Priveşte în adâncul sufletului tău

“Fericiţi cei fără prihană (neprihăniţi), care umblă în legea Domnului” (Psalmi 118,1).

Cuvântul “neprihănit” ne arată că omul stă înaintea lui Dumnezeu în pocăinţă şi smerenie, iar Dumnezeu începe să-l călăuzească pe calea poruncilor. Atunci omul simte începutul iertării de către Dumnezeu a păcatelor lui, iar în continuare urmează calea împreună cu El pe treptate faptelor bune.

 

Temelia mântuirii noastre stă în cunoaşterea propriei neputinţe, care se descoperă în căderile noastre cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul şi în multe altele. Să-ţi dai seama că în tine vieţuiesc toate patimile. Viaţa pe care o duci şi împrejurările în care te afli le demască şi le arată. De aceea trebuie dezvoltate răbdarea şi smerenia; să înveţi să rabzi şi să fii îngăduitor faţă de cei din jur. “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6,2).

 

Trebuie să ne stabilim scopul principal al vieţii: să-i cerem zilnic şi neîncetat lui Dumnezeu ca El să ne arate căderile noastre cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul şi în multe altele. Să-ţi dai seama că în tine vieţuiesc toate patimile. Viaţa pe care o duci şi împrejurările în care te afli le demască şi le arată. De aceea trebuie dezvoltate răbdarea şi smerenia; să înveţi să rabzi şi să fii îngăduitor faţă de cei din jur. “Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6,2).

 

Trebuie să ne stabilim scopul principal al vieţii: să-i cerem zilnic şi neîncetat lui Dumnezeu ca El să ne arate ta este osteneala ce va fi suficientă până la sfârşitul vieţii noastre: să-ţi vezi păcatele cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să plângi pentru ele şi să te smereşti înaintea lui Dumnezeu. Iar mângâiere sufletească să nu căutăm cu tot dinadinsul, doar dacă Dumnezeu ne-o va trimite.

 

Urâm păcatele doar la suprafaţă, dar ne îndulcim de conţinutul lor. Vedem patimile celor din jur, dar nu le vedem pe ale noastre. Atunci când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, aproapele ne pricinuieşte lovituri cu cuvântul sau cu fapta, ne tulburăm, suntem cuprinşi de mânie, ţinem minte răul, ne îndreptăţim învinuindu-l. Acestea toate, ne sunt îngăduite pentru a ne vedea patimile, pentru a ne cunoaşte neputinţele şi a alerga la ajutorul lui Dumnezeu.

Cei mai mulţi însă nu împlinim voia lui Dumnezeu. Tindem spre o viaţă înaltă pe care Dumnezeu nu ne-o dă. Ne străduim să ne orânduim viaţa aşa cu trebuie, însă nu vedem voia lui Dumnezeu în împrejurările grele ale vieţii. De exemplu – ne trimite o boală – trebuie să învăţăm să o suportăm cu răbdare şi smerenie. Dacă în vieţurirea împreună cu rudele au loc neplăceri, dacă avem o muncă nepotrivită şi grea, ori un şir de patimi sufleteşti şi trupeşti chinuitoare, în astfel de împrejurări reale, trebuie să învăţăm să răbdăm, mustrându-ne pentru faptul că nu le putem suporta precum cere Dumnezeu.

O astfel de nevoinţă este prima treaptă reală către viaţa duhovnicească, ce naşte o credinţă vie. Răbdarea şi smerenia vindecă mintea şi voinţa şi le face capabile să se supună voii lui Dumnezeu.
Priveşte în adâncul sufletului tău: din ce cauză acolo e întuneric şi apăsare? Din cauza acceptării şi însuşirii patimilor, din cauza unirii strânse cu ele.

 

Cum să treci de aceasta? Străduindu-te ca la rugăciune să aduci pocăinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu, singurul nostru Vindecător; să observi cu atenţie mişcarea gândurilor şi simţămintelor tale, şi atunci vei vedea care păcate luptă împotriva ta şi te întunecă, te întinează: mânia, ţinerea de minte a răului, ura faţă de oameni, inima crudă, invidia, puţina credinţă, multa vorbire, uitarea de Dumnezeu ş.a.m.d.

 

Ţine minte că până la sfârşitul vieţii vei cădea în păcate, grele sau uşoare, te vei enerva, te vei lăuda, vei minţi, te vei mândri, te vei zgârci şi-i vei supăra pe alţii. Dar tocmai această conştientizare te va ţine în smerenie. Pentru fiecare păcat există pocăinţă. Trebuie să ai grijă! Să strigi necontenit către Dumnezeu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Ne spuncea Sf. Pavel că acela care mărturiseşte că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi va striga neîncetat către El va fi mântuit (I Tesaloniceni 5,17).

Mântuieşte-L şi tu pe Hristos şi strigă neîncetat către El şi te vei mântui!

Sursa: ziardambovita.ro

De noi depinde să fim buni

Sfinţii Părinţi spun că trebuie să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră, totul să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă atunci ajungem la concentrarea tuturor puterilor minţii în inimă.

 

Când ne rugăm facem aceasta din inimă, căci Domnul este Domnul inimii. El este centru vieţii fiecărei fiinţe vii. El este sprijinitorul vieţii şi nu trebuie să-L căutăm alt undeva. El se află aici şi aşteaptă să-L primim, şi să credem în El. Noi avem puţină credinţă şi încredere în Domnul. Când vom avea atâta încredere în El cât avem în prietenii noştri, când îi rugăm să facă ceva pentru noi, când vom avea atâta încredere, nici noi şi nici ţara noastră nu va mai suferi atâta.

Haosul gândurilor din noi vine din gândurile noastre. Noi suntem cei care pricinuim lipsa de armonie a gândurilor, iar dacă politicienii noştri ar fi toţi într-un cuget nu am mai fi în starea aceasta. Suntem conştienţi că în noi se află o energie şi o viaţă dumnezeiască. Fiecare persoană ca energie dumnezeiască, când se uneşte cu celelalte creează o putere uriaşă, iar duşmanul fuge de aceasta, căci în ea sălăşluieşte armonia, iar în el dezbinarea.

Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru.

Vlădica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel cererii sale: “Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu te-ai strămuta tu singur acolo” şi a adăugat: “Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur”.

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să îndure multe în viaţă şi în familie cu copiii.

”Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața”, Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Reguli pentru Postul Mare (II)

”Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!”

 

Este bine cunoscut: că de post nu are nevoie Dumnezeu, dar noi. Postul Mare este format din două părți: Patruzecimea și Săptămâna Patimilor. Prima parte – este timpul de pocăință, şi a doua – timpul de purificare, pregătire pentru Paști.

Nu în zădar biserica de două ori în Postul Mare ne propune lectura canonului Sf. Andrei Criteanul. Nu în zadar auzim în Biserică în fiecare sâmbătă din Postul Mare «Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!». Cu bună știință Biserica cu trei săptămâni înainte de Postul Mare, ne cheamă la pocăință: prin parabola fariseului și a vameșului, a fiului risipitor, şi prin amintirea Judecății de Apoi și a alungării lui Adam din Rai.

Anume pentru pocăinţă şi avem nevoie de acest răstimp. Dacă nu intenţionezi să te căieşti de viaţa şi faptele tale, nu are nici un rost nici postirea, va fi doar o risipă de sănătate.

Ai grijă de sănătatea ta!

Apropo, de sănătate. Dacă în timpul postului îţi apar problemele de sănătate, gradul de abstinenţă ar trebui să fie imediat discutat cu duhovnicul.

Nu poate fi vorba de nici un post după rânduiala din pravila, în cazul unor boli a sistemului digestiv sau a metabolismului. În condițiile moderne, chiar și în mănăstiri, nu se posteşte doar cu mâncare uscată, nu-l va judeca Dumnezeu nici pe mireanul, care are grijă şi de starea sănătăţii sale.

(Merită să ne amintim că în biserici în timpul Postului Mare se săvârşeşte taina Sf. Maslu – ungerea cu ulei sfinţit unită cu rugăciune pentru vindecarea bolnavilor.)

Nici într-o modalitate nu ne va apropia de Dumnezeu ulcerul dobândit din râvnă peste puteri, dar poate chiar şi ne va îndepărta, căci e prea fin hotarul între o dorință reală de ascultare față de pravile, şi mândria pentru propriul efort.

“Uită-te în farfuria ta!”

“Vanitatea postirii” este periculoasă și merge la braţ cu condamnarea. Fratele tău mănânca pește în prima săptămână a Postului Mare, în timp ce tu stai pe pâine și apă? Nu e treaba ta. El bea lapte, dar tu nici zahăr nu pui în ceai? Tu nu ai de unde să cunoşti caracteristicile organismului său. A mâncat o crenvuşcă și a doua zi a mers la împărtăşire, atunci când tu ţii post euharisic început înainte de Priveghere? Este hotărârea sa și a duhovnicului său, care i-a permis împărtășania.

“Vanitatea nepostirii” care ne aduce în faţă şi un alt personaj actual, vameşul care se mândreşte că nu e fariseu. El nu foloseşte untdelemn – în schimb eu fac o sută de metanii înainte de somn! El nu consumă deloc alcool – în schimb eu mă căiesc în fiecare duminică!

Prin urmare, aș dori să repet apelul pentru cadrele didactice ale grădiniței, “Uită-te în farfuria ta!”

Sursa: ortodox.md

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Sfântul Andrei Criteanul, rod al Siriei secolului al VII-lea, a fost secretar al patriarhului Ierusalimului, în calitatea aceasta participând la Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681). A fost mare predicator al Catedralei “Sfânta Sofia” din Constantinopol. Prin rânduiala lui Dumnezeu, a fost ales şi hirotonit episcop al cetăţii Gortyna din Insula Creta, păstorind pe credincioşii de aici în vremurile tulburi ale invaziilor arabe.

 

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este cea mai importantă şi profundă creaţie imnografică a literaturii creştine. Slujba Canonului se săvârşeşte în primele patru zile ale Sfântului şi Marelui Post şi în săptămâna a cincea, miercuri.

Canonul de pocăinţă este o treaptă a urcuşului nostru duhovnicesc spre Înviere. Alături de celelalte creaţii liturgice specifice Marelui Post al Sfintelor Paşti: Sfânta Liturghie a Darurilor mai inainte sfinţite, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare şi deniile, Canonul Sfântului Andrei Criteanul reprezintă comoara pe care Sfânta Biserică o înfăţişează dreptslăvitorilor creştini pentru o pregătire conştiincioasă în vederea întâmpinării, aşa cum se cuvine, a Marelui Praznic al Învierii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sursa: Femeia Ortodoxa