Gândacii invizibili

La marginea unui oraş îndepărtat, trăia un grădinar cu familia lui. Era foarte vestit datorită pasiunii pentru grădinărit, aşa că multă lume venea la el să-i ceară sfaturi. Dar cel mai mult stătea pe lîngă el fetiţa lui, căreia îi plăcea de asemenea grădinăritul. Avea şi ea câteva stra­turi, pe care tatăl ei i le încredinţase să le îngrijească singură. Sădea, săpa, plivea buruienile, cu un cuvânt muncea destul de mult şi se străduia din răs­puteri ca legumele şi zarzavaturile de pe straturile ei să fie frumoase şi sănătoase. În fiecare dimineaţă fetiţa punea în lădiţe salată, fasole verde, varză, morcovi, dovlecei, spanac, tot ce culegea în acea zi şi mergea la piaţă cu ele, încercînd să le vândă pe un preţ cât mai bun. Avea mari emoţii, dar marfa ei era proaspătă, aşa că şeful pieţei îi arăta totdeauna un loc bun unde să se aşeze şi o ajuta să le vîndă. Cei din jurul ei o priveau cu sim­patie, deşi era o fetiţă cam temătoare şi tăcută din fire. Tatăl ei se bucura şi o lăuda pentru această treabă pe care o făcea destul de bine. El nu ştia ce emoţii mari avea fetiţa în fiecare zi.

Din păcate însă, de un timp încoace, se întâmpla ceva foarte ciudat. Când ajungea la piaţă, fetiţa nu mai găsea în lădiţele ei ceea ce pusese acasă. În locul legumelor proaspete, acolo nu era decât o învălmăşeală de frunze mizerabile, şifonate, ofilite şi cotoare putrezite, la care dacă priveai, cu greu puteai să-ţi dai seama dacă fuseseră morcovi sau pătrunjei. Fetiţei nu-i venea să-şi creadă ochilor. Se uita în lădiţe, se uita în jur la oamenii care se strângeau în jurul ei, apoi iarăşi se uita în lădiţe, dar acolo nu mai găsea nimic demn de a vinde. Şeful pieţei a iertat-o o dată, de două ori dar apoi a chemat-o la el şi a întrebat-o ce s-a întâmplat că vine la piaţă cu marfă aşa de proastă? Fetiţei i s-a făcut foarte ruşine, a lăsat capul în pământ, s-a roşit la faţă şi abia aştepta să se termine orele de piaţă ca să se ducă acasă. După aceea, zi de zi fetiţa a fost tot mai atentă ce pune în lădiţe. Se apropia de piaţă cu emoţii tot mai mari. Şi pe bună dreptate, pentru că în lădiţele ei nu se găseau din nou decât frunze ofilite şi putrede. Cei din jur o fixau cu privirile, râdeau pe seama ei, îi întorceau spatele, aşa că nu putea să mai vândă nimic. Şi nu mai avea nici un prieten la piaţă.

La început fetiţa n-a spus nimic tatălui ei. Se gândea că, poate, cineva îi încurcase coşurile din greşeală sau din glumă. Când a văzut însă că nu mai reuşeşte să vândă nimic, plină de necaz, cu ochii în lacrimi i-a mărturisit tatălui ce păţeşte. Grădinarul cel vestit s-a supărat şi el, însă pen­tru că avea mare încredere în fetiţă, n-a certat-o prea tare pentru neglijenţă şi a început să împacheteze împreună cu ea legumele şi zarzavaturile proaspete în lădiţele de dus la piaţă. Făceau împreună această muncă, dar degeaba. Deşi tatăl său o ajuta, în ziua următoare, la piaţă lădiţele erau din nou pline de gunoi în loc de verdeţuri proaspete. Şeful pieţii a început să o privească plin de milă pe fetiţă, dar nu avea ce face, decât să o aşeze mai în spate, unde nu trecea multă lume, pentru că marfa ei strica tot aspectul pieţii.

Fetiţa nu mai putea de ruşine. Viaţa i se părea un chin. De necaz, tot gândindu-se la ce i se întîmpla, obosită şi ruşinată fetiţa s-a oprit pe mar­ginea drumului să se odihnească. Cum plângea ea aşa încetişor, nici n-a observat că s-a apropiat de ea o bătrînică cu ochi buni şi înţelepţi, care s-a oprit şi a privit-o. Văzând cât de supărată era fetiţa, a întrebat-o:

“Pentru ce eşti supărată?”

“Pentru că nu înţeleg ce se întâmpla cu legumele pe care le îngrijesc şi le duc la piaţă să le vând. Deşi muncesc aşa de mult cu ele, deşi le împachetez pe fiecare în lădiţe, când ajung la piaţă am foarte mari emoţii. Deschid lădiţele şi nu găsesc în ele decât frunze veştede, cotoare putrede, din care nu mai pot să vând absolut nimic. Nu mai ştiu ce să mă fac…”.

“O, doar asta te necăjeşte?” a întrebat-o bătrînică. Apoi, plină de bunăvoinţă a adăugat::

”Tu nu ai auzit încă de gândacii invizibili ?”

“Nu, nu am auzit şi nu i-am văzut niciodată”, a răspuns fetiţa ridicînd ochii.

“Păi nici nu aveai cum să-i vezi, pentru că sunt invizibili. Ei apar atunci când ai emoţii şi-ţi distrug munca pe loc.”

“Dar cum aş putea să mă apăr de ei?”, a întrebat-o fetiţa.

Bătrânică a privit-o pe fetiţă în ochi şi a adăugat:

“Am să-ti dau o cheiță fermecată. De câte ori te vei strădui şi vei munci pentru ca legumele şi zarzavaturile tale să iasă frumoase ca să le poţi vinde, după ce le-ai împachetat, încuie capacul fiecărei lădiţe cu această cheiţă. Când vei ajunge la piaţă nu vei mai avea emoţii, pentru că verdeţurile pe care le-ai cultivat nu vor mai fi atacate de gândacii invi­zibili”. Zicînd acestea, bătrînica i-a întins fetiţei o cheie mică, deosebită de toate cheile pe care fetiţa le văzuse vreodată.
Mulţumindu-i, fetiţa a plecat mai bine dispusă spre casă. S-a apu­cat imediat de treabă. A smuls buruienile de pe straturi, a curăţat plantele de frunze uscate şi a cules varza, salata, ardeii, morcovii, roşiile , cu un cuvânt tot ce trebuia dus la piaţă a doua zi. Le-a aşezat cu grijă în lădiţe, a încuiat capacele cu cheiţa fermecată şi s-a culcat liniştită.

În dimineaţa următoare a plecat la piaţă. Şeful pieţei s-a apropiat de ea şi a întrebat-o:

“Ei, ai marfă bună astăzi?”

“Da, vino şi vezi”, i-a răspuns fetiţa sigură de ea şi fără nici o emoţie. Când a venit lângă ea, fetiţa a descuiat lădiţele, rând pe rând, fără să-i fie deloc frică sau ruşine. Au ieşit la iveală exact verdeţurile proaspete, pline de rouă, frumoase şi sănătoase pe care ea le împachetase cu grijă. Şeful pieţei a admirat marfa. Imediat s-au strâns toţi cei din jur. Legumele şi zarzavaturile fetiţei erau cele mai frumoase din piaţă aşa încât au fost cumpărate la cel mai bun preţ. Fetiţa nu mai putea de bucurie.

S-a dus acasă foarte mândră, iar tatăl ei a lăudat-o cu dragoste.

Fetiţa nu a spus nimănui despre gândacii invizibili care i-au distrus munca atunci când avea emoţii. Acum era foarte sigură pe ea şi nu-i mai era deloc ruşine de nimeni. Cu timpul a reuşit să se ducă la piaţă abso­lut fără nici o emoţie, aşa că n-a mai fost nevoie să folosească acea cheiţă fermecată, pe care o păstra totuşi ascunsă într-un loc secret ştiut numai de ea.

Sursa: ”Basme Terapeutice”, Sempronia Filipoi

FRANZ KAFKA, 130 de ani de la naştere: Misterul manuscriselor

FRANZ KAFKA, 100 de ani de la naştere. FRANZ KAFKA s-a născut acum 130 de ani, pe 3 iulie, la Praga, într-o familie de evrei, fiul comerciantului Hermann Kafka şi al Juliei Kafka. Limba maternă a lui KAFKA, în care a şi scris mai târziu, a fost germana.

Reprezentant al prozei moderne, scriitorul a exercitat o influenţă decisivă asupra literaturii postbelice. Romanele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, stranie asupra realităţii, marcată de expresionism şi suprarealism, în care condiţia tragică a omului este reprezentată parabolic.

Citeste tot articolul

Amicitia

                           

Amicitia

    Am fost rugată să scriu un articol despre prietenie pentru „Jurnalul Spiritual” chiar în primul număr. Am aflat prin telefon și am fost uimită, bucuroasă si nerăbdătoare. Îmi veneau o mulțime de idei și nu știam de unde să încep. Dar când m-am apucat efectiv de scris...toate ideile parcă au pierit, s-au speriat, s-au făcut mici de tot și s-au ascuns undeva bine în mintea mea.

Abia după ce am început sa scriu am conștientizat  impactul pe care ar putea să îl aibă articolul, faptul că reprezintă un punct de vedere foarte personal despre un cuvânt cu multe implicații și mai ales despre faptul ca nu știți nimic despre mine ca să puteți înțelege dedesubturile scrierii (cum ar fi experiențele personale care m-au mânat să scriu sau poate cele pe care mi le-am însușit de la prieteni .....să nu mai zic de faptul ca sunt de 23 și un pic de ani pe acest pământ și nu știu daca e mult sau puțin în ochii dumneavoastră).

  Prietenia chiar e un cuvânt cu multe implicații, folosit cu o mulțime de înțelesuri. Regent adăugat în palmaresul său  este sensul de apelativ (mai mult peiorativ ) folosit între necunoscuți, dar nu voi zăbovi asupra lui pentru că nu despre acest tip de prieten vreau eu sa discut. Voi discuta despre prietenul care este „pe aceeași lungime de undă” cu tine, cu care ai idealuri in comun, valori și mai ales lucruri triviale de genul muzicii sau a numărului de la pantofi. Despre prietenul bun de pus pe rană cum zice o vorbă din popor.

N-aș putea spune cum începe o prietenie. Cred că începe cu un click care te face să îi acorzi mai multă atenție persoanei pe care abia ai întâlnit-o, lucru pe care nu l-ai face în mod normal. Trăim vieți destul de agitate,  iar câteodată nu suntem dispuși să deschidem bine ochii când întâlnim un potențial prieten.... și aici intervine rolul click-ului. Cum Dumnezeu are întotdeaună grijă să ne trimită oamenii de care avem nevoie într-un anumit moment, cred că tot El are grijă să îi  și recunoaștem ...eu numesc „click” acest procedeu. 

         Prietenii sunt oameni de la care ai ceva de învățat, care aduc o completare benefică vieții tale, care îți îmbogățesc cunoașterea într-un anumit domeniu și pe care, în mod reciproc, îi înveți altceva în schimb sau le completezi viața.

    O prietenie se bazează pe iubire, la fel cum iubirea reprezintă sau ar trebui să  reprezinte o forță motrice pentru fiecare lucru pe care îl facem, îl gândim, spunem sau proiectăm. Trebuie sa îți iubești prietenii ca să poți dezvolta o relație frumoasă cu ei. Astfel reusești sa rămâi în armonie și sa îi păstrezi în preajma ta pentru o perioada mai lungă; astfel reușești să le întelegi nevoia de spațiu, să nu le judeci alegerile și , cel mai important, să nu ai așteptări. Ideal ar fi fi să nu ai așteptări de la niciun om. Să faci totul cu iubire, fără să aștepți ceva în schimb...dar cum într-o relație de prietenie te implici emoțional, e mai greu sa nu ai așteptări. Dacă reușești să nu ai așteptări, nu ai parte de dezamăgiri pentru că dispar scenariile proiectate în mintea ta și accepți libertatea de gândire a altora. E simplu.

     

      Ca o concluzie parțială, până în acest punct, am enumerat căteva însușiri pe care eu le consider esențiale ca un om să fie un bun prieten: să fie înțelegător, să ofere iubire, să nu aibă așteptări, să nu judece și să accepte lucrurile așa cum sunt. În mintea mea, toți oamenii ar trebui să posede aceste calități esențiale și singurul criteriu care să diferențieze alegerea prietenilor să fie interesele personale, adică preocupările din timpul liber. Dar, din nou, idealul nu există deoarece Dumnezeu ne-a făcut liberi și ne-a dat posibilitatea să alegem.....așa că, putem alege dacă ne însușim anumite calități sau nu.

   

  Un alt aspect important îl reprezintă durata unei prietenii. Doi oameni pot fi prieteni atâta timp cât au ceva în comun, cât timp împărtășesc idealuri comune.Având în vedere faptul că suntem oameni și nu suntem „statici”,  implicit suntem supuși schimbărilor. Suntem dinamici, creștem, evoluăm, ne însușim noi idei, credințe și linii după care ne ghidăm în viață. Cu atâte variabile, cum ar putea o prietenie să dureze pentru totdeauna?  E posibil să ne transformăm într-o asemenea măsură, încât să nu mai fim compatibili cu cei pe care înainte îi percepeam drept prieteni.

    Dacă am reuși să conștientizăm schimbările astea,  nu ne-am mai speria când observăm că nu mai suntem pe „aceeași lungime de undă” cu un prieten. Am putea să mergem mai departe, lăsând totuși o portiță deschisă pentru acel prieten, dar am fi mai încrezători în ceea ce privește viitorul; l-am primi cu inima larg deschisă și cu un optimism imbatabil. Dumnezeu va avea, din nou, grijă să îți scoată în cale o altă persoană cu care să rezonezi așa cum ești atunci, tu, cel transformat.

  Ca să închei într-un mod simplu, vă descriu o imagine a ceea ce înseamnă pentru mine prietenia: Eu simt că cineva îmi este prieten atunci când, chiar și după perioade mai lungi în care nu am vorbit, discutăm cu aceeași lejeritate și simt aceeași apropiere. Atunci știu că persoana posedă toate calitățile unui bun prieten cu care sper sa fiu cât mai mult timp „pe aceeași lungime de undă”.

   Dar suficient despre mine. Pentru voi? Ce este pentru voi prietenia? 

 Oana Cristudor