De când l-am văzut prima dată în “Reconstituirea”, mi-a rămas undeva aproape, ca şi cum ştiam că ne vom reîntâlni într-un fel, cândva. Şi aşa a fost. A urmat “ Săgeata căpitanului Ion”, “Întoarcerea lui Magellan”, “Zile fierbinţi”, unde nu pot să spun de ce, dar mi-a plăcut pentru că era credibil, real. Apoi “Pentru patrie”, “Întâlnirea”, “Din nou împreună”, “ Noi, cei din linia întâi” şi “ Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” până la “Poker”.
Am remarcat forţa bărbătească de o rafinată subtilitate, o gamă întinsă care astăzi nu mai miră pe nimeni. Vladimir Găitan mi-a oferit mereu siguranţă, simţeam că dacă m-aş nimeri, din întâmplare, undeva unde este şi el sigur nimic rău nu m-ar putea atinge. Iarăşi nu pot spune de ce. Pur şi simplu asta simţeam eu, adolescentă fiind când cariera lui era deja în plină ascensiune. Despre teatru nu mai vorbim, sunt roluri prea multe ca să le cuprind în acest spaţiu tipografic.
Fiecare rol al lui avea lacrimă, adevăr, candoare, mereu mi-am imaginat că este un grădinar ce poartă seminţe din sufletul lui în buzunare, iar la fiecare pas răsar flori ce-I îmbată pe toţi cu parfumul lor
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu