“Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte! Ce înţeleaptă vorbă!”
Articol editat de Loreta
Popa
Sobră, batjocoritoare uneori, caldă, înverşunată, apatică, direct
interogativă, curioasă, profundă, introspectivă, exasperată, calmă. Acestea
sunt doar câteva dintre stările prin care este nevoită să treacă o actriţă
pentru a întruchipa personajele pe care le aduce pe scenă. Acestea sunt doar câteva dintre cele pe care le-a întruchipat de-a lungul
timpului Maia Morgenstern. Prezenţa este calitatea unui actor ce emană din
suflet, iradiază şi impune. Actorul, când e conştient de prezenţa sa nu are
nevoie să exagereze, pentru că publicul îl urmează la fiecare pas. Pe Maia
Morgenstern publicul a urmărit-o de la debut şi până acum. Un debut care a
însemnat, evident, emoţie, teamă în faţa necunoscutului,
dar şi speranţă, speranţa unei realizări, a unei confirmări viitoare, a
certitudinii drumului ales. În ceea ce mă priveşte am avut bucuria de a
descoperi de fiecare dată un om deschis, modest şi extrem de cald. Mi-e greu să
uit, de exemplu, că mai demult, m-a rugat să vorbesc la telefon cu fetiţa ei,
pe care nu se ştie de ce nu reuşea să o liniştească. Firesc, natural, nici acum
nu pot să descopăr cum şi-a dat seama că pot face asta. Emoţiile mă cuprind la
fiecare întâlnire cu actriţa, la fiecare piesă de teatru în care merg să o văd,
pentru că mă simt învăluită de glasul aparte al actriţei, de profunzimea
cuvintelor sale şi de blândeţea cu care le poate împărtăşi. Dăruirea de sine şi
entuziasmul Maiei Morgenstern sunt molipsitoare. Răspândeşte adevăr, emoţie,
luciditate. Am vorbit de data aceasta despre ce înseamnă Paştele, despre
credinţă, despre părinţi, despre teatru, despre călătoria numită viaţă. Şi iată
ce a ieşit…
Citeste tot articolul
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu