Dreptatea ca si concept spiritual

Fiecare om doreste sa i se faca dreptate. Dreptatea este un proces in care o persoana primeste rasplata ca beneficiu al unei actiuni din care a suferit. De cele mai multe ori asa- numita „dreptate a legii” nemultumeste pe cei mai multi. Dreptatea este un proces absolut si impartial. Ea trebuie sa fie aplicata fara prejudicii. Biblia ne invata ca numai Dumnezeu este drept. Oamenii sunt subiectivi. Nu au capacitatea de a face dreptate. Dreptatea divina a Creatorului se poate defini clar prin expresia: „intelepciunea de a judeca absolut, impartial si fara prejudicii”.

Analizand definitia de mai sus, observam clar neputinta omului de a judeca drept. O fiinta subiectiva, partinitoare, cu prejudecati, nu poate sa se califice pentru un astfel de nobil scop: DREPTATEA. Cu convingere, psalmistul exclama despre Dumnezeu: „El judeca lumea cu dreptate” (Ps. 9:8.) si „Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie” (Ps. 89:14).

Citeşte tot articolul

Adevărul şi fericirea în suflet le port

Cuvîntul „adevăr” redă concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă. Adevărul este în antiteză cu „minciuna”. Minciuna denaturează adevărul, prin ascunderea realităţii. Adevărul şi neadevărul te pot face fericit sau nefericit. Adevărul te mantuieşte de minciună şi-ţi face viaţa mai luminoasă şi mai bună!…

În viaţă, este atat de bine să primeşti bucuria şi să fii fericit!… Să fii mulţumit cu ce Dumnezeu ţi-a hărăzit să vezi şi să realizezi într-o călătorie pe o durată de ani, număraţi şi programaţi, să trăieşti într-o casă de lut ce ţi s-a dat, ca împrumut, pe pămînt, în Adevăr şi destoinicie, în bucurie!…

Citeşte tot articolul

“Lumina cea adevărată”

Cu cât mai mare este păcatul, cu atât mai adânc este întunericul.

Dacă omul nu crede în Hristos, în singura lumină adevărată, nu ştie încotro merge, nu-şi cunoaşte adevăratul ţel, nici rostul vieţii celorlalţi oameni, căci nu are înlăuntrul lui “lumina cea adevărată”, care doar ea luminează toate fiinţele omeneşti până în adâncurile lor, asupra rostului lor dumnezeiesc – după cum luminează şi lumea. De pildă: ura este întuneric.

Dacă un om urăşte alt om, de fapt pe Hristos Îl urăşte, căci nu vede în acel om o făptură dumnezeiască, nu-l recunoaşte drept chip al lui Dumnezeu. N-a găsit în sufletul său calea, fiindcă n-are înlăuntrul lui ” lumina cea adevărată” – lumina ce i-ar putea lumina lui fiinţa fratelui pe care îl urăşte şi care i-ar putea arăta dimensiunea veşnică şi nemuritoare a celuilalt.

Citeste tot articolul