Despre conștiința păcatului

Credinţa şi frica de Dumnezeu conduc la conştiinţa păcatu­lui[1], care la rândul ei naşte pocăinţa dureroasă pentru răul săvâr­şit şi năzuinţa fierbinte pentru binele ce trebuie săvârşit. Este lu­crarea lăuntrică a înnoirii omului vechi printr-un om nou, re­născut prin harul Spovedaniei.

Dacă harul Botezului oferă credinţa, harul Spovedaniei sus ţine neîncetata luptă cu păcatul şi necontenita înnoire în duh. Pornind de la păcatele grave cu fapta, conştiinţa se judecă pe sine în faţa lui Dumnezeu, până ce omul ajunge să curăţească gândurile şi intenţiile cele mai fine din lăuntrul lui.

Conştiinţa păcatului dovedeşte capacitatea omului de a se învinge pe sine însuşi, răul din lume şi duhurile satanice din văzduh. Creştinul este biruitor nu prin orgoliu, dovadă a incon­ştienţei, ci prin smerenie, dovadă a conştiinţei limitelor condiţiei omeneşti.

Citeşte tot articolul

Sfânta Scriptură urcuş şi cale spre Noul Adam – Hristos

Sfânta Scriptură, ne descoperă nenumărate, dar întotdeauna sigure, căi de mântuire, de lumânare, de sfinţenie, de transformare, de hristificare, de îndumnezeire; ea ne arată toate modalităţile prin care natura omenească biruie păcatul, orice păcat; cum biruieşte patima, orice patimă cum biruieşte moartea.

Aici găsim leac pentru orice păcat, vindecare pentru orice patimă, înviere din orice moarte. Din Sfânta Scriptură noi cunoaştem cine este Dumnezeu şi ce este Dumnezeu; şi de asemenea, cine este omul şi ce caută omul. Prin ea descindem pe malul ceresc de dincolo şi înţelegem lucrarea lui Dumnezeu pentru noi. O, minune a iubirii lui Dumnezeu!

Citeste tot articolul