Reguli pentru Postul Mare (I)

De multe ori se vorbeşte despre perioada Postului Mare ca despre una specială în viața Bisericii: mai mult timp pentru rugăciune, înfrânare în diverse sfere ale vieții, o atenție sporită la propria stare spirituală.

Pentru ca să petrecem Postul cu Hristos și ucenicii Săi, dar nu să-l transformăm într-o lună și jumătate de dietă aspră și inutilă, vă recomandăm să urmați câteva reguli importante.

Bucuraţi-vă pururea!

« Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate» (1 Tes.5:16-18), — sfatul înţelept al apostolului fiind şi mai actual şi relevant în zile Postului Mare.

Este mare şi pericolul de a cădea în disperare: “Cum pot trăi fără mâncare bună! Acum nu voi avea parte de divertisment! Ce slujbe lungi ne aşteaptă! “- în timp ce nici motive pentru deznădejde nu există. Durată lungă a slujbelor – e o posibilitate în plus de a reflecta la locul omului în veşnicie, și totodătă posibilitatea de a simţi unitatea în rugăciune cu alţi creştini, dar şi comunicarea cu Dumnezeu însuși.

Alte afirmaţii adesea întâlnite ar fi : “Eu nu pot ţine postul după rânduiala existentă. Nu pot participa la toate slujbele. Mă sustrag lucrurile lumești. ”

Un lucru cunoscut parcă de noi toţi, dar de la aceasta nu mai puțin adevărat: amintiți-vă că Dumnezeu nu are nevoie de stomacul și picioarele noastre, ci de inima noastră, El vede în noi dorința sinceră de a-I sluji, şi ne vede slăbiciunele.

Iată această amintire constantă despre Dumnezeu – și va fi bucuria noastră neîncetată în El.

Rugaţi-vă neîncetat!

Desigur, cu nu trebuie să devenim pe parcursul postului toţi isihaşti, dar să încercăm să fim mai aproape cu jumătate de pas de ideal, ar fi posibil.

Rugăciunii ar trebuii să-i acordăm puţin mai mult timp, decât o facem de obicei. Cu o mai mare atenţie să fim sa slujbe – uneori poate ar fi necesar să luăm o carte cu textele sfintei liturghii. Cu o atenţie sporită să ne îndeplinim pravila, să ne ridicăm de la calculator cu o jumătate de oră mai devreme, pentru a avea mai mult timp pentru rugăciunile de seară. Să adăugăm rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Dacă petrecem mult timp pe drum, să ascultăm sau să citim în acest răstimp Psaltirea.

Iar rugăciunea lui Iisus să ne devină arma de bază în lupta cu numeroasele ispite : iritarea, furiea, disperarea.

Rugăciunea în Biserică.

Grijile casei, drumul către casă în timpil traficului din orele de vârf, problemele la locul de muncă – chiar dacă noi am reuşit să ne organizăm astfel viața, ca să consumăm doar alimentele permise, să ne facem zilnic pravila de rugăciune, de la toate acestea adesea obosim foarte mult. Și aici în ajutor ne vine Biserica.

În mănăstiri, şi în multe parohii din orașele mari în perioda Postului Mare slujbele se săvârşesc zilnic, dimineața și seara. Ar merita după posibilitate înainte sau după programul de muncă să intrăm pentru puţin timp în biserică şi să asistăm la o parte a slujbei. Acestea ne-ar ajuta mult pentru stabilirea unei stări sufleteşti complet diferite.

Iar pentru unele slujbe din Postul Mare nu ar fi rău şi să plecăm puţin mai devreme de la serviciu. Acestea sunt – Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul în primele patru zile ale Postului Mare, Acatistul Maicii Domnului în seara de vineri, slujbele din Săptămâna Patimilor …

Cel puțin o dată pe parcursul postului ar fi bine de participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite – , în unele biserici ea se face şi seara.

Sursa: ortodox.md

“Milostenia îi este foarte plăcută lui Dumnezeu”

- Părinte Sofian, ţara noastră este foarte săracă şi cu mulţi oameni ajunşi în pragul deznădejdii din pricina lipsurilor materiale. Cum să reziste ei prin credinţă la astfel de încercări?

- Cel care nu are ce mânca să aibă încredere în Dumnezeu, pentru că înainte de a ne ajuta oamenii, ne ajută Dumnezeu. Şi, dacă poate, să se roage cu toată încrederea. Nu-l lasă Dumnezeu! Îi deschide inima unui bogătaş care-l ajută. Cunosc un asemenea om, care lucra la noi odată, pe când restauram biserica mare. Era un om obişnuit, dar avea mare încredere în Dumnezeu. Nu amâna niciodată timpul de rugăciune şi avea programul lui, pe lângă alte ocupaţii legate de familie. Ei bine, omul acesta, când ajungea să aibă lipsuri, se ruga la Dumnezeu. Dar nu erau lipsuri din cauza lenii. Se ruga şi atunci îi venea ajutorul. Pare incredibil pentru multă lume, dar aşa se întâmpla. Cine ştie cum, venea la el câte un om şi-i spunea – “Măi Gheorghe, n-ai nevoie de nişte pâine? Sau de nişte alimente sau chiar de carne?”. Ei bine, oameni ca el sunt nişte rarităţi… Ştiu că omul, când n-are ceva, în loc să se roage, înjură! Îl înjură pe Dumnezeu, în primul rând, că nu îl ajută, şi pe urmă îi înjură pe cei din jurul lui. Apoi se bate cu soţia…

Bogătaşii nu prea stau de vorbă cu cei ca mine, evită să stea de vorbă cu un popă. Dacă ar vorbi cu mine, i-aş sfătui să nu se gândească numai la ei, că mai sunt şi alţii pe lume, oameni săraci, pe care trebuie să îi ajuţi, iar ei pot. În loc să pună banii la bancă, să ajute câţiva săraci. Adeseori aceşti oameni, care au bani, nu ştiu ce să se mai facă cu ei. Ar trebui să intre şi ei în situaţia omului sărac, care n-are niciun fel de mijloc de a se salva de necazuri, şi atunci îşi va da seama că celălalt, aproapele lor mai sărac, are cu adevărat nevoie de ei. Sfântul Antim era foarte convins că milostenia este foarte plăcută lui Dumnezeu. În viaţa duhovnicească ai aceste două virtuţi: rugăciunea curată – care implică efortul de a te curăţi şi a te apropia de Dumnezeu – şi milostenia. Ultima virtute îi este foarte plăcută lui Dumnezeu.

După cum ştim, la Judecata din Urmă, Mântuitorul ne va spune: “Am fost flămând, am fost însetat, am fost bolnav, am fost strein, am fost în închisoare…”. Iar noi îi vom spune: “Doamne, când? Dacă Te ştiam aşa, Te-am fi ajutat!”. Iar el ne va răspunde: “Întrucât nu i-aţi ajutat pe cei mai mici fraţi ai Mei, pe semenii voştri, pe Mine nu M-aţi ajutat”. Aşa încât, să nu uităm milostenia şi rugăciunea curată. Sunt cele mai bune fapte, fapte apropiate şi plăcute lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care le poate face fiecare dintre noi, dar pentru asta trebuie un efort şi o convingere. Biserica face ce poate să facă, cu nişte oameni care fug de ea şi fug de Dumnezeu. Nu-i poate prinde cu arcanu’, să-i oblige să facă ceea ce vrea Dumnezeu. Asta e libertatea omului. Îngerii buni de pildă nu pot greşi. Aşa i-a lăsat Dumnezeu după căderea lui Lucifer. Unii au căzut şi nu se pot îndrepta. Diavolii râd de mântuire în hohote; n-au nevoie de ea! N-au nevoie nici de Dumnezeu. Omul a rămas singura fiinţa care îşi alege singură locul în veşnicie. Omul, prin libertatea lui, poate adera la bine sau la rău. De aceea e pus într-o grea încurcătură. Trebuie să alegi, să judeci bine, ca să alegi ce este bun cu adevărat. Asta depinde de tine.

Părintele Sofian Boghiu

Nu trebuie să disprețuim lumea, ci patimile ei!

Convorbiri duhovniceşti cu Părintele Ambrozie Iurasov

Cât de mult ar trebui să iasă Biserica în întâmpinarea provocărilor moderne şi cât de mult spaţiu ar trebui acordat problemelor vieţii contemporane în predică şi în călăuzirea oamenilor?

Nu Biserica trebuie să ne iasă în întâmpinare, ci noi trebuie să tindem spre ea. Dacă Biserica este Trupul lui Hristos, iar noi suntem mădularele Lui, atunci trebuie să tindem spre Hristos, care ne întinde braţele şi ne ia sub ocrotirea Sa.

Foarte mulţi oameni înţeleg prin Biserică o organizaţie de conducători. Ei spun: "Fabrica nu ne vine în întâmpinare; ea ar trebui să ne ofere anumite privilegii..." în aceiaşi termeni vorbesc şi despre Biserică. Dar dacă am gândi astfel, Biserica ar trebui să închidă ochii la patimile omului, aşa cum se întâmplă şi în Occident, iar bisericile ar fi mereu goale. Poporul rus s-a obişnuit cu rigorile, cu claritatea, deoarece el ştie că acestea îi dau omului viaţa, har şi mântuire veşnică.

Un sportiv (spre exemplu, cel care sare în înălţime) ştie că există o ştachetă şi că s-a atins un record mondial după care se poate orienta şi înţelege dacă sare bine sau nu, sau dacă mai e cazul să se antreneze. La fel stau lucrurile şi în lumea duhovnicească: Biserica trebuie să indice plinătatea, punctul culminant la care trebuie să ajungă omul, desăvârşindu-se. Dacă n-ar fi existat o regulă, omul n-ar fi ştiut cum să se mântuiască şi la ce nivel este. Un om care nu are o viaţă duhovnicească este mort sufleteşte, având ochii lăuntrici închişi, iar când ajunge la spovedanie nu-şi mai vede păcatele sale şi nu mai ştie pentru ce trebuie să se pocăiască. De obicei, scapă cu următoarele cuvinte: "N-am omorât, n-am jefuit". Din aceste motive, orice om trebuie să cunoască Evanghelia şi regulile apostolice, ca să poată ajunge la desăvârşire şi la starea în care a fost Adam înainte de căderea în păcat. Toate predicile se cuvine să fie pătrunse de duhul Evangheliei, fiindcă ea conţine măsura mântuirii, însuşi Hristos a spus că legile date de El sunt uşoare şi că, dacă omul le va împlini, va dobândi pacea lăuntrică şi liniştea: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.

Oare credeţi că ar fi posibilă o oarecare uşurare a cerinţelor faţă de oamenii împovăraţi de problemele grele ale vieţii de azi?

Oricum, omul şi-a uşurat viaţa atât de mult neîmplinind poruncile, încât o ţară întreagă nu mai poate ieşi din mocirla păcatelor. Dacă copilul ar fi fost educat de la bun început în duhul Evangheliei, el n-ar fi ştiut ce înseamnă să bea, să fumeze, să înjure. Desigur, omul are şi căderi. Să zicem că un om merge pe o cale dreaptă, dar se abate de la ea şi cade în prăpastie; însă în loc să încerce să iasă din ea, să se salveze, el se afundă tot mai mult, lovindu-se de pietre. Care-i atunci varianta cea mai bună: a merge pe calea cea dreaptă alături de Biserică sau a te cufunda tot mai mult acolo unde inevitabil te aşteaptă sfârşitul?

Bineînţeles, calea lui Hristos este spinoasă, dar este dreaptă şi mântuitoare, fiindcă îndrumătorul nostru este Dumnezeu însuşi. El ne ia de mână şi ne salvează. Dar foarte mulţi oameni se bazează doar pe ei înşişi, renunţă la ajutorul lui Dumnezeu şi se prăbuşesc în prăpastie. Pe această cale a pierzaniei merge un număr foarte mare de oameni, deoarece poporul este samavolnic şi iubitor de plăceri.

Toate problemele care apar în viaţa noastră se datorează faptului că mergem pe calea greşită. Dumnezeu a spus: Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă, însă atunci când prioritatea vieţii noastre nu este mântuirea sufletului, ci binele pământesc, totul se prăbuşeşte şi apar problemele.

Ce poziţie vă este mai apropiată dumneavoastră personal: izolarea între zidurile de piatră sau implicarea în problemele ce frământă lumea?

 

Apostolul Pavel a spus: Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng (Romani 12, 15). Preotul, chiar dacă aparent este izolat prin ziduri de această lume, se implică cu trup şi suflet în viaţa fiecărui om. Închipuiţi-vă un vapor şi bordul acestuia, care separă un om aflat pe el de marea în care se îneacă oameni. Dacă omul dispune de toate mijloacele necesare în caz de înec: frânghii, pârghii, el va salva oameni şi va avea posibilitatea să salveze mult mai mulţi decât în cazul în care ar încerca să-i salveze aruncându-se el însuşi în mare; făcând astfel, s-ar îneca împreună cu ceilalţi. Pentru a salva pe cineva trebuie să ştii cum s-o faci şi să dispui de mijloacele necesare pentru a reuşi. Iar mănăstirile oferă această învăţătură.

Care e limita dintre încrederea în propriile puteri, împovărate de această lume şi de patimile ei, şi adevăratul ascetism?

Pacea cu această lume înseamnă vrăjmăşia cu Dumnezeu. "Nu iubiţi cele ale lumii" se zice în Sfânta Scriptură. Ce se are în vedere, de fapt? Nu fiţi prieteni cu ceea ce întruchipează lumea. Pentru că ea poate promite multe, dar să nu ofere nimic în schimb, în afară de întristare şi dezamăgire. Trebuie să dispreţuim nu lumea în sine, ci patimile în care trăieşte ea.

În Epistola către Corinteni Apostolul Pavel scrie: V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume (I Corinteni 5, 9-10). Putem trăi în lume, iubindu-i şi cuprinzându-i pe toţi în inima noastră, după cum spune şi Cuviosul Serafim de Sarov: "Mântuieşte-te pe tine însuţi şi-n jurul tău se vor mântui mii de oameni".

Extras din cartea "Îndrumar creştin pentru vremurile de azi"

Biserica şi Statul

La ora actuală, aproape peste tot, creştinii trăiesc sub regimul separaţiei dintre Biserică şi Stat. Biserica nu se poate adapta la această nouă situaţie decât păstrând intact caracterul universal şi absolut al misiunii sale, inerent naturii sale. Dar teocratismul sau devine mai interiorizat. El îl cheamă să fie prezent pretutindeni: conştiinţă a cărei voce răsună liber şi se adresează libertăţii, în afara oricărui imperativ lumesc.

Dacă ea pierde în aplicaţii imediate, din vina mijloacelor empirice ale Statului, câştigă în schimb în forţa morală prin independenţa suverană pe care o dobândeşte cuvântul ei.

Într-un climat de indiferenţă şi ostilitate deschisă, după ce a pierdut orice audienţă formală, Biserica nu se mai poate sprijini decât pe credinţa adevăratului popor al lui Dumnezeu, eliberat de orice compromis şi de orice conformism.

Redacţia Jurnal Spiritual

Măcinişul Sfântului Nicolae

Sunt unii oameni în lumea noastră, pentru care viaţa e bună numai pentru bani şi plăceri. Aşa şi moralul din povestea noastră. Iscusit la morărit, dar lacom la bani şi avere şi tare nepăsător în ale credinţei. Se apucă să-şi construiască o moară mai mare, ca să poată face faţă clienţilor care se înmulţeau; şi cum nu avea răgaz în zilele de peste săptămână, el lucra şi duminica şi în zilele de sărbătoare. În timp ce clopotele sunau de Sf. Liturghie, el cioplea la lemne şi la piatră de săreau scântei, iar din când în când se mai răcorea din ulciorul cu vin.

- Mai lasă lucru, meştere, că azi e duminică şi e păcat , - îi zicea câte un creştin mai evlavios, care mergea la biserică.

- Ce păcat măi frate? zi ca toate zilele anului.

- Nu vii cu noi la biserică? îi zicea un altul care mergea să se închine.

- Duceţi-vă voi ăştia păcătoşi, de vă spălaţi păcatele, răspundea morarul în glumă.

- Vino la Sf. Liturghie meştere, că tare frumos ne cheamă clopotul.

- Hei, eu mă împărtăşesc şi acasă şi nu cu linguriţa ci cu ulciorul. Uite aşa! Şi mai bea o gură din ulcior.

Un alt credincios îl îndemna să asculte învăţătura dumnezeiască, dar el răspundea:

- Mi-ajunge şi aia omenească, voi învăţaţi-o pe aialaltă la care vă stă nasul sus spre RAI!

- Ai s-o păţeşti, că păcatul te trage la osândă, îl mai înfrunta  câte un bătrân.

- N-ai teamă moşule, că Dumnezeu nu-şi pune mintea cu mine, iar cu Scaraoschi nu stau rău. Aşa se petreceau lucrurile duminica şi sărbătoarea, până ce a ajuns să-şi termine mândreţea de moară.

- În sărbători s-a născut, în zi de sărbătoare o voi porni, le zicea el celor care veneau să-i privesc moara. Dar un creştin mai înţelept îi zicea că nu e bine să-l superi pe Dumnezeu şi sfinţii Săi, căci asta e curată nebunie.

- O să vedeţi în curând cum îmi voi porni moara mea tocmai în zi de sărbătoare, chiar de Sf. Nicolae, şi izbucni într-un hohot de râs batjocoritor.

Unul din săteni îi zise:

- Ăsta nu-i râs bun, meştere, Sf. Nicolae ţi-l poate întoarce în plâns.

- N-ai grijă, - zise morarul – veniţi mâine s-o vedeţi cum o pornesc.

Oamenii s-au retras pe la casele lor ducând vestea prin sat că morarul porneşte moara a doua zi – de Sf. Nicolae – când se va toca de Sf. Liturghie. Şi vestea s-a împlinit întocmai. Moara s-a pornit la timpul hotărât şi-a început să vâjâie  ca un balaur. Sătenii strânşi au rămas într-adevăr cu gurile căscate. Dar nu de vâjâitul morii, care se întrecea parcă şi cu toaca şi cu clopotele, ci cu primul măciniş al morii. Nu se măcina nici grâu, nici porumb, ci chiar trupul morarului nenorocit, pe care-l apucase o curea şi-l trântise între roţi, care-i sfărâmau oasele, iar el ţipa groaznic: Iartă-mă Sfinte Nicolae, dacă pedepsit trupul , miluieşte-mi sufletul să scape de roţile iadului .... roagă-te lui Dumnezeu pentru mine....roagă-te ...

Şi moara se opri singură abia când trupul moralului se făcuse numai bucăţele.

Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi cinsteşte-o. (Porunca a IV – a)

Extras din cartea „Istorioare morale – din înţelepciunea poporului român”

Dreptatea ca si concept spiritual

Fiecare om doreste sa i se faca dreptate. Dreptatea este un proces in care o persoana primeste rasplata ca beneficiu al unei actiuni din care a suferit. De cele mai multe ori asa- numita „dreptate a legii” nemultumeste pe cei mai multi. Dreptatea este un proces absolut si impartial. Ea trebuie sa fie aplicata fara prejudicii. Biblia ne invata ca numai Dumnezeu este drept. Oamenii sunt subiectivi. Nu au capacitatea de a face dreptate. Dreptatea divina a Creatorului se poate defini clar prin expresia: „intelepciunea de a judeca absolut, impartial si fara prejudicii”.

Analizand definitia de mai sus, observam clar neputinta omului de a judeca drept. O fiinta subiectiva, partinitoare, cu prejudecati, nu poate sa se califice pentru un astfel de nobil scop: DREPTATEA. Cu convingere, psalmistul exclama despre Dumnezeu: „El judeca lumea cu dreptate” (Ps. 9:8.) si „Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie” (Ps. 89:14).

Citeşte tot articolul

Cum să nu ne revoltăm în fata suferinţei

Încă din tinereţe mă întreb la ce serveşte suferinţa şi nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă şi pentru cei care nu suferă, suferinţa este în acelaşi timp o realitate, o problemă şi o taină.

Realitatea pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reuşit să o rezolve, suferinţa rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferinţă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferinţa. Ce putem face ca să nu suferim?

Citeşte tot articolul

Pilda „Musca și albina”

Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică.

Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?”, iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost.

Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?”, ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte.

Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria, în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.

Citeşte tot articolul

Un colţ de rai – Mănăstirea Văratec

Mănăstirea Văratec este una dintre cele mai mari şi mai vizitate mănăstiri ortodoxe din judeţul Neamţ. Aflată la numai 12 kilometri de Târgu Neamţ şi la 40 de kilometri de Piatra-Neamţ, este amplasată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Văratec este situată într-o mică depresiune, de la poalele munţilor, adăpostită de culmea Dealul Mare, la o altitudine de doar 460 metri.

Mănăstirea Văratec nu a fost întemeiată de domni, nici de mari sfetnici ai ţării. Primele urme monahale pe acest loc sunt legate de numele maicii Olimpiadă, o maică de la Mănăstirea Durău, tunsă în monahism în Schitul Topolniţa, în apropierea actualului Văratec.

Citeşte tot articolul

Pilda – “Spovedania soacrei”

O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:

- Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit?

- Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei.

Am minţit, părinte, să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit.

- Înţeleg, zise părintele. Altceva?

- Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la C.A.P., baba. E şmecheră, vrea să dea de pomană la toţi puturoşii.

Citeşte tot articolul

Iubirea sfântă a unui soț față de soția sa (II)

M-am ridicat şi, fără să ştiu nici eu de ce, m-am dus în odaia de alături. Acolo, aşezate pe lângă pereţi erau trei paturi. Aici dormeau copiii. La căpătâiul unuia, cel mai mic, atârna legată o panglică, o iconiţă. Nu-mi dădeam seama ce chip era, dar pentru mine faptul că Ludmila, care nu fusese de loc credincioasă, are în casa ei o iconiţă, era neobişnuit, şi de mare bucurie.

Omul de la care primisem în lagăr credinţa îmi spusese că singura cale spre Dumnezeu e săvârşirea binelui. Să te jertfeşti pentru alţii, să nu ţii seama deloc de tine. Da, nu era decât o singură cale: eu să plec, şi să-i las pe ei să-şi trăiască viaţa – Ludmila, copiii, Boris.

Citeşte tot articolul

Patriarhul Daniel: Predica din biserică trebuie transpusă în proiecte filantropice şi educaţionale pentru copii

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că predica din biserică trebuie transpusă în proiecte filantropice şi educaţionale pentru copii şi pledează pentru intensificarea conlucrării dintre Biserică, stat şi societatea civilă în prevenirea abandonului şcolar. În cuvântul de binecuvântare adresat participanţilor la festivitatea de închidere la nivel naţional a proiectului “Alege şcoala!”, organizată de Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România, în Aula Magna Teoctist, patriarhul a afirmat că nu putem fi buni europeni, dacă nu suntem buni români, dacă nu ne preocupăm de educaţia copiilor, relatează Agerpres.

Întâistătătorul BOR i-a sfătuit pe participanţii la proiect să se preocupe de rezolvarea problemelor care au apărut pe parcursul derulării acestuia, urmând să continue şi să desăvârşească noul program.

Citeşte tot articolul

Când e omul, cu adevărat, sărman?

De multe ori, omul se plânge că este necăjit, dar nu întotdeauna are și dreptate.
Un om sărman se duse la biserică să se plângă lui Dumnezeu că nu are cu ce să se încalţe.
Dar în poarta bisericii văzu un om care nu avea picioare.
Atunci omul se ruşină de gândul lui şi mulţumi lui Dumnezeu pentru picioarele sale sănătoase.
Citeşte tot articolul

Părintele Gheorghe Vasilescu: Nu devii universal negând propriile rădăcini, uitând de ţara ta, dimpotrivă, rişti să fii suflet pe hotar care nu-şi mai găseşte locul nicăieri

Rare sunt momentele în care, fără să ai prea multe date la îndemână, fără să cunoşti omul căruia îi adresezi câteva întrebări pentru un interviu, pentru că faptele sale sunt atât de multe şi frumoase încât este nevoie ca şi alţii să afle despre ele, sufletul tău se înalţă şi devii mai senin şi împăcat cu tine însuţi atunci când adevărul îţi este revelat.

Această experienţă mi-a fost dăruită de Dumnezeu şi sunt recunoscătoare. În fiecare zi suntem puşi în faţa unor provocări, dar pentru ca să ne descoperim pe noi înşine, pentru că modul în care faci faţă greutăţilor spune multe despre omul care eşti. Am, prin natura profesiei, privilegiul de a întâlni oameni cu har cărora Dumnezeu le-a dat o cale pe care nu toţi o pot urma. Pe aceştia, noi, oamenii, îi numim preoţi.

Citeste tot articolul

Centrul “Dumitru Staniloae” Paris

Centrul de Studii şi Cercetare Dumitru Stăniloae este o instituţie de cultură şi spiritualitate, fondată în anul 2008 prin decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

Inaugurat în iulie 2009 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, cu sediul la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă Română din Paris, Centrul Dumitru Stăniloae este o instituție de cercetare și de studiu academic, având ca obiectiv cercetarea in domeniile: teologie,religie, cultura, formarea permanentă a clericilor din eparhiile mitropoliei,  dar şi formarea cateheţilor și a laicilor doritori de a ajuta Biserica.

Citeste tot articolul

Vlad Verdeş: „În ASCOR înveţi să-ţi trăieşti tinereţea astfel încât aceasta să-ţi devină temelie a întregii vieţi.”

„Reperele există, însă preţul valorilor, în lumea în care trăim, e mult prea mic spre a fi demn dorit. Cred că în ultima vreme ne lipsesc aspiraţiile, dorinţa de „a deveni”, de a fi utili nouă şi apropiaţilor. Prea puţin ne implicăm, dar riscăm atât de mult pentru confortul material…”

Reporter: O scurtă prezentare a ASCOR, a membrilor şi obiectivelor?

Vlad Verdeş: ASCOR, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români, este o asociaţie studenţească la nivel naţional cu filiale în centrele universitare din ţară. A luat naştere în 1991, la Bucureşti, din iniţiativa unor studenţi, nu teologi, cu drag de cele sfinte, ce şi-au propus să îl mărturisească pe Hristos prin conduita vieţii lor. În anii următori s-au înfiinţat filiale în întreaga ţară. La Baia Mare, ASCOR s-a înfiinţat în anul 1993, iar de atunci s-au perindat la cârmă diferite conduceri. Actuala conducere activează din luna octombrie a anului 2011, având frumoase realizări, atât pe plan organizatoric, cât şi prin întreaga pleiadă de activităţi.

Citeste tot articolul

Sfintii 45 de Mucenici din cetatea Nicopolea Armeniei au patimit in vremea imparatului Liciniu (308-324). Dintre acesti sfinti mucenici amintim pe Leontie, Mavrichie, Daniil si Antonie. Acesti mucenici marturisind credinta in Hristos, au fost osanditi la moarte. Le-au fost taiate mainile si picioarele, iar trupurile mutilate au fost aruncate in foc. Unii au murit in momentul in care li s-au taiat mainile si picioarele, insa altii au fost aruncati de vii in foc.

Sfintii au fost mistuiti de foc, iar oasele lor au fost aruncate in raul Lices. Ele au fost luate din acest rau de cativa credinciosi si puse la loc de cinste. Dupa moartea lui Liciniu, s-a zidit o biserica in cinstea lor, iar oasele lor cele sfinte au fost asezate aici si s-au prefacut in izvor de tamaduiri.

Troparul Sfintilor 45 de Mucenici

Mucenicii Tai, Doamne, intru nevointele lor cununile nestricaciunii au dobandit de la Tine, Dumnezeul nostru, ca avand taria Ta, pe chinuitori au invins; zdrobit-au si ale demonilor neputincioase indrazniri. Pentru rugaciunile lor, mantuieste sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Citeste tot articolul

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române susţine definirea în Constituţia României a familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române.

Forul BOR s-a reunit joi şi vineri la Palatul Patriarhiei, într-o şedinţă de lucru sub preşedinţia Patriarhului Daniel.

“În contextul dezbaterilor publice din ultimul timp referitoare la proiectul de modificare a Constituţiei României, Sfântul Sinod susţine definirea în legea fundamentală a familiei ca elementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării societăţii, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii”, se arată în comunicatul Patriarhiei Române.

Citeste tot articolul

Sfaturile sculptorului și pictorului Tiberiu Mursa: “Numai muncind, poți ajunge departe”

Tiberiu Mursa are 44 de ani și este originar din orașul Luduș, județul Mureș. Înainte de a veni în Italia a trăit în Giubeca-Craiova, județul Dolj, localitatea natală a soției. Apoi a venit la Roma, în 1994, “ca toții tinerii care visau occidentul și un trai mai decent”.

A fost pasionat de artă de mic copil. “În România am făcut pictură bisericească, însă nu prea am frecventat-o pentru că imediat dupa scoală am venit aici, în Italia. Sunt aici de 19 ani, din 1994, când toți tinerii după revoluție visau occident și un trai mai decent. Am spus să încerc si eu și am plecat spre Italia. Aici am lucrat chiar din a treia zi după ce am ajuns și am intrat direct în marmură. În România doar visam să lucrez sculptură în marmura. Aici existând din abundență am profitat, cu voie și fără voie.”

Citeste tot articolul

Mitropolitul Ardealului va sluji duminică la Ghimbav

Liturghia va fi una specială, ÎPS Laurenţiu Streza urmând a sfinţi pictura bisericii.

Duminică, va fi sărbătoare mare la noua biserică ortodoxă din Ghimbav, care poartă hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Acoperământul Maicii Domnului. Lucrările la lăcaşul de închinăciune au fost finalizat în 2009, iar acum, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local al oraşului, şi pictura interioară a fost definitivată. Slujba de sfinţire a picturii va fi oficiată de către Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza (foto medalion), alături de un sobor de preoţi. Oficierea slujbei va începe la ora 9.00 şi se va termina în jurul prânzului. „Cu ajutorul Domnului am reuşit să finalizăm şi această lucrare pe care am început-o în noiembrie 2011. A fost o lucrare complexă, dar am avut nişte pictori de la Dej, care au lucrat foarte bine. Practic, întreaga pictură a fost terminată încă de anul trecut, însă numai acum Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu a putut să ajungă şi la noi. Este un eveniment deosebit pentru enoriaşii din Ghimbav şi pentru întreaga comunitate”, ne-a spus preotul Călin Comşa.

Citeste tot articolul