Am admirat-o pentru tot
ceea ce era. Pentru eleganţa şi frumuseţea sa, pentru că nu emite pretenţii şi
nu are preţiozităţi. Interpreta Stela Enache are gesturi largi, tipice omului
generos, conştientă totuşi de talentul său şi de premiile ce-i răsplătesc
cariera. Dumnezeu i l-a dăruit, la fel cum i-a dăruit şi un zâmbet ce nu se
învaţă la şcoală. Are prieteni buni, deloc numeroşi, dar credincioşi. M-am
apropiat cu profund respect pentru toate acestea şi sunt recunoscătoare pentru
dragostea cu care m-a înconjurat de la prima întâlnire şi până acum. Ca artist,
este imposibil să fii un oarecare, arta te obligă să o respiri. Ca muzician, e
greu să dezvălui celor care nu te cunosc o piesă compusă într-un moment de
cumpănă şi restrişte. Stela Enache a respirat muzică lângă un astfel de
muzician altfel, aparte, fiind soţia lui Florin Bogardo, pe care l-am pierdut
în 2009, ale cărui piese încă le fredonăm cu toţi. Purtătoare a unui mănunchi
de chei fermecate, ce deschid uşile universului sufletesc, Stela Enache ne-a
luminat pe toţi cu darul primit de la ursitoare atunci când a venit pe lume,
glasul. Datorită ei mi-am descoperit vibraţii noi, mi-am îmbogăţit legătura
definitivă cu viaţa. În confesiunea sa m-au surprins tăcerea, învolburarea unei
aduceri aminte, ţipătul pescăruşilor albaştri, căldura visului său,
libertatea-i molipsitoare. Vă invit să priviţi pe fereastra acestui destin pe
care îl preţuiesc cu accentuată tandreţe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu