De aceea te întreb, omule frumos, ce faci pentru sufletul tău?

Frate te întreb cum este mai bine pentru tine în zilele acestea: să petreci mai puţin timp sau mai mult pe internet? Ce câştigi când petreci ore în şir cu ochii în calculator? O să-mi spui că vorbeşti cu prietenii, că citeşti articolul ăsta pe un site ortodox, că îţi cauţi materiale informative, poze, ştiri...Da, dar câte dintre aceste îţi sunt folositoare sufletului?


Spune-mi ce faci pentru sufletul tău în fiecare zi, cum îl hrăneşti, cum îl îmbraci, cum îl odihneşti? Te întreb, poţi să rupi o oră petrecută pe internet şi să citeşti un acatist al unui Sfânt drag? Ai căştile în urechi  şi nu-ţi auzi sufletul cum strigă şi el de foame? Nu ţi-ar fi mai bine să petreci seara cu Sfinţii, cu Domnul, prin rugăciune, să petreci împreună cu familia, să te bucuri de Liturghia Sfântă din fiecare Dumnică, să admiri un peisaj creat de însuşi Dumnezeu?

Cum te simți mai curat, mai bun, mai blând, mai luminat? Când îi auzi pe alții cum mestecă în gura lor noroi despre alţii la televizor, sau când alegi să faci binele, să nu vorbeşti de rău, să faci milostenie? Ce te nemulţumeşte? Boala, necazul, nedreptatea, societatea, mâncarea, oamenii? Accepta-le omule pentru că acestea te vor face mai bun, te vor face om, strigă la Domnul şi te va auzi. Ascultă-ţi conştiinţa şi vezi ce-ţi răspunde. Nu te mai compara cu alţii, uită-te înlăuntrul tău, mulţumind Domnului pentru tot în orice situaţie te-ai afla.

Nu ştii oare că şi în lacul cu noroi cresc nuferi? Eşti un om frumos, cu totul, şi calităţi şi defecte, chiar dacă n-ai fi fost aşa, tot tu eşti, copil al Domnului. Domnul vrea să vorbească cu tine prin rugăciune, vrea să te ajute când eşti şi în groapă, să te ţină pe umerii Săi, să-i dai în mâinile Sale sufletul tău curat. De aceea te întreb, omule frumos, cât faci, ce faci pentru sufletul tău?

Lasă lumea aşa cum ea, nu ştii ca poate prin rugăciunea ta, Domnul o va lumina? Te deranjează, te doare cum e lumea? Mulţumeşte-i Domnului că poate în felul ăsta tu acum te întorci la El şi-i spui durerile tale, şi lumea se va schimba. Au spus-o Sfinţii şi o spun şi eu un amărât, ce va câştiga omul dacă va avea întrega lumea, iar sufletul său îl va pierde?

Tu fii smerit, să te găsească Domnul cuminte, om frumos!

 

 

Sursa: ortodoxiatinerilor.ro

 

 

Să ne oglindim pe noi înșine în ceilalți



Omul se vede mai bine atunci când se oglindește în alții. Dumnezeu dă fiecărui om harisma ce-i trebuie ca să se ajute, indiferent dacă o pune în valoare sau nu. Dacă o pune în valoare va ajunge la desăvârșire. Și slăbiciunile sunt ale noastre. Fie că le-am dobândit din propria noastră neatenție, fie că le-am moștenit de la părinți, fiecare din noi trebuie să facă nevoința potrivită pentru a se elibera de ele.

Dar până ne eliberăm de ele trebuie să ne oglindim pe noi înșine în cusururile celuilalt și să cercetăm unde ne aflăm. Dacă, de pildă, vedem în celălalt o slăbiciune, imediat să spunem: ”Ia să văd, nu cumva o am și eu?”. Iar dacă o avem, să ne nevoim să o tăiem.

-          Părinte, dacă gândul îmi spune că nu am slăbiciunea aceasta, ce să-i răspund?

Să spui: ”Eu am altele mai mari. Aceasta este foarte mică în comparație cu ale mele”. Se poate ca uneori, slăbiciunile tale să fie mai mici, dar să ai și mai puține circumstanțe atenuante. Dacă se cercetează cineva în felul acesta, vede că el are cusururi mai mari decât celălalt. Apoi vede și virtuțile celuilalt. ”Ia să văd, își spune, există în mine această virtute? Nu. Vai, cât sunt de departe de măsura la care trebuie să ajung!”

 

Cel ce lucrează astfel, de toate se folosește. Se schimbă în sensul cel bun și se desăvârșește. Se folosește de Sfinți, se folosește de nevoitori, se folosește chiar și de oamenii din lume. Pentru că de  ar vedea, de pildă, un mirean care nu bagă în seamă pe sine, ci se jertfește, va spune:”Oare eu am această mărime de suflet? Nu o am și mai sunt și om duhovnicesc!” și atunci va încerca să-l urmeze.

Cu toții avem de făcut multă treabă. Bunul Dumnezeu pe toate le iconomisește spre binele nostru într-un chip înțelept.

Cel ce se cunoaște corect pe sine are smerenie

-          Părinte, de obicei îmi dau seama de mândria pe care o am după aceea, adică atunci când cad.

Scopul este să-ți dai seama de ea înainte de a cădea. Când cineva îți spune că ai făcut ceva bun, să nu simți satisfacție. Să nu se prindă, să nu se lipească lauda de tine.

 

-          Ce m-ar ajuta ca să ajung la această măsură?

 

Cunoașterea de sine. Dacă omul se cunoaște pe sine, s-a terminat. Laudele sunt după aceea corpuri străine; nu se lipesc de el. Atunci, când, crezi că ești ceea ce nu ești, vei avea lipsuri.

-          Dacă m-aș pregăti de mai înainte ca să nu primesc lauda, aceasta nu m-ar ajuta?

Aceasta firește că trebuie să se facă, dar uneori vei fi pregătit, alteori nu. Scopul este să te cunoști pe tine. Dacă nu-și cunoaște cineva omul său cel vechi, nu se smerește și nu se poate face ruperea duhovnicească a persoanei lui pentru ca să intre pe traiectoria duhovnicească, ci rămâne pe traiectoria lumească.

-          Părinte mă pot cunoaște pe mine în chip greșit?

Dar noi nu vorbim despre starea greșită. Cel care se cunoaște corect pe sine are smerenie, negreșit va veni Harul lui Dumnezeu.

Cel care face lucrarea care îl ajută să se cunoască pe sine, se aseamănă ce cel care sapă adânc și află metale în adâncul pământului. Și cu cât înaintează mai mult în cunoașterea de sine, cu atât mai jos se vede pe sine și se smerește, însă mâna lui Dumnezeu îl înalță mereu. Iar când se cunoaște deja pe sine, smerenia lui devine o stare firească și harul lui Dumnezeu își face ”moratoriul”, adică își prelungește perioada de ședere. Atunci nu se mai primejduiește din pricina mândriei. În timp ce acela care nu face lucrarea aceasta, își acoperă mereu gunoaiele, își înalță mereu vârful, stă puțin la înălțime prin mândria lui și în cele din urmă cade grămadă.

Să ne cunoaștem boala noastră

-          Părinte, adeseori văd slăbiciunile altora și îi judec.

Boala ta ți-o știi?

-          Nu

 

De aceea vezi boala celorlalți. Dacă ți-ai fi cunoscut boala ta, nu ai fi văzut boala altora. Nu spun să nu participi la durerea lor, ci să nu te preocupi de greșelile lor. Dacă omul nu se ocupă de sine, ispititorul îi va da de lucru să se preocupe de alții. Dar dacă face lucrare fină în el însuți, atunci se va cunoaște atât pe sine, cât și pe celălalt. Altfel, prin concluziile greșite pe care le scoate din sine va judeca greșit și pe alții.

 

-          Părinte, ce îl ajută mai mult pe creștin ca să se îndrepte?

La început, voința. Voința este într-un fel pornirea cea bună. Apoi, unul ca acesta trebuie să înțeleagă că este bolnav și să înceapă tratamentul corespunzător. Pentru că dacă este bolnav și își ascunde boala, cândva va cădea grămadă deodată, fără să-și dea seama, dar atunci nu va mai putea fi ajutat.

De pildă, cineva știe că are început de tuberculoză pulmonară, din pricina căreia nu are poftă de mâncare. Îl întreabă: ”De ce nu mănânci?”. ”Ei, nu-mi place mâncarea aceasta!”, răspunde el. Apoi are dese slăbiciuni și nu poate merge bine. ”De ce mergi așa?”, îl întreabă. ”A, îmi place să merg încet-încet, zice el. Ce să alerg ca un nebun?”. Nu spune că are slăbiciuni și de aceea nu poate merge.

-          Și toate acestea, Părinte, deoarece nu vrea să-și descopere tuberculoza?

Da, deoarece o acoperă. O acoperă și după aceea moare de tuberculoză galopantă. Se sparge plămânul, se umplu lighene de sânge, cade jos și în cele din urmă se descoperă boala lui, dar foarte greu mai poate fi ajutat. În timp ce, dacă ar înțelege că simptomele ce apar sunt de la tuberculoză și ar primi tratamentul corespunzător, s-ar face mai sănătos.

Vreau să spun că și în viața duhovnicească, acela care își justifică patimile sale primește în cele din urmă o înrâurire diavolească și nu se poate ascunde. Știți ce înseamnă să primească omul înrâurire diavolească? Se sălbăticește, se face fiară, se împotrivește, vorbește urât, cu obrăznicie și nu primește ajutor de la nimeni.

De aceea lucrul cel mai important este ca mai întâi de toate omul să-și cunoască boala pe care o are și să se bucure că a depistat-o. De aici înainte trebuie să primească tratamentul, medicamentele potrivite și să simtă și recunoștință față de medic – care este duhovnicul sau starețul său – iar nu să se împotrivească. Iată, bolnavul își întinde mâna ca să i se facă transfuzie; este înțepat, îl doare, dar primește, deoarece știe că aceasta îl va ajuta.

-          Părinte, atunci când știu că, de pildă, o observație aspră mă va ajuta, de ce oare nu o primesc cu plăcere?

Ascultă, se poate să nu o primești cu plăcere, dar cel puțin îți dai seama că ceea ce ai făcut nu este bine?

-           Da, îmi dau seama.

Ei, dacă îți dai seama, este ceva și aceasta. Vezi, bolnavul ia un medicament care este amar, dar îl primește mai cu plăcere decât o bomboană pentru că își dă seama că îl va ajuta. Dacă nu primește medicamentul amar, nu se vindecă.

Trebuie ca omul să-și recunoască neputința sa, să primească medicamentele, ca după aceea  să-l întărească Hristos.

Sursa: ”Nevoința duhovnicească” – Cuviosul Paisie Aghioritul

Considerată boala femeilor, depresia afectează la fel de mult şi bărbaţii

Atunci când cercetătorii extind lista simptomelor depresiei pentru a include agresivitatea, abuzul de droguri şi de alcool şi comportamentul nesăbuit, depresia nu mai este doar o boală a femeilor.

Depresia se poate manifesta diferit la bărbaţi, multe dintre simptomele ei, cum ar fi furia, nesăbuinţa, abuzul de substanţe şi chiar dependenţa de muncă, se pot ascunde la o primă vedere. Cercetătorii spun, acum, că aceşti factori ar trebui luaţi în considerare pentru a diagnostica depresia la bărbaţi.

Această concluzie schimbă complet statisticile de până acum, care spuneau că femeile care suferă de depresie sunt cu 70% mai multe decât bărbaţii. De fapt, atunci când se iau în considerare şi aceste simptome, depresia este chiar mai comună la bărbaţi decât la femei, notează „Los Angeles Times“.

Aceste descoperiri ajută la desluşirea unui mister care a pus probleme mari societăţii medicale: dacă bărbaţii sunt mai puţin depresivi decât femeile, de ce rata sinuciderii în rândul lor este de patru ori mai mare?

„Când vine vorba de depresie, este ca şi cum am avea ochelari de cal. Nu am întrebat şi nici nu am luat în considerare o gamă mare de simptome care pot fi specifice unui singur sex“, spune doctorul Andrew Leuchter, psihiatru care studiază depresia la Universitatea din Los Angeles, SUA.

Pe lângă simptomele familiare ale depresiei, cum este tristeţea, insomnia, sentimentul de vinovăţie sau de neputinţă şi pierderea interesului în activităţile plăcute, cercetătorii au adăugat listei şi atacurile de furie, agresiunea sau iritabilitatea, abuzul de substanţe, comportamentul nesăbuit şi hiperactivitatea. Oamenii de ştiinţă au stabilit două scări de valoare: una care nu ţine cont de sex şi una care ţine cont de felul în care boala se manifestă la bărbaţi.

Apoi, au testat aceste criterii pe un grup de 5.700 de americani adulţi, dintre care 41% erau bărbaţi. Rezultatele au fost uimitoare.

Atunci când au testat criteriul care nu ţinea cont de sex, 30,6% din bărbaţi şi 33,3% din femei au recunoscut că au avut episoade depresive. Dar atunci când subiecţii au fost evaluaţi pe baza criteriului „pentru bărbaţi“, 26,3% din bărbaţi şi 21,9% din femei au spus că au suferit cel puţin un episod depresiv dramatic. Această diferenţă este destul de mare încât să nu poată fi considerată irelevantă, au spus cercetătorii.

„Tot ce credem că ştim despre depresie este o reflecţie a modului în care am definit-o la început. Acest punct de vedere subiectiv a fost de vină că, atâta vreme, am considerat depresia o boală «femeiască» şi că bărbaţii nu au nevoie de tratament pentru suferinţele emoţionale“, spune dr. Leuchter.

Sursa: m.adevarul.ro

Povestire cu tâlc – “Un pahar de lapte”

Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-şi plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenţi şi-i era foame.

Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise uşa o femeie superbă. În loc să ceară ceva de mâncare, ceru un pahar cu apă.

Ea se gândi că tânărul părea înfometat, aşa că îi aduse un pahar mare cu lapte.

El îl bău încet şi după aceea întrebă:

- Cât vă datorez?

- Nu-mi datorezi nimic, răspunse ea. – Mama mea ne-a învăţat că trebuie să fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.

Şi el răspunse: vă mulţumesc din suflet!

Când Howard Kelly plecă de la casa aceea, nu numai că se simţi mai uşurat, dar şi încrederea în Dumnezeu şi în oameni deveni mai puternică. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza sărăciei.

Citeşte tot articolul

Anastacia a anunţat că a învins cancerul pentru a doua oară

Starul pop Anastacia şi-a anunţat fanii că a reuşit să învingă pentru a doua oară cancerul, conform starpulse.com. Interpreta hitului “I’m Outta Love” a fost diagnosticată cu cancer în cursul acestui an, după ce a mai primit o dată acest diagnostic îngrijitor în 2003.

După ce a urmat un tratament timp de câteva luni, solista a postat pe Twitter mesajul că a ieşit din nou învingătoare din lupta cu boala, fără a posta şi alte detalii.

Citeşte tot articolul

Înhămat la jugul timpului şi al spaţiului, omul trage după el universul. Încotro anume? Spre ce stânci prăpăstioase îl va conduce, spre ce înălţimi de gheaţă de dincolo de timp şi de spaţiu?

Toţi oamenii, toate seminţiile, toate popoarele, toate generaţiile sunt deopotrivă înhămate la acest îndoit jug pe care îl trag cu anevoie, zi şi noapte, împinşi de o putere invincibilă. Îl trag şi se împiedică, iarăşi îl trag şi iarăşi se împiedică, cad şi se pierd. La ce bun? Cine îi înjuga ca apoi să nu îi mai desjuge niciodată? O, timpul! Spuneţi-mi taina timpului!… Timpul: amarnica povara. Şi spaţiul? – Frate geamăn şi de suferinţă al timpului!

Citeste tot articolul