Despre Deltă vorbeşti în şoaptă, ca şi cum secretul acesta ai vrea să nu fie ştiut de o lume întreagă, să-l păstrezi cu sfinţenie doar pentru cei care o apreciază la adevărata ei valoare. Despre Deltă nu poţi vorbi cât timp nu ai cunoscut măcar un om care trăieşte acolo de când s-a născut. Vorbind cu acesta vei intra pe tărâmul magic creat de Dumnezeu pentru toată creaţia sa.
Când vine vorba despre Delta Dunării primul lucru care îţi vine în minte este că aici găseşti peşte, şi nu oricum, ci din belşug. Cei care nu au atins niciodată acest loc nu pot să-i înţeleagă farmecul, balansul perfect între lumină şi întuneric. Delta este locul unde apele şi-au dat întâlnire să danseze fără să le oprească cineva, este leagănul norilor care se pot privi aşa cum sunt, nobila aşezare unde vieţuiesc păsări dintre cele mai frumoase.
Nimic nu se compară cu măreţia celui mai tânăr pământ românesc, apărut în ultimii 20.000 de ani, unde există cea mai mare colonie de pelican-comun din Europa, şi peste 15 situri de patrimoniu, castre romane, cetăţi dace, greceşti, bizantine. Delta, ca orice loc binecuvântat, a avut norocul să nu se ajungă prea uşor la ea, ceea ce a dat, pentru o vreme şansa, ca viaţa să fie aici aproape ca la începuturi, în perfectă comuniune cu natura. Şi oamenilor de aici pe aceea de a se păstra inocenţi, departe de mulţimea dezlănţuită care-şi spune modernă. Când te gândeşti la Deltă un nume ajunge imediat pe buzele tale, iar acesta este Ivan Patzaichin, care pentru mine a fost acel om născut în Deltă de la care am avut şansa să aflu povestea.
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu