Iubirea adevărată nu se dă „la schimb” („Te iubesc ca să mă iubeşti!”, „Te iubesc pentru că mă iubeşti!”). Ea se cere să vină ca o revărsare de daruri. În fapt, Dumnezeu este Cel care iubeşte prin noi. Noi numai I ne asociem. Acest lucru se cere ştiut şi asumat.
Când doi oameni se întâlnesc cu adevărat, este sărbătoare. Întâlnirile adevărate, depline, sunt atât de rare! Numai Dumnezeu poate să ţi le dăruiască. Tu trebuie numai să fii treaz, să fii într-o aşteptare activă, să ai urechi de auzit şi ochi de văzut, minte de străvăzut şi, mai ales, inimă curată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu