De la cârma minții atârnă...

De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume: că toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii Lui Dumnezeu. Adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi pământeşti. De la Dumnezeu ieşim, petrecem în pământ o vreme şi iaraşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se întoarce şi ajunge iar Acasă, rotujind ocolul. Aceasta e cărarea.

Unii însă nu se mai întorc...

Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăşmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încălzeşte în lume. Vraja aceea a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău şi răului bine şi din fiii Lui Dumnezeu se fac vrăşmaşii Lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge...şi aşa îi prinde noaptea - moartea – rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi acasă.

Aici e toată drama omului căzut între tâlhari pe când se pogora din Ierusalim la Ierihon, adică a lui Adam cu toţi urmaşii, părăsind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne-ntinde momeli?... Că de la cârma minţii atîrnă încotro pornim şi unde să ajungem.

 

”Cărarea Împărăţiei” – Ieromonah  Arsenie Boca

Povestire cu tâlc – “Iubirea dintre fraţi”

Au fost odată trei fluturi: unul alb, unul roşu şi unul galben. Ei se jucau la soare şi zburau veseli din floare în floare. Şi nu oboseau deloc, aşa le plăcea jocul. Deodată însă, veni ploaia. Ei voiră să zboare acasă, dar casa era departe. Ce să facă acum, bieţii fluturaşi? Zburară repede la o floricică, laleaua cea galbenă, şi îi ziseră:

- Dragă lalea, deschide-ne floarea ta, să ne ascundem în ea, că ne omoară ploaia.

Laleaua privi pe rând la cei trei fluturaşi şi apoi răspunse:

- Celui galben şi celui roşu le voi deschide, căci ei seamănă la culoare cu mine, dar pe cel alb nu îl primesc, pentru că el nu seamănă cu mine.

Citeşte tot articolul

Pilda – “Spovedania soacrei”

O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:

- Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit?

- Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei.

Am minţit, părinte, să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit.

- Înţeleg, zise părintele. Altceva?

- Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la C.A.P., baba. E şmecheră, vrea să dea de pomană la toţi puturoşii.

Citeşte tot articolul