Biserica şi Statul

La ora actuală, aproape peste tot, creştinii trăiesc sub regimul separaţiei dintre Biserică şi Stat. Biserica nu se poate adapta la această nouă situaţie decât păstrând intact caracterul universal şi absolut al misiunii sale, inerent naturii sale. Dar teocratismul sau devine mai interiorizat. El îl cheamă să fie prezent pretutindeni: conştiinţă a cărei voce răsună liber şi se adresează libertăţii, în afara oricărui imperativ lumesc.

Dacă ea pierde în aplicaţii imediate, din vina mijloacelor empirice ale Statului, câştigă în schimb în forţa morală prin independenţa suverană pe care o dobândeşte cuvântul ei.

Într-un climat de indiferenţă şi ostilitate deschisă, după ce a pierdut orice audienţă formală, Biserica nu se mai poate sprijini decât pe credinţa adevăratului popor al lui Dumnezeu, eliberat de orice compromis şi de orice conformism.

Redacţia Jurnal Spiritual

Cu diavolul nu este de glumit

Denumirea cea mai frecventă dată forţei malefice este cea de diavol. Creştinii au luat acest termen din limba greacă – “diabolos” – şi i-au dat un sens creştin. “Diabolos” provine de la doi termeni: “dia” care înseamnă “prin” şi “ballo” care se traduce prin “a arunca”. Cuvântul desemna aruncarea de suliţă, care odată ce lovea ţinta, o despica. Termenul face trimitere la lucrarea demonului care urmăreşte să-l lipsească pe om de unirea cu Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Paisie Velicikovski spune: “diavolii sunt ca vânătorii, aleargă acolo unde văd că este vânat. Se reped unde văd partea slabă a sufletului şi nu se depărtează, nici nu fug până nu ne aruncă în groapă…”.

Noi românii am ajuns să-i spunem “Aghiuţă”, un nume ce exprima diminutivarea ironică a cuvântului “aghios” – sfânt, din limba greacă. “Aghiuţă” înseamnă “sfinţişorul”.

Citeşte tot articolul

Primii Sfinţi Martiri din Roma

“Îi punem înaintea ochilor voştri pe preţioşii apostoli Petru şi Paul… Acestora… le adăugăm o mare mulţime de aleşi care, suferind şi ei din cauza urii altora multe batjocuri şi chinuri, ne-au oferit un strălucit exemplu”.

Sfântul Clement Romanul, papă, vorbind despre o mulţime de martiri, se referea la măcelul îngrozitor petrecut la Roma sub împăratul Nero, după înfricoşătorul incendiu din oraş, în 16 iulie 64. Cu acea ocazie, nu i-a fost greu să dea frâu liber mâniei populare, arătând creştinilor cine sunt autorii delictului.

Tradiţia nu ne-a transmis nici unul dintre numele acestor martiri, dar memoria lor era aşa de vie în comunitatea creştină din Roma, încât, după aproape jumătate de secol, papa Clement îi prezenta ca exemple şi îi asocia martiriului apostolilor Petru şi Paul.

Citeste tot articolul

Predica Parintelui Cleopa la Duminica Tuturor Sfintilor

Iubiţi credincioşi

Aţi auzit în Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură zicîndu-se: Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dînşii (Psalm 15, 3). Tocmai de aceea, noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ştiind că Dumnezeu săvîrşeşte în chip minunat voile Sale cu dînşii. Trebuie de la început să vă spun că Biserica Ortodoxă face deosebire între adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, şi venerare sau cinstire, pe care o dăm sfinţilor şi îngerilor Lui, care slujesc la mîntuirea sufletelor noastre. La aceasta ne învaţă şi Sfîntul Apostol Pavel zicînd: Îngerii nu sînt oare toţi duhuri slujitoare, trimişi ca să slujească pentru cei ce vor fi moştenitorii mîntuirii? (Evrei 1, 14). Iar scopul cultului sfinţilor este de a lăuda pe Dumnezeu prin ei, după mărturia Sfintei Scripturi care ne îndeamnă la aceasta zicînd: Lăudaţi pe Dumnezeu întru sfinţii Lui (Psalmi 159, 1).

Citeste tot articolul