Dreptatea nu este doar o parte a virtuţii, ci reprezintă „virtutea în întregime, după cum nici contrariul ei, nedreptatea, nu este doar o parte a viciului, ci viciul în întregime…
(…) Acţiunea dreaptă reprezintă poziţia intermediară între a comite nedreptatea şi a o suporta, una constând în a avea mai mult, alta în a avea mai puţin decât trebuie. Dreptatea este un fel de medietate, dar nu în maniera celorlalte virtuţi, ci în sensul că ea deţine poziţia intermediară, pe când nedreptatea ocupă extremele. În afară de asta, dreptatea este dispoziţia morală datorită căreia numim drept omul capabil să înfăptuiască în mod deliberat ceea ce este drept şi să opereze o justă distribuire fie între el şi altcineva, fie între alte două persoane, astfel încât din ceea ce este de dorit să nu-şi atribuie sieşi mai mult şi altora mai puţin (şi invers, din ceea ce este dăunător), ci să respecte egalitatea proporţională şi să procedeze la fel şi când este vorba de alte două persoane.
