miercuri, 15 mai 2013

Ovidiu Lipan Ţăndărică: „Cea mai frumoasă rugăciune este că Dumnezeu mi-a dat harul să pot să ascult muzica Lui şi să o dau mai departe oamenilor”


Sincer, inventiv, spontan, visător, creativ și, nu în ultimul rând, posesor al unui simț al umorului cu totul special, Ovidiu Lipan Țăndărică respiră muzica pe care noi o ascultăm. Un suflet mare în care încap nenumărate bucurii și în care nu există loc decât pentru prieteni. Ani la rând toboşarul trupei Phoenix, Țăndărică este unul dintre artiştii români care a adunat tot ceea ce ţine de muzica greu de catalogat, dar cu influenţe vădite din muzica diferitor popoare. S-a născut la Iași și a avut vecini evrei, ţigani, aromâni, greci, ruşi, lipoveni. Poate de aceea iubește toți oamenii așa cum o face, pentru că a luat tot ce a fost mai frumos din cultura fiecăruia. A moştenit harul de la bunicul său, care a fost la rându-i percuţionist și a ştiut că menirea lui în viaţă este muzica. Fiecare melodie reprezintă o părticică din sufletul său, reuşind să ne descopere o lume pe care nu ne-am fi imaginat-o altfel. În anul 1969 s-a alăturat trupei Roşu & Negru, iar din 1974 a început colaborarea cu trupa Phoenix. Neobositul Ţăndărică a creat de fiecare dată o muzică prin care a reuşit să transmită celor care l-au ascultat toate trăirile sale. A participat la nenumărate festivaluri de World Music şi a primit gradul de cavaler de onoare al culturii româneşti. În ultima vreme joacă rolul de tată, ghid şi profesor de limba română pentru fiul său, Alexander, atunci când acesta vine în România. Alexander Lipan trăieşte în Germania, împreună cu mama sa şi este elev la Academia de Jazz din Olanda, unde studiază chitara. O altă așchie ce nu se îndepărtează de trunchi, evident.
Citeşte tot articolul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu