Iubirea sfântă a unui soț față de soția sa (II)

M-am ridicat şi, fără să ştiu nici eu de ce, m-am dus în odaia de alături. Acolo, aşezate pe lângă pereţi erau trei paturi. Aici dormeau copiii. La căpătâiul unuia, cel mai mic, atârna legată o panglică, o iconiţă. Nu-mi dădeam seama ce chip era, dar pentru mine faptul că Ludmila, care nu fusese de loc credincioasă, are în casa ei o iconiţă, era neobişnuit, şi de mare bucurie.

Omul de la care primisem în lagăr credinţa îmi spusese că singura cale spre Dumnezeu e săvârşirea binelui. Să te jertfeşti pentru alţii, să nu ţii seama deloc de tine. Da, nu era decât o singură cale: eu să plec, şi să-i las pe ei să-şi trăiască viaţa – Ludmila, copiii, Boris.

Citeşte tot articolul

Iubirea sfântă a unui soț față de soția sa (I)

În aprilie 1941, a povestit părintele Matei, am fost pe neaşteptate mobilizat. Pe atunci aveam douăzeci şi opt de ani şi soţia mea Ludmila douăzeci şi cinci. Ne căsătoriserăm dintr-o mare dragoste. Viaţa departe unul de altul era pentru amândoi un chin. Ne scriam în fiecare zi. În primele luni de armată nu-mi găseam rostul, nu-mi aflam pacea, Ludmila era totul pentru mine. Cred că o iubeam chiar mai mult decât pe copiii noştri, dacă se poate aşa ceva. Soţia mea e înzestrată cu o voinţă uriaşă, e foarte statornică în principiile sale, spune întotdeauna adevărul şi are o inimă de aur. Dragostea îmi era împărtăşită. Mă iubea şi ea la fel de mult.

Citeşte tot articolul

Poveste cu tâlc – Limonariul mirenilor

Nu trecuse nici un an de când Dumnezeu îi unise prin taina căsătoriei.

Erau într-adevăr, o pereche potrivită. El, funcţionar la bancă. Ea, absolventa de liceu, politicoasă şi plină de însuşiri. Cunoştea limba franceză şi pianul.Şi era o gospodină deosebită. Toţi îi lăudau…

Însă uneori încercările vieţii vin atunci când nimeni nu le aşteaptă…

Fără ca cineva să ştie ce se întâmplă, Kostas s-a trezit într-o dimineaţă cu tulburări de vedere. Până la amiază orbise de tot.

Jale şi durere în casă. Tânăra soţie, Avgi, s-a îndurerat.Au fost chemaţi medici. I-au făcut examinări repetate. I-au dat medicamente. Însă nimic. Kostas nu vedea.

Au trecut aşa şase luni. Nici o ameliorare.Şi într-o după-amiază Kostas a chemat-o pe Avgi lângă el.

Citeste tot articolul