Se afișează postările cu eticheta Patriarh. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Patriarh. Afișați toate postările

joi, 1 august 2013

Patriarhul Daniel: Predica din biserică trebuie transpusă în proiecte filantropice şi educaţionale pentru copii

07231458-565427560
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, consideră că predica din biserică trebuie transpusă în proiecte filantropice şi educaţionale pentru copii şi pledează pentru intensificarea conlucrării dintre Biserică, stat şi societatea civilă în prevenirea abandonului şcolar. În cuvântul de binecuvântare adresat participanţilor la festivitatea de închidere la nivel naţional a proiectului “Alege şcoala!”, organizată de Patriarhia Română şi Fundaţia World Vision România, în Aula Magna Teoctist, patriarhul a afirmat că nu putem fi buni europeni, dacă nu suntem buni români, dacă nu ne preocupăm de educaţia copiilor, relatează Agerpres.

Întâistătătorul BOR i-a sfătuit pe participanţii la proiect să se preocupe de rezolvarea problemelor care au apărut pe parcursul derulării acestuia, urmând să continue şi să desăvârşească noul program.
Citeşte tot articolul

vineri, 14 iunie 2013

Bustul primului patriarh al României, Miron Cristea a fost dezvelit La Vârşeţ, în Serbia

Catedrala Ortodoxă Română Înălţarea Domnului din Vârşeţ (Serbia) a împlinit 100 de ani de la sfinţirea sa de către dr. Miron Cristea, episcop al Caransebeşului la acea vreme şi, mai apoi, primul patriarh al României.
Cu acest prilej, a fost dezvelit, pe 13 iunie, şi un triptic monumental, în curtea Catedralei Ortodoxe Române din Vârşeţ, respectiv bustul lui Miron Cristea şi două plăci comemorative pentru cinstirea şi pomenirea protopopului Vârşeţului, Traian Oprea, şi compozitorului şi dirijorului Ion Vidu.

“Miron Cristea a sfinţit această catedrală, Traian Oprea a fost, atunci, protopop şi ostenitor, iar cel care a împodobit liturgic slujba, prin răspunsurile înălţătoare, a fost maestrul Ion Vidu, care a dirijat marele cor din Ţara Banatului, reunind, în acesta cei mai reprezentativi cântăreţi bisericeşti”, a declarat, cu această ocazie, episcopul Caransebeşului, Lucian.
Citeste tot articolul