Dreptatea ca si concept spiritual

Fiecare om doreste sa i se faca dreptate. Dreptatea este un proces in care o persoana primeste rasplata ca beneficiu al unei actiuni din care a suferit. De cele mai multe ori asa- numita „dreptate a legii” nemultumeste pe cei mai multi. Dreptatea este un proces absolut si impartial. Ea trebuie sa fie aplicata fara prejudicii. Biblia ne invata ca numai Dumnezeu este drept. Oamenii sunt subiectivi. Nu au capacitatea de a face dreptate. Dreptatea divina a Creatorului se poate defini clar prin expresia: „intelepciunea de a judeca absolut, impartial si fara prejudicii”.

Analizand definitia de mai sus, observam clar neputinta omului de a judeca drept. O fiinta subiectiva, partinitoare, cu prejudecati, nu poate sa se califice pentru un astfel de nobil scop: DREPTATEA. Cu convingere, psalmistul exclama despre Dumnezeu: „El judeca lumea cu dreptate” (Ps. 9:8.) si „Dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Tau de domnie” (Ps. 89:14).

Citeşte tot articolul

Aristotel, despre dreptate

Dreptatea nu este doar o parte a virtuţii, ci reprezintă „virtutea în întregime, după cum nici contrariul ei, nedreptatea, nu este doar o parte a viciului, ci viciul în întregime…

(…) Acţiunea dreaptă reprezintă poziţia intermediară între a comite nedreptatea şi a o suporta, una constând în a avea mai mult, alta în a avea mai puţin decât trebuie. Dreptatea este un fel de medietate, dar nu în maniera celorlalte virtuţi, ci în sensul că ea deţine poziţia intermediară, pe când nedreptatea ocupă extremele. În afară de asta, dreptatea este dispoziţia morală datorită căreia numim drept omul capabil să înfăptuiască în mod deliberat ceea ce este drept şi să opereze o justă distribuire fie între el şi altcineva, fie între alte două persoane, astfel încât din ceea ce este de dorit să nu-şi atribuie sieşi mai mult şi altora mai puţin (şi invers, din ceea ce este dăunător), ci să respecte egalitatea proporţională şi să procedeze la fel şi când este vorba de alte două persoane.

Citeşte tot articolul