Ceea ce se evidenţiază studiind de aproape viaţa religioasă a poporului
nostru este naturaleţea credinţei creştine. O credinţă care transfigurează
Cosmosul fără a-l distruge, nici repudia. O viziune globală a Universului care
nu este pesimistă, pentru că binele va reuşi, în final, să triumfe asupra
răului. Tot ceea ce trăieşte în Cosmos face parte din drama Mântuirii prin
suferinţele Mântuitorului Hristos. În virtutea acestei jertfe, pomii rodesc,
animalele-şi hrănesc puii, mama-şi leagănă copilul etc. Lumea întreagă ascultă
de un singur principiu conducător: acela al ordinii şi armoniei (rânduială).
Datorită acestui principiu, cosmologic şi moral în acelaşi timp, Universul
întreg se menţine în conexiune, tot ceea ce există demonstrează solidaritatea
dintre toate nivelele realităţii. Până astăzi s-a păstrat această legătură
mitică şi mistică între om şi pământul său natal. Sentimentul că suntem rude cu
pietrele, pădurile, apele este frumos redat de Eminescu în Scrisoarea III:
"... tot ce mişcă în ţara asta,
răul, ramul, mi-e prieten numai mie...", apoi noi mai avem sintagma:
"Codrul, frate cu românul", ca să nu mai vorbim de universala
categorisire a celor născuţi fără tată - "copii din flori".
Citeşte tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu