Stejarul de la Borniş, monument al naturii

Arborele din judeţul Neamţ este o mărturie vie a existenţei codrilor seculari pe aceste locuri. Oamenii de ştiinţă spun că stejarul are circa 200 de ani, dar localnicii sunt convinşi că e de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Printre puţinii arbori declaraţi monumente ale naturii în judeţul Neamţ se numără un stejar secular din localitatea Borniş, comună Dragomireşti. Oficial, copacul are vreo 200 de ani, dar localnicii cred că e mult mai bătrân, de pe vremea lui Ştefan cel Mare. „Stejarul este de pe timpul lui Ştefan cel Mare, aşa vorbeşte toată lumea. Pe la 1870 era tot aşa “, spune, convins, Neculai Burduja, un bornişean revenit de 11 ani în sat după ce a fost asistent medical în Iaşi. Înconjurat de legende, Stejarul se înalţă la marginea unui drum de ţară, lângă o cârciumă în care cei care au mai rămas prin sat se întâlnesc şi deapănă amintiri.

Citeşte tot articolul

Pilda “Timpul schimbării”

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere un sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper ca după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

- L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

- Da, părinte, un puiet de brad.

- Smulge-l!

Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
Citeşte tot articolul

Găsim întodeauna ceea ce căutăm

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

-Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo

 -Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:

-Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Citeste tot articolul

Povestire cu tâlc – „Am văzut moartea în peşteră!”

Un bătrân ostenitor, mergând prin pustie, a intrat într-o peşteră, să se adăpostească de ploaie, şi a găsit acolo o comoară. Văzând mulţimea de aur, bătrânul a ieşit peste măsură de speriat din peşteră, strigând:

- Am văzut moartea !

Alergând speriat, la mică distanţă de locul acela, el s-a întâlnit cu trei tâlharii care, privind în jur şi nevăzând nimic, l-au întrebat:

- Moşule, unde este moartea ?!

Bătrânul i-a dus pe cei trei tâlhari în peşteră şi le-a arătat mulţimea de bogăţii, descoperite din întâmplare. La vederea aurului, cei trei tâlhari şi-au simţit inima tresăltând de bucurie şi, cu vicleşug, i-au spus bătrânului:

Citeste tot articolul

Cel mai longeviv om din lume a fost român: MAFTEI din OSOI

“Doar nu vrei să trăieşti cât Maftei?”. Aşa glumesc oamenii din Osoi, cu bătrânii din sat care trec de 80 de ani. E o vorbă veche, de când lumea, de pe vremea când Maftei însuşi avea vreo sută de ani! De atunci, ar mai fi trăit, se zice, încă jumătate de veac, până în ’52. Aflat în atenţia unor somităţi ştiinţifice, precum Ana Aslan şi I. C. Parhon, cazul bătrânului Maftei Pop din Osoi a fost ignorat pe nedrept, vreme de câteva decenii. Documente găsite recent în arhive arată că românul din satul Osoi ar fi trăit nu mai puţin de 148 de ani! O poveste unică, în spatele căreia se află omenia rară a unui sat din judeţul Cluj

Iisus, cel de fiecare zi

În dimineaţa aceea de martie 1952, când Iuliana lui Beldean s-a pornit pe uliţă, din poartă în poartă, să le spună oamenilor că s-a prăpădit Maftei, satul întreg s-a înnegurat. Murise omul pe care moartea părea să-l fi uitat pentru totdeauna acolo, printre ei. Murise Maftei cel singuratic, cel mai bătrân om din Osoi şi poate din lume! Nori negri, ca baticurile văduvelor, s-au abătut dinspre Cluj, grăbiţi la priveghi de clopotele bisericuţei de lemn . “S-o prăpădit bietu’ ce Maftei!”. “S-o prăpădit bietu’ ce Maftei…”. Îngânată de zarva copiilor, vestea i-a scos pe toţi oamenii din cătun la porţile caselor. Nici n-a ajuns bine dintr-un capăt în celălalt al satului, că s-a pus pe o ploaie grea, apăsătoare, ca-n zilele în care, găsindu-l pe Maftei întins pe un pat de fân în şura lor, oamenii din sat dădeau fuga în şpaiţ, să-i aducă ceva de mâncare. “Iar avem musafiri! Hai să punem un păhărel de ţuică şi un dărab de mâncare pentru bietul om!”.

Citeste tot articolul

Povestire cu tâlc – Cum dobândim frica de Dumnezeu ?

Un frate l-a întrebat pe un Bătrân:

- Cum vine frica de Dumnezeu în suflet?

Şi a zis Bătrânul:

- Dacă omul alege smerenia, neagoniseala şi să nu judece pe alţii şi dacă în fiece lucru îşi cercetează sufletul, încât să-şi aducă aminte că Îl va întâlni pe Dumnezeu, atunci frica de Dumnezeu vine în el.

Sursa crestinortodox.ro

Citeste tot articolul

Pilda zilei – Iubirea aproapelui

“La Melbourne, am mers odată să-l vizitez pe un bătrân a cărui existenţă era ignorată de toţi. Camera sa era murdară şi într-o mare dezordine. Am dat s-o curăţ, dar el s-a opus, zicându-mi: «Las-o aşa, stă bine şi aşa!». Fără a insista prea mult, într-un final, m-a lăsat să fac ordine. În cameră se afla şi un candelabru magnific, acoperit de praf. «De ce nu-l aprinzi?», l-am întrebat eu. «La ce l-aş mai aprinde, dacă şi aşa nu mai vine nimeni să mă vadă?», mi-a răspuns, «eu nu am nevoie de el». 

Citeste tot articolul

Poveste cu tâlc – ”Blidul de lemn”

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii ii erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie manca împreună la masă, însa mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mana după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe faţa de masţ. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până-ntr-o zi când…

Citeste tot articolul