată — nu numai duhul
Postului ci şi duhul Ortodoxiei însăşi, duhul viziunii sale pascale asupra
vieţii, morţii şi veşniciei.
”Postul cel Mare”,
Alexander Schmemann