Cum să nu ne revoltăm în fata suferinţei

Încă din tinereţe mă întreb la ce serveşte suferinţa şi nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă şi pentru cei care nu suferă, suferinţa este în acelaşi timp o realitate, o problemă şi o taină.

Realitatea pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reuşit să o rezolve, suferinţa rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferinţă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferinţa. Ce putem face ca să nu suferim?

Citeşte tot articolul

Povestire cu tâlc – “Ajutor dezinteresat”

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan şi, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului şi cum de nu l-a văzut la timp? Aoleu, dar dacă mai trec şi alţi oameni şi păţesc la fel ca el? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit şi, cu toate că se lovise destul de tare şi se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricină pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniştit şi mulţumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puţin acum, când ştia că i-a scăpat, poate, şi pe alţii de la o suferinţă că a lui.

Să ştii să te gândeşti şi la ceilalţi, înseamnă să ştii să trăieşti. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie şi bucuriile noastre, iar durerile şi necazurile lor, trebuie să ne doară şi pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalţi.

Citeşte tot articolul

Durerile Naşterii, durerile Patimilor Crucii şi Morţii spre bucuria Învierii

Ce să înţelegem prin tainele Mântuirii, decât ca fiind cele ce ne cheamă să ne pătrundem de ele şi, explorându-ne, să le explorăm.

Din perspectiva mântuirii, o taină este, şi simţământul matern al Maicii Domnului, iubirea, duioşia fără de margini pe care o nutreşte faţă de Fiul ei, Fiu al Omului şi, totodată Fiu al lui Dumnezeu.

În chip minunat, s-a constatat că simţământul matern faţă de Mântuitorul transcende genurile umane, astfel că nu este împărtăşit exclusiv de către femei. Mărturii din Vechiul Testament şi Noul Testament stau ca dovadă că sfinţii şi marii rugători, marii bărbaţi ai Bisericii l-au trăit şi ei înşişi: "Că femeia însărcinată şi gata să nască prunc, care se zvârcoleşte şi strigă în durerea ei, aşa am fost noi Doamne, cu toţii înaintea Ta." (Isaia 26, 17); " Copilaşii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi" (Galateni 4,19).

Citeste tot articolul