Fii întotdeauna aşa cum ai dori să fii în clipa sfârşitului tău

Cine vrea să-L primescă pe Hristos în inima sa, acela trebuie să se cureţe printr-o pocăinţă adevărată! Să cunoască din legea lui Dumnezeu păcatele sale şi să le cureţe prin pocăinţă, dar mai ales să ceară iertarea lor de la Dumnezeu şi atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa şi-i va da nu o mângâiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Să ne pocăim şi noi şi să ne socotim vrednici de orice: şi Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va învrednici de mila Sa; căci El priveşte spre cei smeriţi şi le dă lor harul Său.

Omul are numai o inimă: când ea caută pe cele vremelnice, atunci uită de cele veşnice; iar când se întoarce spre cele veşnice şi se adânceşte în ele, atunci uită de cele vremelnice şi nu-i pasă de ele.

Două feluri de griji: faţă de cele vremelnice şi faţă de cele veşnice, două feluri de iubire, faţă de cele vremelnice şi faţă de cele veşnice, nu pot fi în inimă. Neapărat va precumpăni una din cele două: sau cele vremelnice, sau cele veşnice.

Moartea pe nevăzute umblă după om. Ea îl ajunge pe el acolo unde el nu a aşteptat-o niciodată; îl ajunge când el nici nu s-a aşteptat; îl ajunge astfel cum nu s-a gândit niciodată.

Deci fii întotdeauna aşa cum ai dori să fii în clipa sfârşitului tău. Cugetă la acest lucru, ia aminte la tine însuţi şi nu vei vrea nici cinste, nici slavă, nici bogăţie, nici alte privilegii şi desfătări ale lumii. Gândeşte-te că vei muri astăzi sau mâine; atunci toată deşertăciunea va pieri din inima ta.

Ce folos are din cinste, slavă, bogăţie şi privilegii aceluia care a ajuns la sfârşitul vieţii? Dă-i împărăţie, dă-i munţi de aur, el nu le va da nici un fel de atenţie. Un singur gând, o singură grijă are el: cum să plece de aici cu o nădejde de mântuire şi de fericire.

Deci agoniseşte-ţi o astfel de întocmire şi tu; fiecare zi să o socoţi că este cea de urmă zi a vieţii tale şi aşteaptă, că Domnul te va chema. Cu o astfel de întocmire nimic în lumea aceasta nu îţi va părea atrăgător şi dacă vei sta mereu la această strajă şi vei veghea, apoi vei avea un sfârşit bun.

Deci acum, în timpul vieţii pământeşti, coboară-te des cu mintea în iad, ca să nu te coborî acolo cu trupul şi cu sufletul pentru veşnicie.

 

Sfântul Tihon, episcop de Voronej

Dreptatea mereu ţine cumpănă între faptă şi răsplată

Ispasirea este rascumpararea, prin suferința, a pacatelor savarsite. Ea este un semn al iubirii lui Dumnezeu, iar nu o urmare a razbunarii, caci, precum spun Sfintii Parinti, “Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut”.

Despre ispasirea pacatelor, parintele Arsenie Boca spune: “Ispasirea nu-i o pedeapsa de la Dumnezeu, ci un mijloc de inteleptire, o indreptare mai aspra. Iar fiindca dreptatea lui Dumnezeu mereu tine cumpana intre fapta si rasplata, putem vorbi de legea dreptatii ca despre o lege milostiva, prin care ne curatim de petele faptelor rele. Asa se face ca simtim un Dumnezeu atotputernic, care restabileste, peste vointele oamenilor, echilibrul creatiei si echilibrul vietii, stricat de faradelegile oamenilor. Actiunea aceasta a lui Dumnezeu, prin care constrange faptele oamenilor cu urmarile lor, o numim ispasire.”

Citeşte tot articolul

Povestire cu tâlc – „Am văzut moartea în peşteră!”

Un bătrân ostenitor, mergând prin pustie, a intrat într-o peşteră, să se adăpostească de ploaie, şi a găsit acolo o comoară. Văzând mulţimea de aur, bătrânul a ieşit peste măsură de speriat din peşteră, strigând:

- Am văzut moartea !

Alergând speriat, la mică distanţă de locul acela, el s-a întâlnit cu trei tâlharii care, privind în jur şi nevăzând nimic, l-au întrebat:

- Moşule, unde este moartea ?!

Bătrânul i-a dus pe cei trei tâlhari în peşteră şi le-a arătat mulţimea de bogăţii, descoperite din întâmplare. La vederea aurului, cei trei tâlhari şi-au simţit inima tresăltând de bucurie şi, cu vicleşug, i-au spus bătrânului:

Citeste tot articolul

Sfântul Sisoe cel Mare

Sfântul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele şi a învia morţii. Sfântul Sisoe s-a nevoit în pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atât de mult, încât ajungea să nu mănânce nimic timp de mai multe zile.

Într-una din zile, un om se îndrepta cu fiul său spre chilia Sfântului Sisoe pentru a lua binecuvântare. Pe drum, copilul muri, însă tatăl, fără a se tulbura şi-a continuat drumul până la bătrânul Sisoe. A intrat în chilia acestuia cu fiul său în braţe. A căzut la pământ pentru a fi binecuvântat. După acest gest, tatăl s-a ridicat, lăsându-l pe copil la picioarele Sfântului Sisoe.

Bătrânul, necunoscând că fiul acestuia este mort, i-a spus:

Citeste tot articolul

Primii Sfinţi Martiri din Roma

“Îi punem înaintea ochilor voştri pe preţioşii apostoli Petru şi Paul… Acestora… le adăugăm o mare mulţime de aleşi care, suferind şi ei din cauza urii altora multe batjocuri şi chinuri, ne-au oferit un strălucit exemplu”.

Sfântul Clement Romanul, papă, vorbind despre o mulţime de martiri, se referea la măcelul îngrozitor petrecut la Roma sub împăratul Nero, după înfricoşătorul incendiu din oraş, în 16 iulie 64. Cu acea ocazie, nu i-a fost greu să dea frâu liber mâniei populare, arătând creştinilor cine sunt autorii delictului.

Tradiţia nu ne-a transmis nici unul dintre numele acestor martiri, dar memoria lor era aşa de vie în comunitatea creştină din Roma, încât, după aproape jumătate de secol, papa Clement îi prezenta ca exemple şi îi asocia martiriului apostolilor Petru şi Paul.

Citeste tot articolul

Înhămat la jugul timpului şi al spaţiului, omul trage după el universul. Încotro anume? Spre ce stânci prăpăstioase îl va conduce, spre ce înălţimi de gheaţă de dincolo de timp şi de spaţiu?

Toţi oamenii, toate seminţiile, toate popoarele, toate generaţiile sunt deopotrivă înhămate la acest îndoit jug pe care îl trag cu anevoie, zi şi noapte, împinşi de o putere invincibilă. Îl trag şi se împiedică, iarăşi îl trag şi iarăşi se împiedică, cad şi se pierd. La ce bun? Cine îi înjuga ca apoi să nu îi mai desjuge niciodată? O, timpul! Spuneţi-mi taina timpului!… Timpul: amarnica povara. Şi spaţiul? – Frate geamăn şi de suferinţă al timpului!

Citeste tot articolul

Spiritualitate în culturile şi civilizaţiile lumii

În culturile şi civilizaţiile lumii, toate eforturile spiritului omenesc, se concentrează în cele din urmă într-o gigantică strădanie de a birui moartea şi mortalitatea şi de a-şi asigura nemurirea şi viaţa veşnică, de a şi le asigura oricum.

Toate ne îndeamnă să punem întrebarea: de unde vin în sufletul omului nostalgia şi elanul acesta către infinit în toate direcţiile? Ce împinge gândirea omenească de la o problemă la altă problemă şi de la o infinitate la altă infinitate? Dacă această dorinţă după veşnicie este impusă din afară oamenilor neputincioşi, cum de se regăseşte chiar şi la cei mai independenţi dintre filosofi? Ba chiar la aceştia ea s-a dezvoltat într-o problematică extrem de complexă. Toate acestea dovedesc că dorul după veşnicie se găseşte în însăşi natura spiritului omenesc. Natura cunoaşterii însăşi tinde spre o cunoaştere infinită; natura simţirii însăşi tinde spre o simţire infinită; natura vieţii însăşi tinde spre o viaţă veşnică. Prin cunoaştere ca şi prin simţuri, prin voinţa ca şi prin viaţă, sufletul omenesc se descoperă ca veşnic. Setea de infinit, setea de nemurire este setea metafizică primordială a spiritului omenesc. Ea a împins spiritul omului spre infinit prin nenumărate religii, filosofii, ştiinţe, lupte şi strădanii. Într-un cuvânt: spiritul omenesc caută nemurirea; o caută sub orice chip şi sub orice formă.

Citeste tot articolul

Sfânta Scriptură urcuş şi cale spre Noul Adam – Hristos

Sfânta Scriptură, ne descoperă nenumărate, dar întotdeauna sigure, căi de mântuire, de lumânare, de sfinţenie, de transformare, de hristificare, de îndumnezeire; ea ne arată toate modalităţile prin care natura omenească biruie păcatul, orice păcat; cum biruieşte patima, orice patimă cum biruieşte moartea.

Aici găsim leac pentru orice păcat, vindecare pentru orice patimă, înviere din orice moarte. Din Sfânta Scriptură noi cunoaştem cine este Dumnezeu şi ce este Dumnezeu; şi de asemenea, cine este omul şi ce caută omul. Prin ea descindem pe malul ceresc de dincolo şi înţelegem lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. O, minune a iubirii lui Dumnezeu!

Citeste tot articolul

Uitarea

Astăzi în Europa – dar putem spune că în întreaga lume, se impune din ce în ce mai mult un universalism făurit din exterior – există multă suferinţă.

O dinamică a morţii se accelerează, ca urmare a faptului că orice sens şi orice reper au fost pierdute, iar Dumnezeu uitat. Va fi o moarte sau o mutaţie? Depinde de noi.

În căutarea, încă inconştientă, a unei adevărate identităţi doar în afară, particularismele naţionale se accentuează şi se înfruntă ” independentismele” ce reclamă un statut propriu pentru limbile, culturile, religiile şi obiceiurile lor, mai degrabă decât pentru tradiţiile lor uitate.

În această rătăcire, mass-media începe să se ocupe de articularea creierelor populare cu diferite curente de gândire favorabile cutărui tip de alegere politică sau cutărei orientări economice, de vreme ce voinţa de putere şi zeul Ban sunt stăpânii absoluţi.

Este clar că ne îndreptăm spre un babilonism cosmic; ne aflăm în cele mai mari turbulente ale ciclonului care este pe cale să devasteze vechile structuri ale vieţilor noastre. Pentru moment suntem prinşi într-un impuls al morţii inerente ” uitării de Dumnezeu”.

Citeste tot articolul