Se afișează postările cu eticheta flori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta flori. Afișați toate postările

miercuri, 5 martie 2014

Știați că autorul chipului celebrei statui a lui Iisus din Rio de Janeiro este un român?

De celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro a auzit toată lumea, însă foarte puţini ştiu că autorul chipului Mântuitorului este sculptorul gălăţean Gheorghe Leonida.
 
Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi (dintre care Eliza Leonida-Zamfirescu şi Adela Leonida-Paul, surorile sale), Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse).
Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine.
Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.
Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată.
Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene.
Sursa: viata-libera.ro

vineri, 2 august 2013

Pilda “Grădina Sufletului”

Gradina sufletuluiUn creştin l-a intrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi să crească?Aşa, fără să faci nimic, or să iasă ele?
-  Nu, părinte, trebuie să le ud …
-  Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
-  Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …
-  Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
-  In nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
Citeşte tot articolul

Pilda „Musca și albina”

cuviosul-paisie-aghioritul
Unii oameni îmi spun că sunt indignați de faptul că există multe lucruri greșite în biserică.

Atunci eu le spun să întrebe o muscă: „Sunt flori în apropiere?”, iar ea le va răspunde: „Nu ştiu dacă sunt flori, dar acolo în mormanul acela de gunoi poţi găsi toată mizeria pe care o vrei”. Şi va începe să îţi înşiruiască toate locurile murdare pe unde a fost.
Dar dacă întrebi o albină: „Ai văzut vreun coș de gunoi prin zonă?”, ea îţi va răspunde: „Coş de gunoi? Nu, n-am văzut niciunul, pe aici e plin de flori parfumate”. Şi va începe să îţi înșiruiască toate florile din grădină sau de pe pajişte.
Vedeţi voi, musca nu ştie decât unde este mizeria, în timp ce albina ştie unde se găsesc irişii sau zambilele.
Citeşte tot articolul

joi, 27 iunie 2013

Luna iunie in care s-a deschis farmacia naturii

ceai_de_musetel_cana_
Foarte multe plante medicinale se recoltează in prima lună a verii. Chiar dacă nu le putem prezenta pe toate, vom face referire la căteva “buruieni de leac”, uşor de procurat. Cunoscut şi sub numele de romaniţă, muşeţelul este o plantă pe care o găsim pe cămp sau in grădină, in locuri insorite şi umede. Numit şi “poala Sfintei Marii”, muşeţelul este considerat de ţărani o plantă tămăduitoare, cu efect general, fiindcă Maica Domnului ar fi mers la mormăntul Măntuitorului cu flori de muşeţel. Florile de romaniţă se culeg in luna iunie, insă pot fi adunate pănă in septembrie, deoarece aceasta infloreşte de două ori pe an, a doua oară in luna septembrie

Citeste tot articolul

duminică, 23 iunie 2013

GALERIE FOTO Plantele fac calcule matematice sofisticate ca să nu moară de foame

Plantele fac calcule matematice complexe în fiecare noapte pentru a nu muri de foame până la ivirea zorilor. Descoperirea este primul exemplu cunoscut în natură, de aritmetică sofisticată. Operaţiile sunt efectuate la un nivel fundamental, spre deosebire de calculele procesate de celulele creierului uman, au anunţat oamenii de știință.
Potrivit The Telegraph, cercetatorii de la Centrul John Innes din Norwich au descoperit această capacitate nebănuită a plantelor, după ce au studiat Arabidopsis, o planta cu flori mici.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că plantele foloseau o rată constantă de amidon, pe tot parcursul nopţii, astfel încât aproximativ 95% din rezerva lor de amidon era epuizată până la ivirea zorilor, în fiecare zi.

Pentru a se alimenta în lipsa luminii soarelui, plante efectuau efectiv ecuații toată noaptea pentru a calcula rația din stocul lor de amidon.
Citeste tot articolul

sâmbătă, 15 iunie 2013

Festivalul Florilor Comestibile: Budincă de panseluţe și gogoşi cu trandafiri

Mâncăruri asezonate cu flori, cum ar fi pui cu orez şi trandafiri, budincă de panseluţe, şniţel cu flori de soc sau orez cu lapte şi muşcate, vor putea fi degustate, începând de luni, în cadrul Festivalului Florilor Comestibile, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
Printre florile comestibile se numără trandafirii, violetele, lalelele, levănţica, liliacul alb, muşcatele, florile de dovlecei, de soc şi de tei, panseluţele, talpa gâştii, limba mielului şi multe altele.

Preşedintele Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi Restaurante din Sfântu Gheorghe (SVESZ), Kovacs Istvan, iniţiatorul şi organizatorul acestui festival, a subliniat că puţini oameni ştiu că florile nu sunt doar decorative, ci pot fi folosite şi la gătit, iar acest eveniment este o bună ocazie de a le arăta că există alternative gastronomice, dar şi de a promova judeţul Covasna şi a atrage cât mai mulţi turişti în această zonă.
Citeste tot articolul