Conţinutul creştin al rugăciunii către Iisus Hristos

Rugăciunea către Iisus Hristos se îndreaptă de către minte către Iisus Hristos aflat de la Botez în inimă, ca în centrul persoanei umane capabilă de o simţire tot mai vie a prezenţei Lui. Pentru această rugăciune inima nu e un loc gol, ci are pe Hristos în ea. Se numeşte "rugăciunea minţii” pentru că năzuieşte să nu mai aibă nimic altceva în minte în vremea ce o face. Şi ea se îndreaptă spre Iisus Hristos, aflat în inimă pentru a o face să-şi actualizeze o simţire cât mai intensă a prezenţei Lui, amintindu-i de această prezenţă a Lui în ea. Rugăciunea îi cere Lui în mod principal să facă inima să-I simtă prezenţa Lui.

Temeiul pentru credinţa că Iisus Hristos se află de la Botez în inimă îl avem în cuvântul Sf. Apostol Pavel: "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat” (Gal. 3, 27) sau "Hristos să se sălăşluiască în inimile voastre” (Ef. 3, 17) etc. Dar şi în cuvintele Domnului Hristos către Tatăl: "Eu întru ei şi Tu întru mine” (În 7, 13); sau: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu şi Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el... (Ioan 14, 23).

Dar aceasta nu înseamnă o confundare între Hristos şi cel în care locuieşte El. De aceea nici rugăciunea celui din urmă nu se adresează către sine însuşi. Aceasta nici n-ar mai fi propriu zis rugăciune. Confuzia aceasta o fac cei ce confundă persoanele într-o unică esenţă sub influenţa vreuneia din religiile orientale panteiste, care nu cunosc decât esenţa lumii acesteia, cu toate insuficienţele ei, în sens panteist. Ceea ce practică aceia este doar o metodă prin care încearcă să pună în valoare unele din puterile esenţei unice care le este proprie şi lor.

Rugăciune nu poate fi nici aceea îndreptată spre un "Iisus” care nu e şi Hristos, sau Dumnezeu, un Iisus asemenea unui proroc din Vechiul Testament.

Numai unul Iisus Hristos care e o persoană dumnezeiască, infinit superioară lumii create de ea din nimic, având viaţa prin ea însăşi, deci fără început şi fără sfârşit. Acesta este sensul persoanei către care se îndreptează rugăciunea credinciosului creştin.

Şi acest sens e precizat stăruitor prin toate cuvintele rugăciunii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". I se spune întâi "Doamne”, arătându-L că stăpân peste toate. Aşa I se adresau încă Apostolii cercetându-l ca Dumnezeu. Vom da câteva exemple, Apostolul Petru îi zice: "Doamne oare Tu să-mi speli mie picioarele” (Ioan 13, 6). Toma îi spune: "Doamne, nu ştim unde Te duci; Şi cum putem şti calea?” (Ioan 14, 5). Cu atât mai mult îl numeşte astfel acelaşi Apostol după Înviere: "Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20, 28).

La rugăciune I se spune nu numai "Iisuse” ci "Iisuse Hristoase”, "Fiul lui Dumnezeu” contrar iudeilor care nu voiau să-L admită că atare. Arhiereul Caiafa Îi spune: "Jură-te pe Dumnezeul cel viu, că ne spui nouă că eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Mt. 26, 63).

În continuare în această rugăciune se cere lui Iisus Hristos "miluieşte-mă pe mine, păcătosul.” Aceasta iarăşi îl prezintă pe Hristos ca Dumnezeu. De aceea această cerere nu i-o pot adresa nici practicanţii metodei care socotesc că se pot întări prin propriile puteri, nici grupările care refuză indirect să-L considere pe Hristos ca Dumnezeu.

Şi ce-şi poate da omul folosindu-se de fondul esenţei sale, fie că e văzut în persoana proprie, fie în al altora, purtător al numelui Iisus, sau al altui "iniţiat” sau al vreunui proroc?

Îl poate scăpa de slăbiciunile legate de lumea aceasta şi mai ales îl poate scăpa de moarte prin înviere şi viaţă de veci? Îl poate scăpa de nonsensul unei existenţe supusă mizeriilor şi morţii, de care suferă lumea aceasta?

Iată cum întreg textul rugăciunii creştine adresată lui Iisus Hristos ca lui Dumnezeu personal făcut din iubire, frate cu oamenii, are un rost pe care nu-l poate avea practicarea unei metode care confundă pe Iisus cu o esenţă neputincioasă sau o rugăciune adresată unui Iisus egal cu un proroc.

Şi rostirea rugăciunii a fost legată de unii din practicanţii ei cu respiraţia pentru a nu lăsa nicio clipă pe cel ce o rosteşte lipsit de ea. Aflăm în texte creştine foarte vechi recomandarea să ne unim gândul la Iisus Hristos cu fiecare respiraţie a noastră.

Părintele Dumitru Stăniloae

Râvna de a fi bineplăcuţi Lui Dumnezeu...

Adevăratul creştin este neînfricat. El ştie că Dumnezeu, Ajutorul şi Ocrotitorul Său, este Atotputernic. El nu se teme de nimic altceva decât de a nu-l afla moartea stins duhovniceşte. El nu trăieşte pentru pământ şi pentru desfătările sale păcătoase, ci pentru cer şi pentru veşnicele lui bucurii duhovniceşti.

Un temei al vieţii duhovniceşti este râvna de a fi bineplăcuţi Lui Dumnezeu. Această râvnă este miezul vieţii duhovniceşti. Acolo unde este lipsă de râvnă spre a bineplăcea Lui Dumnezeu, acolo nu este viaţă duhovnicească. Pentru aceasta, cea dintâi grijă a credinciosului ce doreşte să înainteze în viața duhovnicească sau, dacă nu duce o astfel de viaţă, să pună din acea clipă început bun adevăratei vieţi după Dumnezeu, este de a aprinde această râvnă în inima sa.

Dar ce fel de râvnă pentru o viaţă bineplăcută Lui Dumnezeu putem avea în condiţiile noastre grele de viaţă?, vor întreba unii. Ei îşi îndreptăţesc râvna lor slabă prin împrejurările grele de viaţă. Dar oare aceasta să fie pricina? Oare ţine râvna de împrejurări prielnice? Cum putem atunci lămuri că râvna cea mai mare - râvna Apostolilor - s-a vădit în cele mai grele situaţii, în necazuri, în prigoane şi chinuri (II Cor4, 8-9).

Râvna ţine de credinţa, nădejdea şi dragostea de Dumnezeu şi nu de împrejurările exterioare ale vieţii. Dacă nevolnică îţi este credinţa, palidă îţi este şi dragostea. De-ţi lipseşte nădejdea, slabă îţi este şi râvna. Puţina râvnă este precum o flacără mică, pe care vânturile potrivnice ale vieţii cu uşurinţă o pot stinge. Iar râvna tare este precum focul puternic, pe care vânturile nu numai că nu sting, ba chiar mai mult îl înteţesc.

Un adevărat credincios creştin nu se tulbură din pricina furtunilor vieţii. Prin râvnă, el goneşte departe de sine toată frica si necredinţa, şi îşi mărturișeşte cu îndrăzneală credinţa în Dumnezeu, luând aminte că „celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi (...) partea lor în iazerul cel ce arde cu foc şi cu piatră pucioasă.” (Apoc 21, 8)

Adevăratul creştin este neînfricat. El ştie că Dumnezeu, Ajutorul şi Ocrotitorul Său, este Atotputernic, şi pentru aceasta grăieşte împreună cu Sfântul Proroc David: „Nu mă voi teme de mii de noroade, carele împrejur mă împresoară.” (Ps 3, 6) „Spre Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme ce va face mie omul.” (Ps 55, 12)

El nu se teme de nimic altceva decât de a nu-l afla moartea stins duhovniceşte. El nu trăieşte pentru pământ şi pentru desfătările sale păcătoase, ci pentru cer şi pentru veşnicele lui bucurii duhovniceşti.

Toţi sfinţii mucenici şi oameni bineplăcuţi Lui Dumnezeu s-au osebit printr-o astfel de râvnă pentru o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Mulţumită acesteia, au săvârșit nevoințele lor cele minunate, care și astăzi stârnesc uimire. Din râvnă după Dumnezeu, părintele loan din Kronstadt dormea adeseori numai trei - patru ceasuri pe noapte, ducea o înaltă viață duhovnicească şi era întotdeauna gata, plin de jertfă, să îşi dea şi ultimele sale puteri în slujba fraţilor celor mici ai lui Hristos.

 Sursa: ”Viaţa duhovnicească a creştinului ortodox” - Arhimandritul Serafim Alexiev

 

 

Pilda “Grădina Sufletului”

Un creştin l-a intrebat pe duhovnicul său:

- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?

- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi să crească?Aşa, fără să faci nimic, or să iasă ele?

-  Nu, părinte, trebuie să le ud …

-  Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?

-  Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni …

-  Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?

-  In nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.

Citeşte tot articolul

Porunca a-II-a: “Sa nu-ti faci chip cioplit…”

Care este porunca a doua?

Porunca a doua este aceasta: “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor” (Ies. 20, 4-5).

Ce invata porunca aceasta?

Porunca a doua invata ca crestinul nu trebuie sa se inchine la idoli, adica la lucruri facute de maini omenesti sau la alte fapturi ale lui Dumnezeu, pe care sa le socoteasca inzestrate cu puteri dumnezeiesti. Se opreste adica idololatria, atat de raspandita pe vremea cand Dumnezeu a dat poporului evreu cele 10 porunci.

Dar ce inteles poate sa aiba aceasta porunca la crestini?

Este drept ca crestinii nu se mai gandesc astazi la zei mincinosi, adica la idoli, asa cum credeau unele popoare din vechime. Dar cuvantul “idol” a primit in crestinism si un alt inteles. 

Citeşte tot articolul

Porunca iubirii între noi

”Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor.

Citeşte tot articolul

Despre conștiința păcatului

Credinţa şi frica de Dumnezeu conduc la conştiinţa păcatu­lui[1], care la rândul ei naşte pocăinţa dureroasă pentru răul săvâr­şit şi năzuinţa fierbinte pentru binele ce trebuie săvârşit. Este lu­crarea lăuntrică a înnoirii omului vechi printr-un om nou, re­născut prin harul Spovedaniei.

Dacă harul Botezului oferă credinţa, harul Spovedaniei sus ţine neîncetata luptă cu păcatul şi necontenita înnoire în duh. Pornind de la păcatele grave cu fapta, conştiinţa se judecă pe sine în faţa lui Dumnezeu, până ce omul ajunge să curăţească gândurile şi intenţiile cele mai fine din lăuntrul lui.

Conştiinţa păcatului dovedeşte capacitatea omului de a se învinge pe sine însuşi, răul din lume şi duhurile satanice din văzduh. Creştinul este biruitor nu prin orgoliu, dovadă a incon­ştienţei, ci prin smerenie, dovadă a conştiinţei limitelor condiţiei omeneşti.

Citeşte tot articolul

Cinstirea icoanei Maicii Domnului Prodromita; Sfinţii Mucenici Proclu şi Ilarie

Icoana Maicii Domnului numită “Prodromita” este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de întreaga noapte. Schitul Prodromu mai păstrează şi alte icoane făcătoare de minuni, printre care: icoana Sfântului Ioan Botezătorul şi icoana Maicii Domnului Apărătoarea de Foc. Prodromita este una dintre icoanele nefăcute de mână omenească, ci anume zugrăvite în chip minunat, prin dumnezeiasca rânduire. Icoană a fost zugrăvită în chip minunat, în anul 1863, în Tara Românească.

Troparul Icoanei Prodromita

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii icoanei tale cu dragoste şi cu credinţa închinându-ne, o sărutăm mulţumind; căci prin ea celor credincioşi dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta grăim către tine: Slava fecioriei tale, slava milostivirii tale, slava purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată!

Citeste tot articolul

Rugăciunea de Marţi

Doamne, Dumnezeul meu, osandit stau inaintea fetei Tale celei sfinte, si-mi marturisesc nevrednicia, neputinta si saracia mea cea mare. Pentru aceasta ma rog Tie: O, izvor dulce si noianul indurarii, deschide stavilele cerului si ploua asupra mea bunatatile indurarii Tale, pentru ca sa pot scoate lacrimi, sa plang, sa spal si sa curatesc sufletul meu de intinaciunea pacatelor, cu cainta tare si adevarata. Si ca sa-mi dai acest dar, Stapane, pun mijlocitor pe Inaintemergatorul Ioan, catre care zic: O, invatatorule al pocaintei si marite Proorocule, care esti mai mare decat toti proorocii, precum insusi Fiul lui Dumnezeu te-a numit in Sfanta Evanghelie, tu care ai aratat poporului pe Stapanul Hristos, tu care L-ai botezat in Iordan si ai vazut cerurile deschizandu-se, tu care ai auzit glasul Parintelui ceresc si ai vazut pe Duhul Sfant ca un porumbel pogorandu-se peste El. Rogu-te, ajuta-mi cu mijlocirea ta, tu care stai in cer inaintea Judecatorului vesnic, si fa-L sa se indure de mine, caci ai multa indrazneala la iubirea Lui.

Citeste tot articolul

Ştii tu ce porţi în pieptul tău?

Astazi, in zorii zilei, am simtit nevoia sa-mi racoresc sufletul cu roua cereasca. Am deschis Biblia, la cartea scrisa de Ieremia, profetul. Am ajuns la capitolul 18/9, unde am citit: „Inima este nespus de inselatoare si desnadajduit de rea. Cine poate s-o cunoasca?”…

Am privit cu mare emotie imaginile din computerul meu cu inima si creierul, fiind uimit de dragostea, rabdarea si divina maiestrie cu care a creat Dumnezeu aceste organe, ca sa ne sustina si sa ne dirijeze viata, creindu-le cele mai subtile compartimente si legaturi, ca intr-o armonie perfecta sa conlucreze, ca sa dea fiecaruia din miliardele de fiinte umane de pe globul pamantesc bucuria de a trai si capacitatea de a gandi.

Citeste tot articolul

Sfântul Mucenic Iachint

Sfântul Mucenic Iachint a fost slujitor al meselor imperiale, în timpul domniei împăratului Traian (98-117). Din cauza neparticipării sale la o jertfă adusă de împărat idolilor şi a aflării că este creştin, a fost bătut, biciuit şi aruncat în temniţă. Ca mâncare nu i s-a dat decât carnea adusă ca jertfă idolilor. Sfântul Iachint a refuzat să se hrănească cu ea şi a murit în temniţă.

Unul din străjeri intrând după obicei în temniţă, ca să-i ofere drept hrană cele jertfite idolilor, a văzut temniţă luminată în chip minunat şi doi îngeri stând lângă Sfântul Iachint. Unul acoperea trupul sfântului cu o haină prealuminoasă, iar altul îi punea pe cap o cunună preaminunata.

Împăratul a poru

Citeste tot articolul

A găsit diamante de 32 de milioane de dolari şi le-a returnat: “Sunt creştină”

O turistă din China a găsit o pungă în care erau diamante în valoare de 32 de milioane de dolari, uitată de organizatorii unui târg de pietre preţioase din Hong Kong, şi a decis să o returneze.

“Am fost la o cafenea să mă odihnesc şi am văzut doi străini care stăteau de vorbă. După o vreme au plecat, uitând o geantă neagră lângă masă”, a spus Fu Zhuli. Femeia a încercat să îi găsească pe cei doi străini – cetăţeni israelieni – care erau proprietarii genţii, însă fără scces.

Fu a aşteptat o vreme în cafenea, iar după o vreme un bărbat s-a întors alergând

Citeste tot articolul

Uimitoarea poveste a pictorului american Howard Storm

Pictor american din Massachusetts (SUA), nu neapărat celebru, dar pasionat de munca sa, acesta a trăit preocupat numai de fericirea proprie. Nu s-a drogat, n-a făcut rele, nici violenţa nu-i plăcea. Aşadar, un om ca mulţi alţi oameni. A făcut studii la Academia de Belle-Arte, s-a căsătorit şi viaţa părea să meargă înainte, fără evenimente ieşite din comun. În vara anului 1985, pictorul şi consoarta s-au hotărât să facă o vizită la Paris, oraşul artelor, muzicii, politicii şi tuturor distracţiilor. Dacă nu i s-ar potrivi neapărat numele de „Gomoră”, cum numeşte Octavian Goga Parisul într-o poezie a sa, „Babilon” îi putem spune fără a greşi prea mult.

Citeste tot articolul