Localnicii din zona Mărişel-Fântânele din judeţul Cluj îl vor sărbători, duminică, 14 iulie, pe Crăişorul Ţării Moţilor, Avram Iancu, şi pe toţi vitejii care în timpul Revoluţiei din 1848 au oprit atacul trupelor imperiale trimise să reprime mişcarea de eliberare naţională transilvăneană.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Cluj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Primăria şi Consiliul Local al comunei Mărişel şi de Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu” şi va cuprinde o prezentare omagială a personalităţii lui Avram Iancu, precum şi o suită de spectacole susţinute de soliştii de muzică populară Aurel Tămaş, Angela Rusu, Mariana Morcan, Mihaela Grindean, Adrian Buza, Adriana Irimieş, Vasile Coca, Mihai Mariş, Sânziana Toader, Andra Mariş, Lavinia Mariş, Livia Hetea, Dana Purcel, Ioana Budae, Mihai Badiu, acompaniaţi de Orchestra “Cununa Transilvană”. Vor susţine microrecitaluri şi Ansamblurile folclorice din Mărişel şi “Cununa Apusenilor” din Gilău. Cu acest prilej, artiştii Asociaţiei Meşterilor Populari Cluj îşi vor prezenta roadele muncii lor, la standuri special amenajate.
Citeste tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu