Se afișează postările cu eticheta torino. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta torino. Afișați toate postările

miercuri, 17 iulie 2013

Părintele Gheorghe Vasilescu: Nu devii universal negând propriile rădăcini, uitând de ţara ta, dimpotrivă, rişti să fii suflet pe hotar care nu-şi mai găseşte locul nicăieri

pr. Gheorghe Vasilescu
Rare sunt momentele în care, fără să ai prea multe date la îndemână, fără să cunoşti omul căruia îi adresezi câteva întrebări pentru un interviu, pentru că faptele sale sunt atât de multe şi frumoase încât este nevoie ca şi alţii să afle despre ele, sufletul tău se înalţă şi devii mai senin şi împăcat cu tine însuţi atunci când adevărul îţi este revelat.
Această experienţă mi-a fost dăruită de Dumnezeu şi sunt recunoscătoare. În fiecare zi suntem puşi în faţa unor provocări, dar pentru ca să ne descoperim pe noi înşine, pentru că modul în care faci faţă greutăţilor spune multe despre omul care eşti. Am, prin natura profesiei, privilegiul de a întâlni oameni cu har cărora Dumnezeu le-a dat o cale pe care nu toţi o pot urma. Pe aceştia, noi, oamenii, îi numim preoţi.
Citeste tot articolul

marți, 16 iulie 2013

Vaticanul, invitat de onoare la următoarea ediţie a Salonului de Carte de la Torino

st-peters-basilica-vatican-outside
Statul Vatican va fi invitatul de onoare la următoarea ediţie a Salonului de Carte de la Torino, un eveniment major pentru editurile italiene, a anunţat vineri preşedintele regiunii Piemont, Roberto Cota, citând o scrisoare a lui Tarcisio Bertone, secretar de stat al Sfântului Scaun.

Roberto Cota a salutat cu această ocazie “un eveniment de două ori excepţional: datorită faptului că Vaticanul va fi prezent la Salonul Internaţional de Carte şi datorită faptului că această prezenţă va avea loc în timpul pontificatului unui papă care are origini piemonteze”.

“Sunt mândru că voi putea să asist la acest eveniment istoric în calitate de preşedinte al regiunii Piemont şi sunt sigur că teritoriul din care papa Francisc este originar va şti, ca întotdeauna, să fie la înălţimea situaţiei”, a subliniat Roberto Cota.
Citeste tot articolul